România țara codurilor penele! Mai este nevoie de Legea 78/2000 privind faptele de corupție?

În opinia mea, explica dl. Nastase, problema esențială nu este cine conduce DNA, ci felul în care este construită politica penală. În 2000, președintele Constantinescu, pentru anumite motive, a împins la adoptarea Legii 78. Corupția era o temă politică utilă împotriva opoziției de atunci. Și din exterior tema corupției era văzută ca o modalitate utilă de „fezandare” a decidenților politici din România pentru mercantile interese legate de „reforma” economică, privatizări, piețe de desfacere, „economie de piață… funcțională”.
Lucrurile au continuat, trebuie să recunosc, și în mandatul meu de premier. Existau obiective majore care trebuiau realizate – eliminarea vizelor,  finalizarea negocierilor cu UE și intrarea în NATO. O decizie controversată a fost chiar crearea PNA, pe baza unui proiect de înfrățire cu Spania, pe baza modelului respectiv. Sigur, în 2005, acest proiect a fost pervertit de Băsescu și Macovei. Așa a apărut DNA-ul.

Ultimii 13 ani au dovedit limitele acestui sistem care a dus la apariția „republicii procurorilor”, sprijinită prin reglementări penale adoptate în grabă, prin asumări de răspundere în parlament sau prin ordonanțe de urgență, în funcție de interese politice mărunte și care au dus la numeroase abuzuri și la afectarea unor interese majore ale țării, legate de elita politica (devenită nerelevantă în plan extern), capitalul economic național (devenit necompetitiv față de capitalul străin) și stabilitatea forței  de muncă (determinată să plece din țară, între altele, pentru viitorul copiilor).
Anii au trecut. Unele efecte sunt iremediabile, atât în plan public cât și în plan personal – pentru cei care au fost obiect al acestor abuzuri. Putem însă să corectăm lucrurile pentru viitor? Putem să discutăm despre temele mari ale politicii penale actuale în țara noastră în loc să discutăm despre amendamente puerile și texte care doar cârpesc la infinit un cod penal ciuruit de oamenii lui Băsescu?

De aici întrebarea dacă în abordarea viitoare a unui cod penal modern nu ar trebui integrate unele dispozitii ale Legii 78/2000, sub forma de agravante, la infracțiunile de bază referitoare la corupție. Existența unui „cod” distinct cu care să se „joace” DNA a permis numeroase abuzuri. Reforma justiției are nevoie de o viziune mai amplă, atât la nivel instituțional cât și la nivel legislativ. Soluțiile în discuție la Parlament elimină unele din „extravaganțele” textelor actuale. O abordare utilă care să ajute mediul de afaceri, încrederea cetățenilor și a investitorilor ar trebui să țină seama însă și de noile riscuri privitoare la noile forme de criminalitate (multe din ele „importate din Occident), inclusiv de criminalitatea financiară. Și consider că este nevoie și de o altă atitudine față de șmecheria MCV, la fel ca în cazul neparticipării unor lideri politici la recepția oferită de Hans Klemm.

Anul acesta, anul aniversării Centenarului Marii Uniri nu ar trebui să fie doar prilej de șezători, cenacluri, cântece și dansuri ci și ocazia unei abordări coerente și consensuale care să determine întoarcerea unora dintre cei plecați în țările cu care avem parteneriate strategice. O politică de brain grain nu se poate face însă fără recâștigarea încrederii românilor în propriul lor stat și în conducătorii lor.

P.S.:
La fotbal, cei care nu respectă regulile jocului primesc un cartonaș roșu și sunt eliminați de pe teren. În Parlament au intrat tot felul de personaje de benzi desenate, incapabile să propună dialoguri și care se manifestă infantil, neacceptând regulile de bun simț ale parlamentarismului.