Romania cu lantul de git, Lantul e de aur!
Romania nu mai stim prea sigur ce mai e si a cui.
Realitatea demografica s-a schimbat ca o furtuna sosita din senin.
Suntem sub ocupatie, dar nu se vede nici o armata.
Suntem colonizati de o populatie certareata si nesimtita, venita din nici o stepa, adusa de nici un avion. O populatie care a evoluat in interiorul corpului national, ca fetusii din Alien, si care iese acum prin burta, urland din toti bojocii: “Am avere, am valoare!”.
E ca si cum undeva, in secret, cineva ar fi dat drumul la o masina de mal uman care acopera incet-incet natiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade si a lui Nichita.
Incubatoarele de incubusi din cartierele periferice, fabricile de cetateni ale lui Ceausescu, traditia celor 15 copii in salasele de nomazi, cine mai stie?
Lumea de pe strada nu mai e cea pe care o stiam din copilarie. Tata Ioane si Tanti Mimi, familie veche, cu casa in Cezar Bolliac, facuta la 1870, au lasat in urma un copil, care a mai facut un copil, blond si bucalat si bine crescut, cu care ma jucam acum 40 de ani. Pana la urma, a plecat in strainatate, la studii si nu s-a mai intors niciodata. La fel, jumatate din strada: urmasii burgheziei care a avut timp sa dospeasca elite.
In locul celor disparuti, au aparut rufele colorate intinse la uscat si boxele scoase pe geam.
In locul bunicii care ne spunea sa nu scuipam pe jos, s-a asezat bunica ce-si trimite nepotii dupa bautura.
Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca si cum o prezenta grea si absurda s-ar fi asezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam ca e bine si mai ales peste ce credeam ca e frumos.
Cefele groase nu mai sunt de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetateanul roman, cu lantul de-un kil jumate, ii bate acum obrazul profesorului care se cazneste sa-i educe odrasla: “Bine, bre, crezi ca esti tu mai dastept? Ia sa vad ce masina ai!â€
Noul domn Goe nu mai e nici macar simpatic: e viitor combinator si dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreti voi, in afara de viitorul tarii lui, care se va multumi, de la un punct, doar cu trecutul.
Despre Romania din frunzulitza duduii Udrea, alternativa Caragiale nu mai are ce spune.
Populatia care ne inlocuieste nu mai e nici macar ridicola. E dincolo de asta, in sensul cel mai rau si primitiv cu putinta.
Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.
In urma cu ceva vreme, am vazut la Craiova parada acestei Romanii Noi, triumful Mafiei inhamate la cosciugul lui Caiac, in semn de vesnic respect pentru o viata de crima si muschi in sange. Oamenii aia care dadeau ordine politiei se pregatesc sa dea asaltul final, spre puterea oficiala, dupa ce au pus mana pe cea simbolica: ascultam muzica lor, ne refacem reperele dupa valorile lor, suntem calcati de masinile lor.
Zilele acestea l-am „admirat” in splendoarea sa pe prietenul Presedintelui, Barosanul Bercea -Mondial!
Undeva, departe, Uniunea Europeana si moda corectitudinii politice ne invata sa multumim frumos pentru asta si sa ne stergem la gura.
Am fost o natiune, devenim o suma de triburi.
Suntem o tara ocupata de hoarde sosite din pantece de mame eroine. O tara pusa la respect cu pumnul plin de tatuaje, o tara in care fiul naiv si sarac al taranului (citi or mai fi asa) isi face educatia din textele de pe Taraf TV si meseria de la sutii cu care se intilneste la Gara de Nord, cand se da jos din autobuz.
Marginea lumii s-a razbunat dand buzna in centru, pusa pe jaful identitatii nationale, intocmai ca barbarii care navaleau in Roma, surprinsi ca localnicii n-au puterea sa lupte.
Tara cea noua, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strans in muzee si-n carti. Dar se va bucura un pic de efortul nostru. Cartea de romana se poate retrage in privata din curte, unde isi va indeplini ultima menire, neprevazuta de nici un critic.
In locul ei, discurile cu manele raman sa sfideze eternitatea. Cu ele nu poti sa te stergi la fund. Chiar daca ai vrea.
