ROMÂNIA, ÎNCOTRO? Reflecții după Referendum!

ROMÂNIA, ÎNCOTRO? Reflecții după Referendum!

Întrucât marea majoritate a românilor nu a trecut de ,,testul” Referendumului, de acum mercenarii seculariști ai  planetei  vor reuși, după ce ne-au adus în stadiul terminal al experimentelor lor fatidice, să își vadă ,,visul’’ cu ochii, prin ravagiile pe care oengiștii le vor face în legislație, ca să ne proiecteze într-o cu totul ALTĂ LUME, anarhică, unde nu se vor da înapoi de la nimic înjositor pentru a ne îndoctrina  sexo-marxist, până la o totală „spălare a minților’’ , în elanul lor  nestăvilit către o epocă în care oamenii, transformați din subiecți sociali in mecanisme,  se vor scufunda practic în  plăcerile trupești (instinctuale) și  își vor pierde orice urmă din rațiune! Venirea Noii Ere, despre care președintele  Academiei Române ( I.A. Pop) spunea că este o „epocă a digitalizării și a robotizării’’ , devine pe zi ce trece o realitate tot mai nefastă (românii nereușind ca, prin Referendum, ”să prevină anarhizarea României’’- cum spunea academicianul I.Bădescu) ale cărei consecințe sunt surprinse elocvent de cateva „voci’’ lucide din țara noastră.  Reflecții după Referendum!                          ROMÂNIA, ÎNCOTRO? Întrucât marea […]

  • Dan Andronic (director general al cotidianului Evenimentul Zilei): „Cei 3,7 milioane de români au ieșit la vot pentru că așa au crezut. Dacă vreți, este semnul egal cu credința. Este o bază conservatoare pe care nu mulți se așteptau să o vadă la vot (…) Să acuzi că Dragnea este în spatele acestui Referendum, este o prostie (…) Personal cred că este vorba despre ceva mai mult decât un simplu boicot al majorității populației, ci vorbește despre o realiate crudă… Am văzut umbra lui Nicolae Ceaușescu proiectată peste aceste două zile, ca un giulgiu ce ne împiedică să vedem ce mai înseamnă sănătatea morală, binele, normaliatea, toate elementele a ceea ce înseamnă construcția viitorului. Personal, am înțeles de ce a fost nevoie ca în Decembrie 1989 niște străini să ne decidă soarta. Pentru că noi nu eram capabili, lipsiți de mândrie și de bun simț civic(…) Mi-a părut rău să văd cum exponenții liberalismului s-au bâlbâit și s-au pierdut in explicații complicate pentru a-și justifica retragerea din fața noilor marxiști. La 100 de ani de la Marea Unire, urmașii lui Ionel Brătianu au perfectat capitularea în fața unui partid de tip internaționalist, cu atitudine bolșevică. Și după aceea se miră de ce devin irelevanți din punct de vedere istoric. De fapt, nu a fost numai bălmăjeala dinspre Dreapta,ci am văzut și o retragere strategică de frica Bruxelles-ului. Liderii politici cu care am vorbit, mi-au descris reacția pe care au întâlnit-o în timpul dezbateriilor privind România, ca fiind copleșitoare. Dinspre  Internaționala Socialistă, PPE  și  ALDE li s-a spus clar că Referendumul pentru definirea Familiei trebuie să eșueze, nu trebuie susținut din punct de vedere politic. Era inacceptabil din punct de vedere al noilor marxiști care au dominat și vor domina discuțiile politice ce se poartă pe deasupra României. Din nou, dorința străinilor avea să prevaleze, ca să ne demonstreze că avem lideri politici slabi, cel mult o umbră a lui Nicolae Ceaușescu(…) Aștept cu interes momentul în care se va realiza destructurarea fundamnetelor Statului, următoarea pe listă după Biserică fiind Armata. În fine, am înțeles că nu Referendumul a fost o falsă problemă, ci însăși ideea de participare la un proces democratic a fost pusă între paranteze. Concluzia? Așa cum am demonstrat că nu suntem un  popor credincios, ortodox, ci unul fricos și superstițios, ca și acum 30 de ani, așa vom vota de acum înainte . Pentru că umbra lui Nicolae Ceaușescu e mult mai puternică’’;
  • Dan Puric (regizor): „Astăzi nu ni s-au mai luat teritorii, ci ultima redută care ne-a apărat mii de ani: sufletul  creștin! Ce am avut mai bun ne- a murit în pușcărie, nu avem dreptul să-i jignim cu ,,libertatea noastră născută din ocultarea jertfei și din apostazia credinței! Iar dacă ei au murit pentru Hristos și pentru demnitatea noastră, noi  nu avem dreptul să ,,trăim” mințind, uitându-i, pentru penibilul confort din lumea asta și din existența asta fără Dumnezeu. Să-i urmăm cu capul plecat și să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea în timpurile astea noi puterea veche a Jerfei lor’’;
  • Cătălin Sturza  (jurnalist, Radio România Cultural): „Ați dat dovadă… că sunteți conștienți de pericolul reprezentat de ideologia neomarxistă și vedeți deja efectele acestei ideologii în țări mai avansate pe acest drum. Un drum care duce, în istorie, la totalitarism. Lupta cu aceste ideologii nu se rezumă, în fapt, la un Referendum – ea este o luptă pentru apărarea libertătilor noastre fundamentale, o luptă de zi cu zi (…) Pentru unii intelectuali publici care au lansat cele mai jenante minciuni și dezinformări cu privire la Referendum: știu, sunt doar un mic si umil publicist. Însă, în ochii acestui mic și umil publicist, v-aţi pierdut ORICE credibilitate (…) Așa că mi  se pare grotescă sărbătoarea USR, de parcă ar fi repurtat vreo victorie. Victoriile se raportează la alegeri, nu se câștigă prin boicot’’ ;
  • Vasile Bănescu (purtător de cuvânt al Patriarhiei): „M-a mirat să constat apariția unor discursuri, aș spune excesiv de ideologizate, din partea unor oameni politici… Mă refer acum la o persoană (președintele K. Iohannis- n.a.) , care  într-un fel a ofensat milioane de oameni care gândim în termeni curați Familia și Căsătoria. Da, eu personal m-am simțit ofensat când am aflat că am o imaginație excesiv de bogată, în care plutesc dezordonat primejdii imaginare. Nu. Corectitudinea politică, marxismul cultural, violențele anticreștine, acestea nu sunt primejdii imaginare. Faptul că unor copii de grădiniță li se livrează noțiuni de homosexualitate, faptul că se încearcă schimbarea unor valori precum Familia și Căsatoria, acestea nu sunt primejdii imaginare, sunt primejdii reale. Vom vedea în curând efectele, din păcate nocive, pentru societatea românească… ale netrecerii acestui Referendum. Să nu uităm ca au ieșit la vot aproape 4 milioane de oameni. Dar numarul celor care ar fi putut vota nu este cel vehiculat, cel de 18 milioane. În România suntem deja mult mai puțini. Suntem în jur de 15 milioane, știu foarte bine că în diaspora nu se poate vota articulat, coerent, pentru că distanțele sunt uriașe… De aceea, consider că din punct de vedere moral acest Referndum a trecut. În nici un caz nu se pune problema unei așa-zise victorii a progresismului în România. Majoritatea oamenilor din România ( și) conform sondajelor, gândesc în mare Căsătoria și Familia in termeni firești’’;
  • Ion Cristoiu (ziarist): „Riscând să  stârnim uimiri, vom spune că prezența la Referendumul din octombrie, în condițiile în care nici o forță politică nu și-a asumat prezența, poate fi considerat un   21,10% pentru o inițiativă cetățenească este mult, trebuie s-o recunoaștem. Mai ales dacă ținem cont de boicotul la care a fost supus acest Referendum. Ar fi o mare greșeală dacă partidele politice ar lua în serios campania  dusă de Divizia Presă a SRI pentru a ne convinge c-a fost vorba de un eșec’’;
  • Mircea Radu ( prezentator TV ): „Glonțul dum-dum este un proiectil care odată intrat în corp explodează și provoacă  distrugeri devastatoare. În cazul în care se supraviețuiește, rănile provocate de schije vor chinui toată viața. Cred că România a avut parte de un Referendum-dum. Votul nu înseamnă o revenire la Vest, cum nu înseamnă că doar România are nevoie de Europa (…) și Europa are nevoie de țara mea. De tot  ce știm noi românii să facem,  de inteligența noastră, de tot ce am strâns în miile de ani de când trăim aici (…) Am spus că sunt creștin și am stârnit reacții la care nu mă așteptam… Dar ce m- a uimit cel mai tare,  a fost  când mi s-a  spus că am avut curaj! Habar n-aveam că îți trebuie curaj pentru asta. Biserica a fost lovită și va fi; încă și mai tare (…) E în rugăciunea TATĂL NOSTRU un rând care spune ,, Și ne iartă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri’’… Mi-e teamă că nu se va întâmpla asta, nimeni nu va ierta pe nimeni, suntem noi contra noi de ani de zile. Neam unit? Nu, Neam Slăbit’’;
  • Dan Tanasă (jurnalist): „Deși pare greu de crezut, la 29 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, o parte a societății românești a boicotat un exercițiu democratic… Iar pentru asta au găsit cele mai tâmpite argumente… Din păcate pentru noi, ca țară, marea majoritate a româilor nu a înțeles despre  ce este vorba la acest Referendum, a preferat să stea acasă și a  creat astfel condițiile necesare invalidării Referendumului (…) Fostul președinte al UDMR, Marko Bela, a anunțat public vineri că nu va participa la Referendum… UDMR a boicotat un exercițiu democratic. Cea mai slabă prezență la urne a fost în județele Covasna (8,5%) și Harghita (11,1%)… În zona Bisericii Ortodoxe… pe unii preoți i-a durut în cot de acest Referendum (…) Oricum, după semnalul dat de invalidarea Referendumului, actuala clasă politică va legifera în mare viteză căsătoriile între persoanele de același sex… Nu avem șansa unui partid politic aflat acum la putere în Polonia. Avem în schimb parte de o clasă politică ce a trădat interesele românilor și este gata oricând să fie sluga oricui (…) Referendumul a fost și despre copii. Despre copiii de acum și  despre copiii de mâne ai României. Despre o ideologie care își face deja simțită prezența în spațiul public românesc… După 6-7 octombrie însă, această ideologie ne va izbi direct în plex. Este vorba despre ideologia  de gen, despre sexualizarea copiilor și despre revoluția sexo-marxismului care acționează deja atât de sistematic în occident. Sexualizarea copiilor și ideologizarea vor veni și peste noi… La fel ca în Vest, copiii noștri vor fi învățați încă de la grădiniță despre sexul anal și sexul oral. Și vor fi educați fără acordul părinților. Vor învăța la grădiniță faptul că masturbarea este un comportament sexual dezirabil și că avortul este o metodă contraceptivă. Comportamentul homosexual va fi încurajat încă de la grădiniță… fără acordul părinților. Exact așa cum Istoria este scoasă încet, dar sigur, din programa școlară și nimeni nu zice nimic… Iar cine se va opune sexualizării copiilor și ideologiei de gen va fi amendat și, cine știe, poate chiar închis. Există deja instrumentul legal care să faciliteze asta: CNCD. Ce puteam să facem acum, pe 6-7 octombrie? Puteam să punem frână ideologiei de gen, sexualizării copiilor si sexualizării marxismului în RomâniaSă mai întârziem cu CÂȚIVA ANI introducerea ei în grădinițele și școlile de la noi… Dar marea majoritate a societății românești NU A VRUT (…).  Sexualizarea copiilor ne va afecta pe toți, indiferent că am stat acasă sau am mers să votăm la Referendum;
  • Mihai Gheorghiu (liderul Coaliției pentru Familie ): „România are nevoie de o mișcare creștină de renaștere națională, de oameni care înainte de a-i cere ceva, să o slujească… Din Biserică spre societate… Am experimentat destul cinismul inteligenței… ca și pe acela al prostiei și al hoției. Poporul român a fost boicotat la Referendum, de Televiziuni, de partide (…) Referendumul este dovada că putem schimba ceva, chiar dacă acum nu am reușit ‘’.

 Prof. Costel NEACŞU

Sursa: http://www.justitiarul.ro & 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.