România, debut cu înfrângere acasă, în preliminariile Campionatului Mondial 2026

România, debut cu înfrângere acasă, în preliminariile Campionatului Mondial 2026

0 13

Naționala de fotbal a României, antrenată de Mircea Lucescu, a debutat cu o înfrângere în grupa H preliminară a Campionatului Mondial de fotbal, din 2026. Tricolorii sunt în aceeșai grupă cu Austria (desemnată cap de serie la tragerea la sorți), Bosnia-Herțegovina, Cipru și San Marino. Deși a fost socotită o grupă abordabilă, România nu a reușit să treacă primul test, fiind învinsă acasă, scor 1-0 de Bosnia-Herțegovina.

Unicul gol a fost marcat în minutul 14, de echipa bosniacă, prin Gigovic, dintr-o centrare a lui Kolasinac. În prima repriză, Drăguș a avut două șanse de a înscrie, în minutul 30 dintr-o centrare a lui Rațiu, dar și în cel de-al patrulea minut de prelungiri. Tot în prelungiri, o șansă de gol a avut și Denis Man care a dat peste poartă. În cea de-a doua repriză, una dintre cele mai semnificative faze a fost cea din minutul 53, când Tahirovic a atins mingea cu mâna în careu. După analiza VAR, Makkelie a refuzat însă să dicteze penalty. Deși România a dominat jocul în cea de-a doua parte a întâlnirii de la București, având mai multe ocazii la poarta bosniacilor, tricolorii nu au reușit să înscrie.

După disputa cu Bosnia, România va juca în deplasare cu San Marino, luni, 24 martie, ora 21.45. Ultima oară când România a fost prezentă la un campionat mondial a fost în 1998.

Echipa României : Niţă – Raţiu, M. Popescu, M. Marin (Șut), Drăguş (Alibec), Stanciu-cpt,  Bancu, Burcă, Tănase (I. Hagi), R. Marin (Mitriță), Man (Moruțan). Selecţioner: Mircea Lucescu.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.