Romania, printre tarile cele mai lovite de criza

Romania, printre tarile cele mai lovite de criza

0 120

Romania se numara printre tarile in care criza a produs efecte considerabile in domeniul scaderii PIB-ului si cresterii somajului, a spus directorul general al Organizatiei Internationale a Muncii (OIM), Juan Somavia. In Raportul prezentat joi in cadrul Conferintei de la Geneva, Juan Somavia a aratat ca, in 2009, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Romania si Ucraina au avut de suferit un soc deosebit de puternic asupra PIB-ului (de peste 5 la suta), ceea ce a dus, anul trecut, la o crestere foarte mare a somajului.
In aceeasi grupa, dar cu influente diferite asupra PIB-ului se mai gasesc SUA si Spania.
Pachetul de sprijin, in valoare de 750 de miliarde de euro, creat de UE, cu sprijinul altor state, sub umbrela FMI, arata ca in lume “exista noi surse de nesiguranta”, a subliniat directorul general al OIM, referindu-se in special la “aparitia riscului unei noi etape a crizei financiare, legata de datoriile suverane”.
“Nu exista o relansare economica durabila, fara o revenire a pietei muncii’, a evidentiat Juan Somavia, in Raportul prezentat in fata plenului Conferintei, considerand ca ‘masurile sociale extrem de dureroase (…) pot sufoca procesul de crestere pe termen scurt si chiar ameninta relansarea globala. Aceasta este ceea ce se intampla, in special in Europa; inca nu se poate spune daca efectul de contagiune va cuprinde si alte regiuni, dar riscul exista”, a completat directorul general al OIM.

Deficitul bugetar o mare problema<>
Juan Somavia a recunoscut ca prob/blemele legate de deficitul bugetar trebuie sa fie rezolvate “dar apar intrebari justificate legate de modul in care s-a ajuns la astfel de niveluri de deficit inca inainte de izbucnirea crizei, pentru ca ele pun problema responsabilitatii nationale si a supravegherii internationale”.
Datoriile publice ale statelor dezvoltate din G20 s-au ridicat de la 72,9 la suta in 2007 la 90,6 la suta din PIB in 2009, iar deficitele bugetare ale tarilor din G7 se situeaza la circa 8,8 la suta, de la 1,1 la suta in 2007.
Aceasta situatie ar putea semnifica faptul ca “lumea dezvoltata traieste, in general, peste posibilitatile sale, iar cea in curs de dezvoltare traieste sub nevoile sale”, a spus Juan Somavia, care considera ca unele “politici fiscale dure pericliteaza relansarea economica”.
Concluzia directorului general al OIM este ca este nevoie de inventivitate si profesionalism de partea celor care elaboreaza politici si de curaj si hotarare din partea politicienilor, pentru a nu taia doar cheltuielile, ci a creste si veniturile intr-un mod adecvat’.
Rezolvarea problemei deficitului trebuie sa se faca intr-un interval mai lung, iar masurile imediate trebuie sa se concentreze pe stimularea cresterii sustenabile si a crearii de locuri de munca.
Scaderea productiei mondiale cu 2,2 la suta in 2009 a dus la cresterea numarului mondial de someri la 34 de milioane. „Somajul este la cel mai ridicat nivel inregistrat vreodata si ne confruntam cu spectrul relansarii fara locuri de munca”, a mai spus Juan Somavia.
Sursa: AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.