Romania are nevoie de curaj!

Romania are nevoie de curaj!

0 149

Se spune despre animale ca simt mirosul fricii. Dar eu cred ca il simt si pe cel al curajului. Curajul este unul dintre primele elemente de care ai nevoie sa supravietuiesti unui cataclism sau unei armate de ocupatie, precum este Armata de Ocupatie Orange.
Iti trebuie curaj cand ai ajuns la sfarsitul perioadei active si pensia – DREPTUL si banii tai sunt sechestrate de Armata de Ocupatie Orange. Sau cand in calitate de cetatean si contribuabil este dreptul tau sa primesti servicii de calitate din partea adminstratiei publice, dar nu gasesti decat urma banilor tai care duce catre firmele care construiesc patinoarele patriei (desi, nici tu si nici cei apropiati tie nu va dati pe gheata) trebuie sa ai curaj sa nu te apuce disperarea. Sau sa deschizi o afacere, de orice fel ar fi, trebuie curaj. Atunci cand vezi ca desi firma ta este cea mai competitiva si ofera cel mai bun raport pret – calitate, dar pentru ca nu faci parte din grupul firmelor de casa, esti siderat cand firma de pe locul 6 sau 7 de la licitatie „castiga” contractul, iti trebuie curaj sa nu declari propria insolventa.
Atunci cand tanar fiind ti-ai gasit sufletul pereche si vrei un copil pentru a rasplati viata candva primita, si se apropie clipa venirii pe lume a unui pui de om, iti trebuie curaj pentru a intra in maternitate pentru a te pregati. Oare vei ajunge sa-ti strangi vreodata copilul in brate sau… ? Iti trebuie un curaj nebun sa incerci sa gasesti o explicatie a faptului de ce tocmai medicii si asistentele sunt dati afara si de ce spitalele sunt inchise de catre Armata de Ocupatie Orange. Ce are cu tine aceasta armata de ocupatie, tu doar respectand legea (fie ea si orange-martiala), platindu-ti impozitele si fiind mereu un om bun? Iti trebuie curaj sa intelegi ce cred ei ca le-ai facut.
Iti trebuie curaj cand vezi hectarele nelucrate si parca simti in sufletul tau acea chemare a pamantului. Dar apoi vezi ca nu vei avea cui vinde productia ta, sistemul de ocupatie rechizitionandu-ti productia doar pentru el, la fel cum face cu energia electrica ieftina sau cu amanetarea viitorului copiilor tai. Totul doar pentru ca ei sa isi bage banii in conturile lor din Elvetia. Ai nevoie de curaj de a spune pamantului: „iarta-ma, nu pot acum sa raspund chemarii tale!”. Curaj pentru a nu iesi in fata Guvernului pentru a-ti cere acelasi pret la kilowatt.
Curaj iti mai trebuie ca sa spui copilului tau ca va reusi in viata. In care viata? Unde? Sub Armata de Ocupatie Orange, unde Nepoata este angajata in timp ce politistii care asigurau linistea batranilor tai parinti trebuiesc dati afara?
Iti trebuie curaj sa crezi ca maine aceasta armata de ocupatie nu iti va rechizitiona cateva organe interne pentru a mari bugetul de investitii al statului, de fapt al firmelor capuse!
Iti trebuie curaj sa privesti aceasta stare de ocupatie intr-un mod placut, optimist, ingaduitor. Parca toate hoardele barbare din toate timpurile s-au adunat acum pentru a te ingenunchea pe tine si ai tai. Si vrei un sfat si te uiti dupa glasuirea veche a batranilor tai care sa-ti spuna „RIDICA-TE!”. Iti trebuie curaj sa reauzi indemnul brazilor romanesti care pot fi franti, dar care nu pot fi indoiti.
Astazi iti trebuie curaj sa crezi in oameni, in prietenie, in propria ta Tara. Sa crezi ca o vei mai vedea vreodata ridicata de sub ultima ocupatie, intreaga si nevatamata!
Iti trebuie curaj sa ridici societatea civila si sa spui „STOP, pana aici!” oricarei forme de abuz din partea statului. Sa refuzi orice fel de mita orange sau verde sau orice culoare ar fi avand si spui „viitorul nostru nu va fi amanetat de catre tradatorii de neam si tara!”
Iti trebuie curaj sa iti gasesti puterea de a te ridica deasupra dezastrului orange si sa incepi sa crezi din nou in democratie, in nevoile si puterea celor multi de langa tine.
Un proverb chinezesc spune: „trei oameni hotarati darama un imperiu!” Iti trebuie curaj sa treci peste permanenta amenintare cu ciuruiala si sa stii ca ai DREPTUL de a-l da jos pe cel care iti scufunda tara.
Ai dreptul de a vorbi, de a te asocia si de a milita pentru binele tau si al familiei tale!
Iti trebuie curaj sa continui aceste randuri.
Spune tu mai departe. Ai curaj!

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.