Sintagma doctrinară a euro-atlantismului din gândirea îngustă de la București va fi istorie după instalarea lui Trump la Casa Albă.

Într-o lume aflată în continuă schimbare, România se confruntă cu o dilemă strategică majoră: cum să își mențină echilibrul între parteneriatul tradițional cu Statele Unite ale Americii și angajamentele sale față de Uniunea Europeană. Această alegere devine tot mai presantă pe măsură ce tensiunile dintre Washington și Bruxelles cresc, iar politica internațională se reconfigurează sub influența unor lideri care se opun din motive lesne de înțeles unui globalism toxic și necontrolat.
Când Bucureștiul va înțelege că suferința Americii pe plan economic nu se deosebește de cea a României, vom fi și în stare să oprim hemoragia economică în care ne aflăm, cauzată de imperialismul continental german, implementat fie direct sau indirect prin piticaniile de state satelit ale Berlinului.
Ambele țări, SUA si România, au fost păcălite, cu lozinci ale unui comerț liber (doar prin definiție), iar in realitate ele și-au deschis frontierele, pentru ca alți șmecheri să le vândă marfă și să le îndatoreze. Cea care s-a îmbogățit pe urma Americii, în special Germania, este și marea profitoare a integrării României în spațiul comunitar. Trump a afirmat recent că America plătește prânzul nemților. La noi cine ar afirma că noi ne ocupăm de cina lor?

Alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA a adus o schimbare semnificativă în dinamica globală. Politicile sale protecționiste sunt menite să revitalizeze economia americană, dar au generat și fricțiuni cu „încă” aliații europeni.
În acest context, România va trebui în curând fie să voteze un pachet de sancțiuni antiamericane, pe care Berlinul le va cere, ori să renunțe la finanțarea Bruxellesului prin îndatorarea continuă și a porților deschise pentru supraproducția Berlinului.
UE ne va pune pumnul în gură. Deficitul comercial cu spațiul comunitar, este expresie o bocancului german, dat fiind faptul că mai toate centrele de producție și din alte state cu care și înregistram pierderi, sunt la bază investiții germane.

Germania, este marea profitoare a integrării României în spațiul comunitar.

Relațiile comerciale ale României cu Uniunea Europeană sunt expresia profundă a unui dezechilibru economic. Importurile masive din statele membre au contribuit la creșterea datoriei publice a României, finanțând locuri de muncă în alte țări europene și catapultând economia națională în epoca de piatră.
În același timp, puținele exporturi românești s-au concentrat pe produse cu valoare adăugată scăzută, ceea ce a perpetuat dependența economică de UE.
Pe de altă parte, parteneriatul strategic cu Statele Unite oferă României nu doar garanții de securitate esențiale într-o regiune marcată de instabilitate, ci și oportunități economice semnificative. Investițiile americane în sectorul energetic și tehnologic pot stimula creșterea economică sustenabilă și pot reduce dependența de importurile din UE.

Un alt aspect important este rolul Germaniei în cadrul Uniunii Europene. Sub conducerea Angelei Merkel, Germania a devenit un lider incontestabil al blocului comunitar, iar mai recent ambițiile sale nucleare ridică semne de întrebare privind viitorul securității europene. În mod tipic german, de a juca rolul victimei, au început dezbaterile despre necesitatea unei arme nucleare europene, sugerând că aceasta ar fi necesară dacă America nu va mai asigura protecția continentului. În același timp, Germania nu își respecta obligațiile financiare față de NATO, preferând să investească în pensii militare și inițiative neocoloniale în țări mai puțin dezvoltate pentru a-și extinde influența. Cum ar spune românul, că „Germania o caută”, adică doar, doar Trump părăsește NATO ca să pună ei mâna pe o armată europeană.
Chiar și o posibilă retragere a Americii din Alianța Nord-atlantică, în cazul în care Germania continuă acest șantaj subtil prin nerespectarea costurilor pentru apărere, ar periclita siguranța României.
Raționamentul limitat al analiștilor români, similar cu cel al unei mașini de tuns iarbă cu două viteze (înainte/înapoi), devine prin poziționarea „euroatlantică” bătută în cuie un risc major pentru țară.
Această sintagmă nu va mai exista după 20 ianuarie.

Trump nu va mai permite nici ipocrizia și nici jucatul traditional a două capete.

Va trânti cu oportunismul păgubos al elitei sfidătoare de la București mai ceva decât i-ar fi pleznit Șoșoacă ca director al unei fictive şcoli de corecție, pentru cei responsabili de dezastrul în care ne aflăm.
Pentru România, istoria oferă lecții valoroase despre capcanele alianțelor ideologice şi dezechilibrate.
Congresul de la Berlin din 1878 este un exemplu elocvent al modului în care Rusia și Germania au influențat soarta Europei Centrale și de Est. Astfel, menținerea unei relații solide cu SUA devine vitală pentru a contracara influența unor posibile alianțe ruso-germane care ar putea amenința suveranitatea națională.
Oricare posibile apropiere dintre Rusia şi Germania va creşte riscul ca Berlinul să bată din palme şi să ajungem să spunem şi „ja bitte” şi „Spasiva” când ne va aşeza în braţele Moscovei.
Va merge Bucureștiul pe burtă și va deveni aliatul Germaniei împotriva Americii?
România trebuie să rămână pilonul de încredere al SUA în Europa chiar și cu prețul decuplării de Bruxelles, o relație care sub pretextul integrării ne-a afundat în datorii de sute de miliarde. Prin datoria nepoților noștri plătim bunăstarea occidentului european.
Am creat instituții care să aducă garanții şi prosperitate celor care ne obligau la importuri, dezindustrializare și datorii. Am fost incluși într-o schemă cămătărească orientându-ne exporturile spre produse simple în lanțul producției comunitare, mândrindu-ne că lustruim piulițe nemțești pentru șuruburi din Spania sau Belgia ale unor alte firme germane. Probabil că această orientare va fi un moment decisiv pentru statalitatea noastră.
Oricare înțelegere ruso-germană în absența Americii ne va obliga să ne așezăm sub influența Rusiei la ordinul Berlinului.
Să nu uităm că Germania ne-a mai obligat în trecut ca partener și aliat la concesii teritoriale în favoarea Bulgariei, Ungariei, și Uniunii Sovietce.
Din lecția alianței cu Germania nu am invățat nimic; am ales chiar un „neamț” președinte.
Lecțiile din trecut au fost fie prea ieftine de le-am fi uitat, fie conștiința noastră națională este una doar teoretică și ipocrită.

Autor: Radu Golban
Sursa: IonCoja.ro

Share on Facebook

Tweet

Follow us