România împinsă scut în fața Ucrainei împotriva intereselor ei
Viziunea scelerată a conducătorilor români de a servi Ucraina frângându-se de mijloc în fața americanilor a atins cote tulburătoare odată cu transferarea vaselor comerciale ucrainene din zona Dunării în porturile românești. Asta pentru ca, dacă Rusia mai bombardează aceste cargoboturi, în marea lor majoritate încărcate cu grâne la dus și cu armament occidental la întors, să le bombardeze în apele teritoriale și pe pământ românesc.
Stratagema perfidă a khazarului Zelensky este atragerea României, naivă și slugarnică după cum se vede, într-un conflict deschis cu Rusia, care să necesite activarea unuia din articolele apărării colective a NATO, pentru că realizează că fără trupele alianței nord-atlantice nu mai poate câștiga războiul său personal și al lui Biden, tot personal, cu Putin. Faptul că țara noastră nu are niciun interes de promovare și de facilitare, darămite de adăpostire a cerealelor și navelor ucrainene în apele sale teritoriale rezultă și din opoziția fermierilor români. Care, dacă cerealele Ucrainei vor invada în forță și netaxate Europa aceștia vor da faliment și în felul acesta întreaga agricultură cerealieră a României, al treilea exportator european, va colapsa.
Avertismentele raționale din spațiul public românesc dar și din străinătate cad pe urechile surde ale mandarinilor români aciuiți vremelnic pe la guvernare ca ploaia de vară pe acoperișul de tablă al popotei regimentului lui Ciucă.
Începutul sfârșitului Maskirovkăi lui Zelensky
Dictatorul de la Kiev știe că i se apropie sfârșitul contraofensivei în estul Ucrainei și nu mai are ce oferi propagandistic și optimist opiniei publice americane, sătulă de impertinența și cerșetoria imperativă de arme și muniții din ce în ce mai moderne, în timp ce situația tactică de pe front nu invită la o sporire a ajutorului militar. Asta și pentru că majoritatea cantității colosale de muniție transferată Ucrainei a fost irosită pe operațiuni nesemnificative, după cum afirma șeful statelor majore reunite ale SUA.
Cum toamna s-a instalat iar celebra Rasputița, noroaiele incomensurabile care îngroapă estul Ucrainei toamna și vara, și-a intrat în drepturi, contraofensiva neconcludentă care a eliberat mai puțin de 0,2 % din teritoriul recâștigat de ruși stagnează nemulțumitor pentru Occident. Care nu mai pate justifica în fața popoarelor care-l compun anihilarea întregului arsenal militar și sutele de miliarde de euro și dolari donate aiurea Ucrainei, fără nicio justificare contabilă. Mai mult, fractura cu Polonia din cauza stupidității aceluiași impertinent nerecunoscător din fruntea Ucrainei a dus la suspendarea ajutorului militar pe care-l acordau polonezii cu larghețe. Iar iarna care se apropie cu pași repezi poate aduce o nouă concentrare de forțe rusești proaspete pe frontul ucainean. |
După cum aprecia Franz Halder, Șeful Marelui Stat Major al trupelor de uscat germane(OKH) în Al doilea Război Mondial, în faza asedierii Moscovei la începutul iernii lui 1941 și a operațiunii ulterioare din anul următor în direcția Stalingrad „Rusul aruncă tot ce poate strânge împotriva atacurilor noastre, este inimaginabil. Fără susținere de artilerie își împinge oamenii la contraatac până la douăsprezece valuri succesive; o parte sunt recruți lipsiți de orice instruirecare se împiedică unii de alții și care aleargă cu pușca în spinare împotriva mitralierelor noastre.(…)
Masele nesfârșite de oameni au fost dintotdeauna tăria Rusiei, iar modul în care poartă rușii războiul ne silește să-i lichidăm pentru că nu se dau din drum. Iată de ce campania aceasta nu se va sfârși cu o capitulare sau cu ceva asemănător” aprecia Halder în 1942 cu îngrijorare crescândă.
Cum li s-a sfârșit campania germanilor de atunci știm cu toții. Probabil că actorașul pârlit și infatuat de la Kiev ar trebui să mai răsfoiască istoria militară a verilor săi de la răsărit între diatribele sale triumfaliste prin care anunță mereu ca o placă de patefon stricată că i-a înfrânt deja pe ruși.
Grofaz Zelensky, cel mai mare comandant din mintea lui înfierbântată
În aceste condiții România nu are de ce să-și sporească sprijinul logistic până la nivelul pericolului beligerant care ne poate aduce în coliziune directă cu Rusia.
Și pentru cine, și pentru ce?
Pentru ca Zelensky să se făloșească în fața Occidentului cu titulatura sa de cel mai mare conducător militar al tuturor timpurilor din istoria Ucrainei?
În Al Doilea Război Mondial feldmareșalul slugarnic al lui Hitler, șeful OKW Wilhelm Keitel îl declarase pe Hitler, după reușita campaniei din Franța din 1940, ca fiind cel mai mare conducător militar din toate timpurile, titulatură care anagramată în limba germană însemna Grofaz. O persiflare bășcălioasă pe care i-o acordau fuhrer-ului ceilalți feldmareșali germani, în cel mai mare secret desigur.
Tot așa, astăzi Grofaz Zelensky are neobrăzarea să subordoneze interesele României celor ale Ucrainei și se pare că are succes cu otrepele putrefacte care ne conduc. Și-apoi care istorie a Ucrainei, aia statală a lor de doar câteva zeci de ani, stat ale cărui granițe nu sunt prevăzute în niciun tratat internațional de pace și căruia i-au fost adăugate nelegitim teritorii ale fostelor republici sovietice ale URSS de către Stalin și Hrușciov?
Implicarea forțată a României ca scut în fața Ucrainei necesită obligatoriu un referendum
Revenind, dacă ucrainenii vor fi lăsați să își aglomereze navele comerciale în apele teritoriale românești, în porturi sau acostate la malurile țării noastre rușii în final le vor bombarda. Și-atunci ce vor face loazele de la guvern și de la președinție, că până activează ei articolul 5 din tratatul NATO rușii sunt la București, că țara noastră-i mică(și din cauza pactului Ribbentrop-Molotov, respectat și acceptat în mod slugarnic și trădător numai de români în toată lumea!), nu ca Ucraina.
Nu mai vorbim de Moldova, care s-ar prăbuși în fața invaziei rusești în câteva ore, fără să-i putem ajuta cu ceva, după cum emana pretins îngrijorat Iohannis. Pentru că ea ar fi prima țintă strategică a rușilor în caz de război, prin aceasta reușind să-și aducă trupele la două ore de București.
Credem noi atunci că vor mișca un deget ucrainenii pentru noi, ei care ne-au fost dușmani naționali de-a lungul istoriei?
Iată de ce hazardarea României în a oferi teritoriul național intereselor militare și comerciale ucrainene este mai mult decât o crimă, este o eroare, dacă ar fi să-l parafrazăm pe Talleyrand, pentru că românii noștri din Ucraina sunt cea mai oprimată minoritate, fără niciun drept la cultură și limbă națională românească.
Și-apoi, n-ar fi necesar un referendum să vedem care este susținerea reală a românilor pentru războiul Ucrainei? Polonia s-a trezit într-un final din reveria anti-rusească cu orice preț și a început să-și pună interesele națiunii ei pe primul plan. Că România nu se trezește, este de fapt o fatalitate a românilor consacrată plenar și definitiv prin însuși titlul imnului de stat.
Libiu Mateescu
Bun articol.