România și siguranța rutieră – media zilnică este de 5 decese
„Statisticile europene privind accidentele rutiere și consecințele acestora arată că, din păcate, România se clasează pe ultimele locuri în ceea ce privește siguranța rutieră. Pierderile de vieți omenești ca urmare a accidentelor rutiere sunt de aproximativ 1.900 pe an, cu o medie zilnică de circa cinci decese. Numărul de victime înregistrate în 2016 raportat la populația României a fost de 95 de morți la 1 milion de locuitori”, a spus secretarul de stat în cadrul Ministerul Transporturilor, Mihai Tămâian.
Potrivit acestuia, numărul persoanelor rănite grav în accidentele rutiere este de peste 8.000 pe an.
„O dată cu aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, România și-a însușit obiectivele acestea în domeniul siguranței rutiere și anume reducerea cu 50% a numărului de victime ale accidentelor rutiere până în anul 2010 față de valorile înregistrate în 2001, și ulterior până în anul 2020 față de valorile înregistrate în 2010”, a afirmat Tămâian.
De asemenea, comisarul european pentru Transporturi, Violeta Bulc, a spus, prin intermediul unui mesaj video, că în România creșterea puternică a numărului de vehicule și infrastructura nedezvoltată au dus la o creștere alarmantă a numărului de accidente rutiere.
AGERPRES