„Români, azi se toarce soarta de veacuri a lumii.
Daţi Patriei ce este mai bun în voi !”

Cugete risipite, vetre stinse şi trădate,
Români smulşi din glia sfinţită
Cu sudoarea muncii strămoşeşti;
Vouă vă închin toată durerea şi nădejdea mea.
De douăzeci de veacuri stăm înfipţi neclintiţi în stâncile Carpaţilor, după cum de douăzeci de veacuri stă Traian înfipt în stânca Romei.
Ca şi Columna lui Traian suntem unde am fost şi rămânem unde suntem. Istoria noastră oferă un spectacol unic: am păstrat intacte trăsăturile caracteristice ale rasei latine. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureş şi până la Timoc… Şi veşnic am rămas hotar şi temelie de civilizaţie în contra tuturor dărâmătorilor şi a tuturor cotropitorilor.

Puterea unui Neam faţă de el însuşi şi prezenţa unui Neam în lume şi în Istorie se dovedeşte prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare ştie să-şi afirme cugetul şi voinţa nestrămutată. În România trebuie să trăiască şi să fie puşi în valoare mai întâi Românii; ceilalţi, dacă rămân locuri libere, vin după ei. Împotriva tuturor piedicilor şi intrigilor duşmane, a clevetirilor şi ameninţărilor nemernice, trebuie să ducem Ţara în matca viitorului, în val de veac, ca să-i asigurăm drepturile nepieritoare.

Poporul românesc n-a lovit niciodată prin spate şi nu şi-a dezlănţuit niciodată cuvântul sau fapta fără măsură. Poporul românesc n-a cucerit niciodată un pământ străin şi n-a atins nici o brazdă fără drept şi fără luptă. Pentru el cuvântul a fost întotdeauna sfinţit. Şi el a ştiut să răspundă de veacuri la prietenie cu frăţietate şi la înţelegere cu recunoştinţă. Că din cauza influenţelor politicianismului, a ignorării pericolului şi a nepăsării care caracterizează naţia, minoritarii au pătruns în tot aparatul statului şi au reuşit să se infiltreze în cantităţi considerabile pe treptele cele mai înalte ale conducerii. De aici, fără s-o arate şi lucrând ca nişte adevărate termite, cu metodă şi întotdeauna perfid, sapă necontenit la temelia statului. Este una dintre cele mai periculoase acuze fiindcă este invizibilă şi nepipăibilă, dezorganizării, a haosului şi a regimului în care ne zbatem. Fiindcă, de pildă, cum putem să ne explicăm faptul evident că instituţii ca: Poşta, Căile Ferate, Finanţele, care înainte constituiau nu numai fala noastră, dar serveau de multe ori drept exemplu ţărilor cu alt trecut şi cu ltă vechime, astăzi sunt în halul în care sunt.

Au pierdut românii, toţi românii, dintr-o dată calităţi de care au dat dovadă când erau apreciaţi pe baza rezultatelor şi acţiunilor lor, ca buni organizatori, patrioţi, energici, cinstiţi, pricepuţi, devotaţi serviciului, etc, etc. Este cu putinţă aceasta? Desigur, că nu. Cercetând însă structura organismului nostru de stat şi meditând profund asupra lui, găsim dezlegarea enigmei. Într-o documentată lucrare întocmită la Marele Stat Major, se poate vedea cât de mare este cangrena care roade organismul nostru în această privinţă. Sunt instituţii şi regiuni în care ne-am transformat în ceea ce priveşte aparatul conducător, din majoritar în minoritari. Aşa se face că, în loc ca reformele sociale să însemne începutul unei ere a renaşterii naţionale, ele au fost folosite de guverne şi partide numai pentru a crea o pătură superioară artificială.

Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frânt puterea, ne-a slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în dezbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajba dureroasă şi în apucături neomenoase. De aceea ştiu că tu sătean trudit n-ai plug şi n-ai haine, că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copii, că pământul ţi-a rodit puţin şi gurile casei sunt multe. Ştiu că tu meşteşugar chinuit nu-ţi poţi îndestula nevoile cu greul muncii tale . că râvneşti să nu-ţi mai vezi copii ofiliţi şi să-ţi vezi fruntea de griji şi te sărăcie. Ştiu că tu bogatule, eşti tulburat pentru că ai voit pace şi linişte, pentru ca să ai siguranţa bunurilor tale şi mulţumirea averii pentru urmaşi. Căci să şti bogatule, că averea ta ne e scumpă dacă este curată, fiindcă e a ţării, că lucrurile casei tale, pe care alţii nu le au, ne încredinţează că din propria ta conştiinţă şi înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta bucuria tuturora. Şi tu cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi azi ştiu că aştepţi ceasul când Ţara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi preţuiască sufletul şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelor şi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-ţi viaţa în umilirea sărăciei […].

Vă chem pe toţi din toate generaţiile şi din toate clasele ca să înfăptuim marea chemare a Istoriei noastre… Daţi Patriei ce este mai bun în voi, fiindcă azi se toarce sub ochii voştri, soarta de veacuri a lumii şi la împlinirea ei fiecare trebuie să vă simţiţi chemarea. Ne trebuie împăcarea generaţiilor, respectul trecutului, cinstirea a tot ce e bun şi nepătat în Neamul Românesc, pentru ca să ne merităm moştenirea strămoşilor şi slava urmaşilor. Ne trebuie respectul vieţii şi al averii, temelia Neamului şi a Civilizaţiilor nu pentru a le lăsa să trăiască desfrânat şi în afară de interesul naţional şi social ci pentru a le supune toate – din libera lor pornire – marilor comandamente naţionale. Pentru a ajunge la această înfăptuire viitoare, se cer acum: ordine, disciplină, muncă. […].

În loc ca reformele sociale să însemne începutul unei ere a renaşterii naţionale, ele au fost folosite de guverne şi partide numai pentru a crea o pătură superioară artificială. Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frânt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase. De aceea, ştiu că tu, sătean trudit n-ai plug şi n-ai haine; că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copiii, că pământul ţi-a rodit puţin şi gurile casei tale sunt multe. Ştiu că tu, meşteşugar chinuit, nu-ţi poţi îndestula nevoile cu greul muncii tale; că râvneşti să nu-ţi mai vezi copiii ofiliţi şi să-ţi vezi fruntea despovărată de griji şi sărăcie. Ştiu că tu, bogatule, eşti turburat fiindcă ai voi pace şi linişte, pentru ca să ai siguranţa bunurilor tale şi mulţumirea averii pentru urmaşii tăi. Căci, să ştii bogatule că averea ta ne e scumpă – dacă este curată – fiindcă e a ţării; că lucrurile casei tale, pe care alţii nu le au, ne încredinţează că din propria ta conştiinţă şi înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta, bucuria altora.

Şi tu, cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi astăzi, ştiu că aştepţi ceasul când Ţara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi preţuiască sufletul şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelor şi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-ţi vieaţa în umilirea sărăciei. Greutăţile în care se sbate neamul sunt mari şi încurcate. Neamul Românesc – popor de muncă şi nu parazitar – vrea înnoire, vrea libertate şi vrea să-şi trăiască adevăratul naţionalism, prăvălind pe toţi cei care – conştient sau inconştient – îi împiedică drumul viitorului. Revoluţiile naţionale nu sunt acte de violenţă, revolte, ci idei în marş. Toate adevăratele revoluţii naţionale s-au întemeiat prin zidiri şi nu prin prăbuşiri. Ele au folosit toate rezervele naţiunii şi au întrebuinţat toate generaţiile, respectând instituţiile fundamentale ale vieţii şi ale scopurilor omului. De aceea, vă chem pe toţi, din toate generaţiile şi din toate clasele, ca să înfăptuim marea chemare a istoriei noastre”.

Să ne toarcem din credinţa în Dumnezeu şi Justiţie drumul viitorului.
LA MULŢI ANI, ROMÂNI!

Mareşal Ion Antonescu