Romancele stau mai mult pe INTERNET

Romancele stau mai mult pe INTERNET

0 308

Profilul utilizatorului roman s-a modificat fata de anul 2009, internetul romanesc fiind dominat de femei, cu varsta cuprinsa intre 20 si 24 ani, care isi petrec cel mai mult timp in Capitala, conform rezultatelor campaniei de Studii demografice trafic.ro, remise Agerpres. Campania a fost derulata in perioada 25 mai – 20 iunie, pe 2058 de site-uri din Romania, pe un esantion reprezentativ de 42.000 de respondenti.

Intrare de acasa pe Internet este egalata de cea de la servici
In 2010, batalia sexelor este castigata de femei (53 la suta), cu aproximativ 6 procente in plus fata de utilizatorii de sex masculin (47 la suta). Din totalul respondentilor, 50 la suta sunt necasatoriti, surclasand-i pe cei care prefera institutia casatoriei sau cei care locuiesc cu partenerul (44 la suta).
Ca si in 2009, topul este dominat de varsta de 20 – 24 ani (22 la suta), procentaj urmat de cei cu varstele de 25-29 ani (16 la suta), 30 – 34 ani (14 la suta) si 40 – 49 ani (14 la suta). Categoriile extreme de varsta formeaza cea mai mica parte din audienta: cei sub 14 ani (3 la suta) si cei de peste 60 de ani (2 la suta.)
Majoritatea respondentilor locuiesc in Romania (94 la suta), urmati de cei din Republica Moldova (2 la suta) si din Germania (0,2 la suta). Principalele orase in care internautul roman isi petrece cel mai mult timp sunt Bucuresti (25 la suta) si judetele Iasi (5 la suta), Cluj (5 la suta), Constanta (4 la suta) si Prahova (3 la suta).
Utilizatorul roman prefera in continuare desktopul/PC-ul intr-o proportie de 76 la suta, procentaj dublu comparativ cu utilizatorii de laptop (44 la suta). Ambele tipuri de calculatoare sunt impartite in proportie de 36 la suta cu altcineva, fapt demonstrat si de parolarea calculatorului in proportie de 43 la suta. Telefoanele mobile sunt utilizate de 13 la suta si smartphone-urile de o patrime dintre acestia (4 la suta).
In ceea ce priveste obiceiurile de consum ale internetului, utilizatorul roman intra cel putin o data pe internet (90 la suta), de cele mai multe ori de acasa (90 la suta) si de la serviciu (34 la suta).

Ziarele si revistele online in topul accesarii
“Epoca internet cafe-urilor a apus, lucru indicat de procentul scazut al celor care mai folosesc acest mijloc de acces: 1,7 la suta. Cresterea numarului de terminale a dus la cresterea accesului la Internetul mobil. In 2009, numai 5 la suta accesau internetul de pe drum”, a afirmat Ionut Tudor, Project Manager trafic.ro.
Cand navigheaza pe internet, atentia reprezentantilor de ambele sexe se indreapta in proportie de 72 la suta catre ziare/ reviste online, comunitati – 53 la suta, site-uri cu locuri de munca 43 la suta si site-uri auto 31 la suta.
In offline, utilizatorul roman este interesat de domenii ca medicina, sanatate, alimentatie (46 la suta), urmate de evenimente/ stiri despre Romania (45 la suta), familie si viata de cuplu (37 la suta), turism – calatorii (40 la suta).
In timpul liber, majoritatea prefera activitatile din cadrul locuintei – 70 la suta navigheaza pe Internet, iar 60 la suta se uita la televizor, in detrimentul petrecerii timpului cu familia lor (59 la suta) si a iesirii cu prietenii (54 la suta).
trafic.ro este primul serviciu de monitorizare si analiza in timp real a audientei web din Romania ce permite compararea performantei a peste 40.000 de site-uri din online-ul romanesc.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.