RINOCERII ANULUI 2025

RINOCERII ANULUI 2025

0 18

MOTTO : „Alianța PSD-UNPR-PC A ÎNCĂLCAT prevederile care OBLIGĂ LA IMPRIMAREA PE MATERIALE DE PROPAGANDĂ a denumirii partidului care le-a comandat, dar și a operatorului care le-a realizat.
De asemenea, AEP a constatat încălcarea legii finanțării partidelor și în cazul ACL (PNL-PDL) și PMP pentru ÎNCĂLCAREA ACELORAȘI PREVEDERI LEGALE.
Candidatul Monica Macovei NU A DECLARAT LA AEP în termenul legal de cinci zile lucrătoare, PRIMIREA DONAȚIILOR de la persoane fizice sau juridice în timpul campaniei electorale. UN ALT ARTICOL DE LEGE ÎNCĂLCAT DE MACOVEI privește faptul că la primirea donației era obligatorie verificarea și înregistrarea IDENTITĂȚII DONATORULUI, indiferent de caracterul public sau confidențial al acesteia.” (DIGI 24. com, 29 ianuarie 2015)

Deoarece, în ciuda a tot ce crede ex-ambasadorul Adrian Zuckerman (cel care l-a sprijinit fățiș pe Bunelu în alegerile prezidențiale, ne-a asigurat că Licuriciul Barosan i-a pus în raniță bastonul de președinte, și, ca urmare, Bunelu a obținut în primul tur al alegerilor un fenomenal procent de 8,79% din voturi și un redutabil loc cinci) eu am citit și Motivarea CCR pentru anularea alegerilor prezidențiale din 2024, și „desecretizatele” CSAT, și așa-zisul interviu cu Marian Enache, președinte al CCR -în fapt o ciorbă nesărată, lungă cam cât o zi petrecută în fața micului ecran, în compania ANTENEI 3 CNN.
Toate aceste trei lecturi -instructive, nu zic nu- pot fi lesne sintetizate astfel: alegerile s-au anulat „c-așa a vrut mușchii lor”!!!
Documentele desecretizate ale CSAT, care au stat la baza marelui cutremur interior al Curții, nu conțin nimic altceva decât niște nereguli vagi, care puteau fi rezolvate cu niște amenzi, nici măcar acelea prea mari, în timp ce Marele-urs-actor-statal de la est, în caz că a avut intenția să danseze pe scena scrutinului din România, a fost oprit întocmai și la timp.
În sinteză:
SRI spune: „…au avut loc acțiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral, găzduite de AEP și STS…” dar „întrucât evaluarea cu privire la atacul cibernetic este în derulare, în prezent NU DEȚINEM DATE CERTE cu privire la atacator ori cu privire la afectarea procesului electoral”.
STS declară: …au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral” dar „NU AU FOST IDENTIFICATE INDICII cu privire la compromiterea datelor aferente procesului de votare din SIMPV și SICPV”).
SIE a scris o compunere pășunistă despre ce frumoasă-i țara noastră și cum stau unii cu dinții rânjiți la farmecul ei dar… cam atât: „România, alături de alte state de pe Flancul Estic al NATO, a devenit o prioritate pentru acțiunile ostile ale Rusiei, existând un interes în creștere la Kremlin pentru a influența (cel puțin) mood-ul și agenda în societatea românească în context electoral”.https://3d198b3ed3eefedfebe88994f0b16d6a.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-41/html/container.html
MAI a fost, se pare, cel mai harnic. Acesta a umblat în intestinele Tik Tok-ului și a demascat campania marcată cu ECHILIBRU ȘI VERTICALITATE, cea care l-a ridicat pe candidatul Georgescu, campanie plătită însă, așa cum aveam să aflăm mai târziu de … Partidul Național Liberal!
Iar Tik Tok-ul n-a fost cuminte și „nu a implementat instrucțiunile BEC privind marcarea drept candidat politic, respectiv marcarea materialelor electorale de tip video cu codul unic atribuit de AEP fiecărui candidat.
Așa că, jos Tik Tok!!! exact cum a zis și liberalul Pavel Popescu de la ANCOM, până să afle că taman partidul lui a plătit campania lui Georgescu de pe populara rețea! „Unii dintre susținătorii campaniei implicați în promovarea și cumpărarea de voturi sunt exponenți ai mediilor extremiste de dreapta, infracționale și ai cultelor religioase, implicate anterior în promovarea unor narative proruse, antisemite, anti-NATO sau împotriva Ucrainei” Ete, fleoșc!
Poate ne explică MAI ce anume înseamnă în propoziția de mai sus „CUMPĂRAREA DE VOTURI”?
Cumva PNL a „cumpărat” voturi pentru Călin Georgescu, plătindu-i campania de ridicare a vizibilității? Să fie amendat PNL!!!

Acestea sunt zguduitoarele documente pe baza cărora s-au anulat, în anul de grație 2024, niște alegeri prezidențiale, într-o țară democratică din estul Europei. Făcând o paralelă cu alegerile prezidențiale din 2014, ceea ce vedeți mai sus sunt mărunțișuri care, eventual, ar fi fost sancționate cu plata unor amenzi și atât.
Cum bine ne amintim, în 2014, candidatei Monica Macovei, deoarece a încălcat regulile de finanțare a campaniei electorale, i s-a aplicat o amendă și i s-au confiscat niște sume încasate ilegal. S-a judecat Monica, s-a tot judecat pentru bănișori, dar rezultatul, în expunerea laconică a Comunicatului AEP, a fost acesta:
Instanța a respins apelul Monicăi Macovei și a admis în schimb pe cel al AEP, consecința acestei decizii fiind că europarlamentarul are de plătit peste 125.000 lei, reprezentând sume confiscate și amendă, ca urmare a neregulilor înregistrate în privința fondurilor destinate campaniei electorale în calitate de candidat independent la alegerile prezidențiale din 2014.”
Nimănui, însă, nu i-a trecut prin minte să anuleze atunci alegerile pentru niște fleacuri.
Și poate vă întrebați de unde știu că DOAR ACESTEA, menționate mai sus, sunt motivele pentru care au fost anulate alegerile iar nu și altele, secrete, cunoscute doar de Servicii și de CCR-ul omnipotent, așa cum ne tot sugerează Mugur Ciuvică?
Păi, știu sigur lucrul acesta din stupefiantul interviu acordat, pe 19 februarie 2025 platformei JURIDICE. ro, de Marian Enache, președinte al CCR, decorat de către președintele Haos pe când ăla nici nu mai era președinte, interviu care ne lămurește că decizia s-a luat numai și numai pe baza documentelor desecretizate, ulterior publicate în presă: https://3d198b3ed3eefedfebe88994f0b16d6a.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-41/html/container.html
Curtea a sancționat, în limitele obligației sale constituționale, procedura electorală ca atare, derulată în condiții de incorectitudine, stabilite în baza unor DOCUMENTE OFICIALE ale instituțiilor care, prin lege, au rolul să protejeze securitatea națională și care au atestat că au existat NEREGULI MAJORE (nu mai spune! care-s alea? n.n.) în cadrul procesului electoral. Cu riscul de a mă repeta, subliniez că CCR nu a decis anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României în baza unor documente clasificate, ci A UNOR DOCUMENTE DECLASIFICATE, ACCESIBILE PUBLICULUI LARG în baza principiului transparenței și necesității cunoașterii acestor constatări de către cetățeni.”
Și, veți vedea în continuare cum motivarea anulării alegerilor deoarece „așa a vrut mușchii noștri” e perfect constituțională:
Prin anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României, Curtea Constituțională a realizat o măsură de JUSTIȚIE CONSTITUȚIONALĂ PREVENTIVĂ (nu mai spune! să mori tu? n.n.).
Nu a sancționat un competitor sau mai mulți competitori, cum nu i-a sancționat nici pe alegătorii care au votat pentru un competitor sau pentru altul.
Prejudiciul, în materialitatea sa obiectivă, s-a produs. Faptul că NU AU FOST DESCOPERIȚI
(!!!!, n.n.) cei care au cauzat acest prejudiciu și care, de regulă, ACȚIONEAZĂ CU MIJLOACE SOFISTICATE (curat sofisticate, coane Fănică! n.n.), uneori GREU PERCEPTIBILE (!!!, ei dar nu și pentru percepțiile voastre fine, n.n.), nu înseamnă că prejudiciul nu există în obiectivitatea lui și, ca atare, trebuie ignorat sau subestimat. Or, Curtea a constatat exact acest lucru, și anume că a existat o prejudiciere a rezultatului alegerilor prin ÎNCĂLCĂRI ALE LEGILOR (care încălcări, care legi? n.n.).
Într-un stat de drept, pornim în judecata noastră de la premisa de legalitate și veridicitate a actelor și a documentelor întocmite de instituțiile statului. Astfel, în cadrul unui contencios electoral abstract, aceste DOCUMENTE DECLASIFICATE, REPET, DECLASIFICATE, au format convingerea unanim împărtășită în rândul judecătorilor constituționali că procesul electoral a fost viciat într-o asemenea măsură încât rezultatele electorale și ordinea candidaților au fost afectate în mod substanțial.”
Dacă-l întrebăm pe Marian Enache cum anume decriptează propria-i sintagmă: „o prejudiciere a rezultatului alegerilor” nu cred că ar avea ce să ne răspundă. Sau poate da doar un răspuns speculativ, dar în niciun caz riguros. Căci, potrivit propriilor sale declarații, uneltitorii nu au fost descoperiți, mijloacele au fost prea sofisticate și greu perceptibile, anularea alegerilor nu vizează un competitor sau mai mulți competitori, ci e, așa„să fie bine, să nu fie rău”, iar măsura a fost preventivă! Încă o dată, vorbim despre anularea unor alegeri aflate în desfășurare, întâmplare unică în istoria contemporană a Europei (deoarece asemănarea cu anularea turului doi al alegerilor din Austria este și forțată, și ridicolă).
Suntem, cred, în piesa lui Eugen Ionescu, RINOCERII… de aceea vedem o mulțime de „oficiali” îmbrăcați în cuirasă și având ditamai cornul în frunte cum călătoresc cu limuzina, se-mbracă în robe și-și studiază fluturașul de salariu baban, dau interviuri, merg hăt! până la Paris, pentru teleconferințe (!!!!, n.n.), își fac afișe și bannere, ridiculizează plebea nerinocerizată, fac legi, descoperă Tik Tok-ul, adună motani de pe acoperișuri, fac apologia mușuroiului de furnici, fojgăiesc peste tot.
Atât că vremea lor a trecut, iar o simplă năpârlire și o amputare a cornului monstruos din mijlocul feței, numai și numai pentru a rămâne pe poziții, de data aceasta nu mai sunt suficiente.

Autor: Luminița Arhire 
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.