Romani au o parere proasta despre scoala romaneasca (1) tinerii nu sunt...

Romani au o parere proasta despre scoala romaneasca (1)
tinerii nu sunt pregatiti sa faca fata pe piata muncii

0 258

Un sondaj realizat de IRES cu putin timp inainte de inceperea scolii confirma aprecierile legate de scoala romanesca.
Aprecierea generala a romanilor asupra invatamantului din tara noastra este una negativa, 61% dintre cetateni avand o parere proasta (35%) sau foarte proasta (26%) despre scoala romaneasca, in timp ce doar 36% au o parere buna si foarte buna.
De asemenea, 61% dintre romani ar prefera studiul in strainatate pentru copiii lor, in conditiile in care doar un sfert dintre romani (26%) cred ca avem un invatamant mai bun comparativ cu cel din Uniunea Europeana, iar 55% cred ca invatamantul romanesc este mai slab. Principalele motive invocate pentru a justifica aceasta evaluare negativa sunt legate de caracterul neaplicat, lipsa de dotare a scolilor si calitatea scazuta a actului educational, reliefeaza sondajul.
In plus, invatamantul romanesc este perceput ca fiind preponderent centrat pe informatie si rupt de realitatile de pe piata muncii. Astfel, 69% dintre romani considera ca invatamantul romanesc nu ii pregateste pe elevi pentru viata, ceea ce demonstreaza un caracter formativ scazut al invatamantului actual. Concluzia este intarita si de faptul ca 78% dintre romani apreciaza ca invatamantul este centrat prea mult pe informatie si mai putin pe formarea de competente. Evaluarea se regaseste si atunci cand 77% dintre respondenti afirma ca tinerii nu sunt pregatiti sa faca fata pe piata muncii, iar 95% dintre romani considera ca reinfiintarea scolilor profesionale sau de meserii ar fi un lucru benefic.
In ceea ce priveste invatamantul superior, 71% dintre romani considera ca absolventii de facultate sunt slab pregatiti, iar 77% cred ca diplomele nu mai au nicio valoare. De asemenea, invatamantul de stat este perceput ca fiind mai bun decat cel privat (60%), doar o treime dintre respondenti avand o parere contrara.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.