România nu a dus lipsă niciodată de Cozi de topor, indiferent de etnie…
,Secuizarea românilor prin religie“ a fost o realitate şi a apărut ca semnal public sub egida ASTRA, la Cluj, înca din anul 1927, sub semnătura lui Sabin Opreanu. Ea beneficiază de o prefaţă a marelui geograf european George Vâlsan.
Citind-o, am înţeles mai bine cum s-a ajuns la eliminarea elementului etnic românesc din judeţele problematice: Harghita şi Covasna.
Dacă pe timpul Imperiului Austro-Ungar, ungurii au declanşat un proces tenace şi riguros, cu aparenţe constituţionale – după decembrie 1989, românii care au mai rămas în această zonă au fost de-a dreptul terorizaţi, ameninţaţi cu moartea, expulzaţi de pe pămînturile moşilor şi strămoşilor lor.
Zguduitorul raport întocmit de Parlamentul României, în 1991, a rămas fără urmări, ceea ce arată cumplita slăbiciune de atunci a factorilor de raspundere cetateneasca atat pe plan local, cat si ai reprezentantilor Puterii de la Bucureşti.
Iar dacă noi îndrăznim să amintim de toate aceste practici ilegale născătoare de drame, în propria noastră ţară, sîntem reduşi la tăcere, prin calificativul de „extremişti“.
Îţi vine să înnebuneşti, nu alta!
Îi rugăm pe aceşti împăciuitorişti de ocazie, orbi şi surzi la durerile românilor, să ne indice ei o modalitate eficientă de a opri decimarea elementului românesc din unele zone ale Transilvaniei.
Pînă atunci, aşa-zisul extremism al Statului Roman in Transilvania, salvează ce se mai poate salva din această ţară, pe care o paralizează interesele străine şi o ucid cu inconştienţă „cozile de topor“ româneşti, indiferent de etnie, ce nu au lipsit niciodata !
Citind-o, am înţeles mai bine cum s-a ajuns la eliminarea elementului etnic românesc din judeţele problematice: Harghita şi Covasna.
Dacă pe timpul Imperiului Austro-Ungar, ungurii au declanşat un proces tenace şi riguros, cu aparenţe constituţionale – după decembrie 1989, românii care au mai rămas în această zonă au fost de-a dreptul terorizaţi, ameninţaţi cu moartea, expulzaţi de pe pămînturile moşilor şi strămoşilor lor.
Zguduitorul raport întocmit de Parlamentul României, în 1991, a rămas fără urmări, ceea ce arată cumplita slăbiciune de atunci a factorilor de raspundere cetateneasca atat pe plan local, cat si ai reprezentantilor Puterii de la Bucureşti.
Iar dacă noi îndrăznim să amintim de toate aceste practici ilegale născătoare de drame, în propria noastră ţară, sîntem reduşi la tăcere, prin calificativul de „extremişti“.
Îţi vine să înnebuneşti, nu alta!
Îi rugăm pe aceşti împăciuitorişti de ocazie, orbi şi surzi la durerile românilor, să ne indice ei o modalitate eficientă de a opri decimarea elementului românesc din unele zone ale Transilvaniei.
Pînă atunci, aşa-zisul extremism al Statului Roman in Transilvania, salvează ce se mai poate salva din această ţară, pe care o paralizează interesele străine şi o ucid cu inconştienţă „cozile de topor“ româneşti, indiferent de etnie, ce nu au lipsit niciodata !
