România a încheiat, cu un mare succes, primul său mandat la președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene!
România încheie în această săptămână primul său mandat la președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, într-un context politic special, marcat de Brexit, alegeri europarlamentare și negoceri pentru noul cadru fianciar multianual sau politica agricolă comună.
România a încheiat 90 de dosare legislative în primele 100 de zile de mandat, dosare cu impact asupra cetățenilor europeni, între care drepturile de autor, echilibrul dintre viața profesională și cea privată, consolidarea frontierelor externe sau directiva privind transportul gazelor naturale.
Interviu cu ambasadorul României pe lângă UE, Luminița Odobescu
Ambasadorul României pe lângă Uniunea Europeană, Luminița Odobescu a declarat într-un interviu în exclusivitate pentru Radio România că președinția semestrială la Consiliul Uniunii Europene a reprezentat un moment important pentru țara noastră care a demonstrat că poate acționa ca un partener serios și motivat, la cele mai înalte cerinte de performanță, care poate oferi soluții în negocierea dosarelor dificile.
Un maraton de 6 luni, un efort de echipă, iar experiența dobândită trebuie folosită în continuare pentru a promova interesele României în Uniunea Europeană, i-a declarat diplomatul român, corespondentei RRA la Bruxelles, Amalia Bojescu.
Reporter: Amalia Bojescu – Doamna ambasador Luminița Odobescu, România este la final de mandat al președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, primul mandat pentru țara noastră. A fost o provocare pentru România, care de la bun început, și-a propus să aibă un mandat ambițios și să încheie cât mai multe dosare.
Luminiţa Odobescu: Președinția a reprezentat un adevărat maraton diplomatic pe durata celor șase luni. Într-o notă mai personală, pot spune că președinția a fost un fel de cursă împotriva timpului, un maraton de şase luni, care ne-a testat limitele în ceea ce privește expertiza, spiritul de echipă, abilitățile de a discuta și de a găsi soluții împreună cu ceilalți parteneri – vorbim aici de statele membre, Parlamentul European, Comisia Europeană – dar și rezistența la stres, resursele fizice, psihologice. A fost o muncă imensă de echipă. Contextul în care am exercitat președinția României la Consiliul UE a fost unul special, cu complexități și multe dificultăți. Vorbim de dosarul Brexit, de alegerile europene, președinția României a Consiliului UE a reușit să închidă 90 de dosare legislative în primele 100 de zile. Este o performanță, având în vedere media pentru celelalte președinții. De asemenea, în ceea ce privește evenimentele organizate, reprezentanța permanentă a organizat peste 120 de evenimente nu numai protocolare, dar și reuniuni tematice, marea majoritate în marja reuniunilor formale ale consiliilor ministeriale și ale grupurilor de lucru.
Reporter: Vorbeaţi despre munca în echipă pe care ați desfășurat-o în aceste zile. Au fost zile și nopți de negocieri. Cum a fost munca aceasta din culise de negociere?
Luminiţa Odobescu: A fost o perioadă intensă și cu multe provocări. Pentru orice stat membru care deține președinția Consiliului Uniunii Europene este o noutate negocierea cu Parlamentul European. În primul rând a fost necesară obținerea mandatului de negociere în consiliu. O parte din aceste mandat au fost obținute de către colegii austrieci, dar pentru marea majoritate a fost necesar să ne luăm mandatul de la statele membre pentru a putea merge și negocia cu Parlamentul European, deci a fost o imensă provocare pentru că, practic, am avut în jur de trei luni pentru a negocia cu Parlamentul și pentru marea majoritate a actelor legislative a fost nevoie să negociem în Consiliu, să putem obține mandatul pentru a intra în aceste negocieri.
Negocierile cu Parlamentul European nu au fost simple deloc. Este un alt mod de negociere, e diferit față de ceea ce suntem obișnuiți să negociem în consiliu. E o negociere extrem de politică, câteodată, cele două instituții, Consiliul, respectiv Parlamentul European, având mandate diferite.
Deci a fost o perioadă extrem de intensă cu multe provocări, cu foarte multe ore de negocieri, s-a negociat zi și noapte șapte zile din șapte am spus, dar cred că capacitatea noastră, nu numai de a munci, dar și de a veni cu soluții, soluții de compromis, de a acționa ca un onest broker între statele membre, dar și relația cu Parlamentul a ajutat să obținem și să finalizăm cu succes aceste negocieri.
Reporter: Vorbind despre dosare, s-a reușit încheierea de dosare importante, cu impact pentru cetățenii europeni.
Luminiţa Odobescu: Sunt foarte multe dosare și aş spune că toate dosarele au un impact pentru viața de zi cu zi a cetățenilor europeni și a cetățenilor români. Am negociat dosare cu impact direct. Doar câteva exemple: în domeniul social – directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată, directiva care vizează crearea unor condiții de muncă mai transparente și previzibile în cadrul Uniunii Europene; în domeniul competitivității și consolidării pieței unice – directiva privind gazele naturale, armonizarea standardelor de calitate, decarbonizarea sectorului de transport, înăsprirea normelor privind cele mai poluante și persistente substanțe chimice. De asemenea în domeniul digitalizării, inovației, conectivității și a cercetării- un cadru european de reglementare a relației privind derularea afacerilor prin intermediul platformelor online, programul ‘Europa digitală’.
Totodată am reușit să închidem dosare legislative cu impact major pentru siguranța cetățenilor europeni, mă refer aici la Regulamentul privind Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, interoperabilitatea dintre sistemele informatice ale Uniunii Europene în domeniile de justiție și afaceri interne, securizarea documentelor de călătorie, modificarea Codului Uniunii Europene pentru vize și lista este extrem de lungă. Inclusiv în domeniul financiar a fost adoptat așa-zisul parchet bancar. De asemenea, propuneri legislative pe care am reușit să le închidem privind crearea produsului paneuropean de pensii. Practic, am încercat să obținem cât mai multe rezultate în fiecare domeniu de activitate, sigur, sub practic, cei patru piloni care au reprezentat prioritățile președinției române a Consiliului Uniunii Europene.
Reporter: Doamnă ambasador Luminiţa Odobescu, dincolo de aspectele tehnic și politic ale acestei președinții, instituția pe care o reprezentați a organizat mai multe manifestări de promovare a României: evenimente culturale, gastronomice, un stand de turism în incinta Consiliului Uniunii Europene. Timp de șase luni s-a văzut și o altă față a României.
Luminiţa Odobescu: Am încercat, în plus față de munca de zi cu zi, munca diplomatică, munca de coordonare, de negociere, să promovăm România, România de la noi de acasă, cu foarte multe evenimente culturale, începând cu concertul de prezentare, până la, așa cum aţi spus și dumneavoastră, evenimente gastronomice, diverse evenimente culturale. Am încercat să avem și o campanie de promovare a României pe Facebook și Twitter, permanent prezentând frumusețile și oamenii României, am organizat și dezbateri. Cred că acest lucru a fost extrem de vizibil aici la Bruxelles.
Reporter: Şi o ultimă întrebare: ce a câștigat România din această experiență, ce a câștigat Uniunea Europeană din președinția României?
Luminiţa Odobescu: Pentru România a fost un moment important în viața sa de stat membru al Uniunii Europene, dacă mă pot exprima așa. Este o etapă importantă. În parcursul nostru european, am reușit să arătăm tuturor colegilor, statelor membre, că România poate să acționeze ca un partener serios, motivat la cele mai înalte cerințe de performanță, am arătat că avem o administrație care poate să livreze și soluții, să aibă imaginație și, cu curaj, să negocieze dosare extrem de dificile.
A fost, așa cum am spus, o muncă de echipă a Bucureștiului și aici, a colegilor din reprezentanța permanentă, am lucrat împreună cu colegii noștri din toate instituțiile de la București sub strânsă coordonare cu membrii guvernului, a fost o muncă într-adevăr, un efort de echipă și este foarte important să subliniem acest lucru. În egală măsură cred că Uniunea Europeană a avut de învățat de la noi că se poate cu curaj, determinare și multă muncă se pot obține rezultate, inclusiv în domenii, acolo unde lumea era extrem de sceptică că vom reuși să închidem acele dosare, dosare care au fost pe masa de negociere de foarte, foarte mulți ani. Deci se poate, am arătat o față motivată, determinată a României și cred că experiența pe care am dobândit-o și noi și colegii noștri din România, de la București, trebuie să fie în continuare utilizată, activ vocal pentru a promova interesele României aici, în Uniunea Europeană. Vreau să profit de ocazia să mulțumesc Radio România pentru că a fost pe parcursul întregii președinții alături de noi, alături de echipa de la Bruxelles a reprezentanței permanente, mulțumiri nu numai că ați fost alături de noi, dar ați promovat rezultatele președinției române.
Reporter: Vă mulțumesc pentru aceste aprecieri!