ROMÂNIA ÎNTRE SUA ȘI UE (GERMANIA)?
Întrebări ”grele”: de ce e Băsescu martelat atît de dur în ultima perioadă de structurile de forță? De ce Iohannis nu a numit șef la SIE aproape un an? Ce a căutat șeful MI6 la București? De ce a ajuns același MRU la cîrma serviciului? Ce e cu dezertarea lui Oprea și slaba rezistență a PSD? Ce a vrut să spună MRU în discursul de după numire? Care sunt ”serviciile care par să nu mai dea socoteală nimănui”? De ce acoperiții presei ocolesc cu grijă anumite teme? De ce vin masiv trupe americane la noi? De ce s-a văzut Iohannis cu șeful Stratfor? De ce îl atacă Alina Mungiu pe Friedman, imediat după? De ce a fost expediat Maior ambasador la Washington?
Ar putea avea toate aceste întrebări, și altele încă mai grele, o explicație comună?
Noi credem că da: România se devoalează tot mai mult drept un teren de bătălie mascată – dar dură – între SUA și UE, dar în primul rând Germania.
O bătălie în care SUA au pierdut un tempo, în special prin alegerea lui Iohannis, dar în care dă semne că vrea să recupereze rapid terenul pierdut.
Reaminteam zilele trecute o dezvăluire venită clar din interiorul SRI, de acum câțiva ani, conform căreia MRU a fost plantat la șefia guvernului de către americani, în speță câteva puternice companii de peste ocean cu influență politică uriașă, precum Chevron ori Martin Lockheed. La numirea lui, un rol important l-a avut tandemul Gabriel Oprea-Mircea Dogaru, care organizat și executat mișcările de stradă care au dus la debarcarea lui Boc, conform acelorași surse invocate mai sus. Pentru MRU, guvernul trebuia să fie o trambulină solidă spre prezidențiale; cineva a vrut altfel.
În interiorul arcului Carpaților, într-o Transilvanie puternic penetrată de capitalul german, s-a născut și a fost propulsat spre București, în posturi grele, un grup de influență, germanofil, ale cărui eforturi și implicări politice au fost încununate de aducerea lui Iohannis la președinție. Să nu uităm că atât Coldea, cât și Kovesi provin din Ardeal, și tot acolo își are reședința puternica grupare pedelistă Falcă-Blaga, care a trădat la moțiunea de cenzură contra lui Ungureanu, în 2012, și care, ulterior, a confiscat partidul de la Băsescu. Ori dubiosul Grup de la Cluj pesedist, condus de și mai dubiosul Ioan Rus.
După înscăunarea lui Iohannis, Eduard Hellvig, tot un germanofil, a fost numit la șefia SRI, iar fostul director, filo-americanul George Maior, a fost expediat ambasador la Washington, mesajul fiind, probabil, de genul ”luați-vă omul înapoi”.
În schimb SIE, un serviciu 100% pro-american, a rămas fiul ploii aproape un an. A fost nevoie de o vizită fulger la București a șefului MI6, serviciul britanic de intelligence aflat, tradițional, în siajul CIA, pentru ca situația să fie deblocată, prin numirea promptă a lui MRU. E de la sine înțeles că ținerea SIE fără conducere convenea de minune serviciului rival, SRI, și se contura, probabil, chiar varianta absorbirii acestuia.
S-a dovedit acum că Iohannis putea oricînd să-l numească pe MRU la SIE – disponibilitatea lui Oprea ar fi fost aceeași – ceea ce înseamnă că a tras de timp din alte motive.
MRU, filoamerican deplin, a revenit la șefia SIE cu sprijinul aceluiași Gabriel Oprea, de asemenea filoamerican total, chiar dacă acesta, măcar aparent, și-a înfruntat aliații pesediști. Spunem aparent pentru că PSD mai degrabă a mimat slăbiciunea, de astă dată.
Imediat după validarea în parlament, MRU rostește o frază explozivă în discursul de mulțumire: ”doar împreună putem schimba percepția păguboasă care planează asupra serviciilor speciale, care, deși autonome, par să nu dea socoteală nimănui”.
Vă lăsăm să ghiciți dvs. care e, de fapt, serviciul secret care, de la o vreme, pare să fi preluat frâiele statului și nu mai dă socoteală nimănui.
Hegemonia SRI se apropie de sfârșit și se anunță o reactivare spectaculoasă a SIE, serviciul despre care Emil Constantinescu spunea la un moment dat că e marele câștigător al perioadei post-decembriste.
Foarte interesant de remarcat, presa acoperiților nu a părut prea entuziasmată de revenirea lui MRU la SIE, decât, eventual, prin prisma așa-zisei modificări a aritmeticii parlamentare care ar urma să ducă la debarcarea lui Ponta.
Zilele trecute, o altă vizită misterioasă la Iohannis: șeful Stratfor, cea mai redutabilă agenție de analize strategice din lume. Tot ce am aflat din 2-3 notițe de presă, după întâlnire, e că George Friedmann s-a arătat ”disponibil să promoveze România în rândul potențialilor investitori americani”.
Ceva nu e în regulă. Ce treabă are o agenție de analize politico-militare cu lobby-ul în fața unor investitori privați?
Răspunsul ni-l dă un scandal de acum câțiva ani, în care serverele Stratfor au fost penetrate de hackeri(aproape sigur spionajul rusesc), documentele sustrase și date ulterior de aceștia publicității relevând că Stratfor lucrează, mai degrabă, ca un sfătuitor pentru servicii secrete americane, dar și mega-lobbyst pentru companii americane gigant din domeniul chimic ori militar, precum Dow Chemical Co, Northrop Grumman, Raytheon ori Lockheed Martin. (Din nou Lockheed Martin, nume pe care îl regăsim legat și de cel al lui MRU, în 2012). Stratfor nu a negat niciodată acele dezvăluiri.
Una peste alta, Friedmann e un personaj care spune explicit lucruri pe care America nu le poate spune întotdeauna.
Ce spune, însă, Friedmann? În octombrie anul trecut, prezent la postul american PRO TV, el a dat un interviu incendiar, acoperit, însă, de zgomotul campaniei electorale.
Un interviu în care o spunea de-a dreptul: “In termeni de dezvoltare a economiei, relația voastră cu Germania, care trăiește din exporturi, vă dezavantajează. Relația voastră cu China la fel, pentru ca își vor aduce muncitorii aici. Rușii, in schimb, au bani, dar nu au tehnologie si expertiză, nu vă pot construi economia. SUA vin si cu bani si cu expertiză si nici nu vor folosi mâna de lucru americană, fiindcă e scumpă. Vor angaja români”.
”Principalele voastre resurse sunt cele energetice si minerale. Trebuie să vă târguiți, dar odată încheiat târgul, să vă țineți de el.” mai avertiza Friedmann. ”Daca un guvern încheie un contract, toate guvernele de după el trebuie să îl respecte. Dacă nu, viabilitatea României ca țară independentă e amenințată. România are nevoie de investitori străini, nu are resursele să se dezvolte singură. Capacitatea europenilor de a investi e limitată, chinezii au bani, dar își aduc propria fortă de muncă, rușii au bani, dar nu au expertiza, americanii le au pe toate. Problema e acum domnia legii – un contract să rămână un contract, să nu se schimbe” repeta el, ca să fie sigur că mesajul e priceput.
“Cred că autoritățile române înțeleg acum ce trebuie să facă. Contactele mele din lumea investitorilor îmi spun că toată lumea vrea să facă afaceri în România, nu doar pentru energie, ci si pentru calitatea fortei de munca, mai ales in IT. La voi se pot face bani. Guvernul trebuie sa-si apere interesele, oamenii de afaceri trebuie sa faca bani – asta e strategia americana. Investitiile vin impreuna cu asistenta militara. Cele doua vin impreuna si construiesc Romania. Multe tari nu vor sa accepte asta.(…) În 6 luni – un an, investitorii vor incepe sa vina. Companiile americane urmaresc acum cu atentie Romania. Stim de o companie care vrea sa investeasca in energie si are nevoie de informatii. Din pacate, la voi aceste informatii sunt secrete, or nu poti aduce investitii cu informatii tinute in secret.”
Explozive afirmații, dar care se confirmă vertiginos.
”Investițiile vin împreună cu asistența militară”, și iată că asistența militară deja a venit, sub formă de tancuri și trupe americane.
Semn că americanii vor, de fapt, să-și securizeze viitoarele investiții și nu neapărat se tem de conflictul din Ucraina.
Mai aflăm de informații ținute la secret, și aici e limpede că o mare răspundere revine și serviciilor secrete autohtone.
“In al doilea rand, construiti-va o relatie cu vecinii de pe flancuri, polonezii si turcii. Au interese comune cu voi, chiar daca le exprima diferit. Impreuna formati un cordon sanitar rezonabil impotriva Rusiei” mai spunea șeful Stratfor. 
Plus afirmația la fel de spectaculoasă: ”Viktor Orban nu e marioneta rusilor, dar e prins intre o Rusie imprevizibila si UE/NATO care sunt incompetente. Își protejează poporul.”
Încă și mai grav, Friedmann avertiza că interesul real al României este să intre într-o relație extrem de strânsă, aproape exclusivistă, cu America, pentru că nici măcar NATO nu i-ar mai asigura, în prezent, securitatea(!!): “Pot românii să intre într-o alianță bilaterală cu SUA?(…) Intentia e clara de ambele parti, dar acum urmeaza sa muncim la constructia acestei aliante. America e atrasa de aliante, dar a devenit cinica fata de NATO, fiindca aceasta e o alianta militara fara o armata. Daca NATO e chemat să intervină militar, de fapt doar SUA, poate si Franța si Marea Britanie au capacitatea de a acționa”.
Nu a fost să fie. România a ales – destul de dubios, dar a ales – un președinte pro-german, devotat exact țării de care Stratfor ne sfătuia să ne ferim.
Schimbarea în bine a legislației fiscale de care vorbea Friedmann a fost aspru criticată, reamintim, de partidul noului președinte.
Despre îmbunătățirea relației cu turcii, e suficient să vedem comentariile declanșate de internarea lui Ponta la Istanbul, că ne-am lămurit.
Cât despre atacurile furibunde ale noului regim la Traian Băsescu, de după alegeri, ele par decise să arate cât de păguboase au fost pentru țară mandatele unui președinte pro-american convins.
Extrem de important de menționat, George Friedmann a venit la Cotroceni, zilele trecute, în cadrul unui turneu pe care îl face în mai multe state est-europene.
Aflat în Ungaria, unde presa i-a acordat mai multă atenție, el a reluat afirmațiile din octombrie anul trecut.
A spus că Germania încearcă disperată să salveze Grecia pentru că se teme de destrămarea UE, iar asta ar lăsa-o fără piețe de desfacere pentru propriile exporturi. A mai avertizat Friedmann că Germania blochează, prin intermediul Bruxellesului, eforturile țărilor mai mici de a-și crea propriile industrii pentru a nu concura propria-i industrie. Din perspectiva unui american, ”privind ce face Germania m-aș întreba: ”Oh, Doamne, ce dracu fac oamenii ăștia aici?”” a conchis Friedmann.
Presa de la noi nu prea a suflat o vorbă nici despre vizita lui Friedmann la Johannis, nici despre declarațiile din turneul european în derulare. Cu excepția filogermanei Alina Mungiu, angajata unei universități berlineze, care a criticat dur, într-un editorial, agenția Stratfor, reamintind că prestează pentru firme corupte.
Greu de crezut, însă, că Friedmann a vorbit în van; mai degrabă vorbele sale au prefigurat evenimente importante care se derulează deja, și vor lua o amploare și mai mare în lunile următoare.
Frontul nevăzut SUA – Germania/UE e deja deschis, rămâne să aflăm cum va ieși România din această confruntare care, ca mai mereu, ne-a prins la mijloc.
Bogdan Tiberiu Iacob
