România 100! Record Guinness Book pentru cea mai mare hartă formată din oameni, stabilit la Alba Iulia
4.807 persoane, majoritatea elevi, au stabilit, sâmbătă, la Alba Iulia, un record mondial, România intrând astfel în Guinness Book cu cea mai mare hartă a unei țări formată din oameni, relatează Mediafax.
În interior s-a alcătuit numărul 100, simbolul Centenarului. Participanții au venit din 70 de localități ale României. Majoritatea au purtat pelerine închise, negre spre gri, iar ceilalți pelerine albe. Cei din urmă s-au poziționat în interior, pe conturul cifrei 100, în vreme ce restul participanților au umplut teritoriul din jurul lor, pe care era desenată harta României.
Ei au stabilit un record mondial – The largest human image of a country/continent – și datorită faptului că România sărbătorește anul acesta 100 de ani de la unirea Transilvaniei cu România, oficialii Guinness World Records au permis introducerea acestui număr în interior, potrivit organizatorului, Ovidiu Neamțu.
Vechiul record a fost stabilit în luna februarie, când peste 3.400 de oameni au format harta Myanmar-ului.
Participanții de la Alba Iulia au venit din toată provinciile istorice ale țării, fiind coordonați de 350 de voluntari.
Pentru a fi validat recordul, participanții au fost nevoiți, timp de cinci minute, să facă liniște, să stea pe cât posibil nemișcați și cu glugile pelerinelor așezate pe cap. De asemenea, ei au primit la punctele de trecere și șepci roșii, galbene și albastre, iar înainte de validarea recordului au cântat imnul național, au strigat, la unison, orașele din care provin și și-au pus și luat de pe cap șepcile, simultan, formându-se un tricolor uman.
Cu această ocazie la Alba Iulia a fost prezent și fostul campion la caiac-canoe Ivan Patzaichin, care a declarat presei că acesta este un moment special, istoric, în care se poate vedea ce înseamnă unitate, ce înseamnă să lucrezi în echipă.