ROMÂNIA MARE 100 – Mica Unire a fost prima repetiție a Marii Uniri, din 1918…
Așa dar această poveste a Bradului Unirii am auzit-o pentru prima dată de la un octogenar, un Om și un Român, ambele cu majuscule, de lângă Castelul Bran, Alexandru Lupescu, bucureștean la naștere, medicii i-au recomandat să lase capitala și să se mute într-o localitate de la munte, dacă vrea s-o mai ducă vreo zece ani. Și s-a mutat la Bran. De atunci au trecut mai bine de două decenii și Omul nostru pășește fericit pe Terra, sănătos, chiar dacă nu-i “sănătos tun”.
Domnul Alexandru Lupescu, fiind matematician de profesie este un mare admirator al Basarabiei Române și și al adevăratei culturi rusești: dânsul a citit aproape toată literatura clasică rusă dar și cea de limbă română din Basarabia.
– De fapt cărțile ne-au și împrietenit. Mai concret, în anul 2011, am fost rugat de, directoarea de atunci a Bibliotecii Municipale din Chișinău, ca revenind de la Râmnicu Vâlcea, să trec pe la acest Om din Bran, șă preiau o frumoasă donație de carte făcută bibliotecii noastre, din care făcea parte și întreaga colecție a Enciclopediei vechi rusești, Biblioteca Municipală îmbogățindu-și fondul de carte, iar eu din această călătorie m-am ales cu un prieten la cataramă.
Iar acum să vă spun povestea Bradului Unirii care-i legată de acest Om, el auzind-o la rândul său de la conducătorul corului Bisrericii ortodoxe din Predeluț-Bran, Ioan Rotar, A.Lupescu scrie o carte de memorii, care conține un capitol despre povestea pe care a auzit-o de la el. Cititorii vor avea posibilitatea să citească în acest an al Centenarului Unirii povestea despre Bradul Marii Uniri, … Iată acest fragment din manuscrisul cărții de amintiri a domnului Alexandru Lupescu pe care dumnealui i l-a oferit în calitate de cadou/surpriză prietenilor și fraților nostril din România și din jurul ei.
“…Ieri când am ajuns (la Diviciorii Mari-n.n.) ce văd ? În fața casei părintești, în partea dinspre biserică stă înfipt în pământ o minune de brad. Înalt, majestuos, provocator, parcă înfruntând istoria. Mă uimește cutezanța cu care înfruntă cerul ridicându-se semeț peste casa părintească a lui Ioan.
– Amice, îi spun. Ce e cu bradul ăsta imens ? De ce nu-l tai ? Dacă vine o furtună puternică, îl dă jos și îți distruge casa!
Ioan, parcă pregătit la o astfel de avertizare, calm și sigur , îmi răspunde fără pic de ezitare :
– Câtă vreme trăiesc eu, nimeni nu-l va da jos ! Și pornește dârz spre casă, deschide poarta, dar se oprește dorind să-mi mai spună ceva. Eu rămăsesem pe loc cu ochii pe bradul cel falnic încercând să înțeleg ce rost are să stai cu sabia lui Damocles deasupra capului.
– Bradul ăsta, începu el, a fost adus de la Alba Iulia, la 2 decembrie 1918. Bunicul meu, primarul satului nostru, Ioan Rotar, da, îl chema ca pe mine, tot Ioan Rotar, a participat la Marea Adunare. Ca și el, când s-a terminat Adunarea de la Alba Iulia, toți participanții satelor au primit dela organizatori câte o ploscă din lemn cu vin negru pentru drumul spre casă, dar și câte un puișor de brad pe care să-l planteze în sat, fie în fața primăriilor, fie în alt loc ales de oameni. Bradul trebuia să devină peste ani un simbol al Marii Uniri a Românilor. Așa ca, atunci când tatăl meu, Grigore, mi-a spus povestea asta am hotărât că îl voi ocroti ca pe ochii din cap și nimic nu poate opri ca acest simbol să dăinuie de acum încolo!
Auzind la Bran, această poveste, n-am dorit să amân plăcerea unei adevărate descoperiri, despre caren-am citit nicăieri si, a doua zi, dis-de-dimineață, am și luat-o spre Diviciorii Mari, cu bătrâna mea mașină. După ce am parcurs un drum printre dealurile și văile ardelene, pline de istorie românească, fără însoțitor, doar cu cheia de la casa bunicului lui Ioan Rotar, casă care la Marea Unire, temporar, a servit și ca edificiu al primăriei din comunăpână s-a construit un altul din Bugetul României Mari (în această casă și azi se mai păstrează de atunci portretele Regelui Unificator, Ferdinand, și al Reginei Maria, și alte vestigii din perioada Marii Uniri).
Continuarea acestei povești ne duce cu gandul, la fiii, nepoții și strănepoții acelor oameni, votanți ai Marii Uniri, cei care au plecat de la Alba Iulia, la casele lor, cu o ploscă de vin vin roșu și cu un brăduț, numit atunci, “Micul Brăduț al Marii Uniri”. Aceștia , mai sunt inca pe la casele batranesti din provinciile românești la urmasii participantilor la Marea Adunare de la Alba Iulia, Bradutii de atunci acum au adunat, UN CENTENAR Dacă se întâmplă această minune și se mai găsesc vreo 2000-3000 ori poate și mai mulți de BRAZI SECULARI AI UNIRII , merita imortalizati mă angajez, să-mi iau camerele foto și video și să colind tara, să-i înveșinicesc pentru un viitor BICENTENAR AL MARII UNIRI…
