Romania ca un spital de nebuni, si o minunata viitoare prima doamna cu voia lui Dumnezeu

Nu am vazut tara mai obsedata de relatii ca Romania. Am batut si bat planeta asta si sunt recunoscatoare lui Dumnezeu ca am sansa ca munca sa ma poarte prin lume si sa o descopar la pas, dar nicaieri sub soarele asta nu sunt oamenii atat de obsedati de relatia barbat-femeie sau unii cu altii ca romanii, si, in egala masura, dincolo de acestea, in lumea dintre fiecare din noi si ceilati sa vezi atata rupere, poleiala, neimplicare, invidie, rautate… lipsa de conectare si ticalosie umana, atata minciuna si dezbinare de oameni raniti si niciodata vindecati si care nu inteleg defel ce li se intampla si sunt incapabili sa asimileze ceva si sa devina mai buni, mai oameni.
Romanii dovedesc prin toate astea că:
1. Nu au niciun rost si sens al vietii;
2, si nu il au pentru ca nu inteleg viata si mecanismele ei;
3. si nu inteleg viata pentru ca au ales sa se rupa de sine de dragul banului, al parvenirii, care toate sunt micimi sufletesti – exact ca jivinaria de la periferia societatilor occidentale.
Doar ca acolo, jivinaria e la periferie oricat de mare ar fi periferia aia. Ai acolo totusi si o patura de oameni mare care isi fac rost, nu asteapta sa il capete sau sa il fure pe orice cale ca in România. Si aia stiu sa traiasca. Sa se bucure de viata. Nu ca viata ar fi numai lapte si miere pt ei. Si ei au probleme cu banii, si ei au ani buni si rai, si ei sufera pierderi in relatii sau in sanatate. Dar se ridica deasupra lor stiind si crezand ca merita si se poate. Si se accepta unii pe altii…asa cum sunt. Si devin…
Romanii nu mai au credinta.
Romania e azi ca un spital de boli nervoase, ca o jivinarie scapata in curtea scolii in care oameni in toata firea care se dau poeti, scriitori, medici, preoti, profi universitari se comporta in spatiul public ca odinioara la gradi si propaga si practica un bulying gretos pt niste adulti dovedind fie neputinele lor de osmeni mediocri ca spirit, fie prostia stralucitoate care isi varsa frustrarile nestiintei, lenei pandemice in mediile intelectuale romanesti, in spatiul public.
De ce zic astea?
Toata jivinaria asta m-a facut sa caut sa vad cine e pe bune aceasta Cristela Gerogescu. Si de zile in sir caut, documentez, intreb, citesc, ascult…
Ceva ce poate face oricine cu tehnologia de acum. Oricine daca ar avea bunavointa si bunacredinta. Dar ceea ce vad eu in flux sunt doar oameni de o rea credinta sinonima satanei. Ma iertati, asta e adevarata valoare a ceea ce vad, nu am cum sa ii spun altfel.
Nu i-am cerut permisiunea sa scriu despre dansa, insa o fac pentru ca asa simt. Pentru ca asa simt ca e drept, curat si moral.
Daca dupa ce veti fi citit veti considera la fel, va rog distribuiti. Cred ca avem datoria morala sa ne dezicem de bulyingul mizerabil aparand un om care e demonizat in spatiul public doar pentru ca e sotia unui candidat la presidentie si si-a permis sa traiasca in acord cu sine insusi fara sa faca vreun caz din asta. Si in drumul asta a ajutat mii de oameni sa se faca bine desi la ce bani avea si statut putea sa nu ii pese.

Cine e Cristela Georgescu?
Pe scurt un fost mare director al Citi Bank, adica mare bancher care cu mintea si norocul sau plus munca pe branci in scolile din vest a reusit sa faca o cariera uriasa pana la 34 de ani, ceva ce vesticii fac in 50 de ani.
Si doamna Cristela (ma iertati ca o alint) s-a intalnit cu Viata la 34 ani. Care viata i-a dat termen de existenta prin medici intre 3 luni si 3 ani. Necasatorita pana la varsta aceea, a aflat ca banii, oricat de multi si pozitia ori cariera nu fac 2 bani cand nu ai sanatate si moartea isi ascute coasa la usile vietii tale.
La insistentele tatalui ei apeleaza la un centru alopat. Si acolo medicul ei o reaseaza intai spiritual pe linia vietii apoi ii vindeca si trupul. Cu plante si rugaciune. Da, ati auzit bine. Si de atunci au trecut peste 20 de ani.
Conditia Vietii a fost ca ea sa o dea mai departe. A dat-o formand o familie. Si isi petrec luna de miere indragostitii Georgescu alaturi de personalul medical din Centrul care o vindecase pe Cristela, spre uluirea medicului si a personalului.
Si-a schimbat radical existenta: a devenit nutritionist si inca unul de succes si coach ajutand oamenii sa regaseasca Viata si bucuria ei – aia pe care o vedeti in videourile scoase din context pe care doamna Gerogescu le-a facut pentru cei pe care i-a ajutat sa traiasca.
Intelegeti acum cat de demonic e tot ce i se face?
Cum sa iei videourile facute pentru cei ce ridicati de femeia asta ca sa traiasca si sa iasa din groapa mortii sau din vagaunile pierzarii vietii si sa le transformi in arme de ucis pe cel ce a ridicat pe altii?
Si astia ne scriu ei despre Dumnezeu la sarbatori si ne spun ei ce buni sunt. Mars, mah!
Voi nu veti fi niciodata profii mei la nimic. Nu va calificati si nu vreau sa iau nimic de la voi. Ca atare nu vreau nici doctorat. Refuz sa am a face cu voi. Ma liosedc de doctorat pentru ca vindeti otrava nu cunoastere. Si de va prind va promit ca va rastorn taraba!
Am privit-o cu uluire. A facut exact aceleasi declaratii despre spatiul ei virtual pe care si eu le am facut aici.
Despre ce doresc sa fie aici sau ce e. Cu deosebirea ca eu nu doresc sa apar cu chipul ori vocea in filmulete ori live.
Pentru ca eu ca ziarist stiu ticalosia acestor sobolani numita presa mainstream. Dar si a oamenilor.
Ca muzician am avut parte si eu de jivine ca și ea. Si din nefericire pentru mine jivinele mai ma si predicau despre Dumnezeu pana le am dat cu dumnezeul lor de cap si am plecat. Definitiv.
Va invit sa iesim din spitalul de bolunzi care e Romania. Si sa punem in spatiile noastre de viata si virtuale ce e firesc: adevarul, lumina, zambetul, frumosul, muzica sau dansul – fiecare cu talentul sau. Dar si informatia si mai ales Craciunul.
Pentru ca dragii mei nu e posibil sa promovam jivinaria satanista in Postul Craciunului.
Cu plecaciune va salut doamna Gerogescu si ma scuzati ca nu v-am cerut inainte permisunea de a vorbi despre dvs. Insa considerand ca tot ceea ce am spus sunt date publice, rostite chiar de dvs sau apropiatii dvs, si simtind ca nu am nici timp si nici cum sa tac, m-am ridicat sa spun adevarul.
Sunt onorata ca v-am descoperit. M-ati inspirat. Va multumesc.
Stiu ca nu va plac efuziunile. Nici nu e o efuziune asta. Am cantarit mult ceea ce spun la fel cum am ezitat mult daca sa intervin. Dar e drept fata de mine si fata de dvs sa fac acest demers. Din solidaritate umana. Pentru ca daca nu, as fi ca mareea asta ce se pravale. Si nu, n-am fost, nu sunt si nu voi fi niciodata asa.
La buna recitire.
Din volumul „Jurnal de zeghe si neimblânzire”.

Autor: Lacrima Andra Andra

Share on Facebook

Tweet

Follow us