Romania si achizitii publice ecologice

Romania si achizitii publice ecologice

0 233

Comisia Europeana a propus ca pana in 2010, 50% din achizitiile publice sa fie ecologice, a declarat Anamaria Stroia, manager public in cadrul Ministerului Mediului. Tinta de 50% are caracter voluntar si a fost prevazuta in cadrul unei comunicari CE catre Consiliul si Parlamentul European. In Romania, propunerea CE este greu de pus in aplicare avand in vedere ca piata produselor si serviciilor ecologice este slab dezvoltata.
Totusi, si Romania si-a propus cateva tinte, unele voluntare, altele obligatorii, acestea fiind cuprinse in Planul National de Actiune pentru Achizitii Publice Ecologice 2008-2013, document care inca nu a fost adoptat. Pentru produsele de curatat este propusa o tinta de 7% in 2009, urmand sa creasca treptat la 13% pana in 2013. Din 1011, tinta devine obligatorie.

Tinta de 50% doar pentru echipamentele de iluminat
• Pentru lucrarile in constructii, ponderea produselor ecologice este stabilita la 7% in 2009, ajungand la 11% pana in 2013. In acest caz, nu se introduce obligativitatea.
• In schimb, pentru echipamentele de iluminat, va fi obligatoriu ca de anul viitor,50% din produse sa fie ecologice. Pentru acest an, este propusa tot o tinta de 50%, insa este voluntara.
• Planul mai are in vedere o tinta cuprinsa intre 7% in 2009 si 11% in 2013 pentru produsele alimentare si bauturile obtinute din agricultura ecologica. Din 2011, tinta devine obligatorie.
• In cazul mobilei, tinta este total voluntara, fiind cuprinsa intre 7% in 2009 si 13% in 2013. Tot caracter voluntar a fost stabilit si la categoria autobuze, tinta pornind de la 5% in 2009, ajungand apoi la 10% pana in 2013.
• In ceea ce priveste echipamentele electronice si hartia copiativa, tintele pornesc de la 15% si ajung la 19%, respectiv 17%. In ambele cazuri, tintele vor fi obligatorii incepand de anul viitor.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.