Românii, prin oglinda prezidențiabililor
Nu-i vreo noutate că aleșii neamului sunt un fel de oglindă a acestuia. Căci după chipul și asemănarea lor deslușim și poporul care i-a votat. De aici, din primul tur de scrutin prezidențial, vreau să plec în deslușirea semenilor mei, între care trăiesc de șase decenii și un pic. Uneori, mi s-a părut că-i cunosc ca pe mine însumi, alteori, ba!
Așadar, avem un segment călinizat, hipersensibil la valorile mistico-religioase, înainte de orice. Invocarea repetată și în agoră a Celui de Sus, însoțită, obligatoriu, de semnul crucii cât mai larg posibil, e chezășia succesului la mase. Păi, cum să nu-și răsplătească reprezentantul aureolat profetic, chipurile, cu încrederea lor cohortele ce se târăsc ca râmele pe tăpșanele lăcașurilor sfinte răspândite cu nemiluita, ori care fac mătănii cu un sârg discutabil, sau care se îngrămădesc ca să atingă nu știu ce moaște aducătoare de noroc?
Vasăzică, negustoria asta politică (la vedere, nu oricum!) cu Dumnezeu scurtează decisiv calea spre puterea lumească. Acestor deznădăjduiți ocoliți de soarta bună și exaltați religios li se adresează și Georgescu, și Simion, și Șoșoacă, înconjurați ori nu de soboare de preoți. În desfrâul propagandistic se sărută icoane și se recită, teatral, Tatăl nostru, se cheamă în ajutor divinitatea cu gesturi zgomotoase și deloc smerite, Atoatefăcătorul fiind pus cu nerușinare pe taraba cu promisiuni electorale.
Geambașii de ocazie n-au nicio reținere și nu se sfiesc să declare patetic clișeele patriotice cu priză maximă la gloată: „Nu voi sta în genunchi în fața nimănui !”, „Sunt în slujba românilor !”, „România e partidul meu !”, „Voi așeza România suverană pe harta lumii și o voi sluji cu credință și demnitate!”… Desigur, sună redeșteptător și reconfortant lozincile cu pricina, dar, vai !, mijloacele de a le înfăptui abia se zăresc, par simple himere…
Bazinul simioșoșocizat suferă, mi se pare mie, și de un anarhism a cărui cauză este greu de identificat. Ceva îl enervează, îl excită ambâțul în exces, dar, nu e în stare să-l localizeze și să-i descrie simptomatologia, undeva și cumva.
Pe revoltații ăștia umorali îi întâlnești oriunde: în trafic și pe stradă, când te claxonează isteric sau te înjură din nu știu ce cauză, sau pe stadion, în peluze, între ultrașii dedulciți la scandările porcoase.
Nivelul lor de cultură n-a depășit încă rigola și tocmai analfabetismul în discuție le dă o siguranță în ei înșiși, derapaj comportamental ce-ar trebui analizat de psihiatri!
Aripa lasconicilor îi cuprinde pe contestatarii cu ifose, tinerii grăbiți să schimbe totul acum! Nici mai devreme și nici mai târziu, ci acum! Ce contează că n-au un proiect lizibil, că experiența nu le ajunge nici măcar să-și cunoască propriile limite?! Vor o țară doar a lor, s-au săturat de noi, ăștia vechi, și vor să ne arunce la lada de gunoi a istoriei! Geaba meliță Elena ca o moară stricată că împreună vom înfăptui minuni! Ho, mă, nesocotiților, că „beleaua se ține cu rândul, nițicușă răbdare”, vorba țăranilor mei din sud! O turmă de trepanați, ideală să fie manipulată de gâzii și gâzele din media ce și-au vândut definitiv conștiința!
Cum să crezi că independentul, odată urcat pe divanul domnesc, ne va scoate din N.A.T.O. și din U.E., că va naționaliza tot ce mișcă pe plaiurile mioritice, că ne va vârî sub cizma rusească, că nutrește gând rău multinaționalelor ?! Oho, și câte altele!
Haștagist să fii ca să pui botul la scârnava diversiune! În situația dată, de va fi uns cu mirul cotrocenist, insul cu aer de picat din cer va fi un captiv de lux al majorității parlamentare și guvernamentale, un figurant, nu altceva! Iar panicaților cu creierul atrofiat funcțional le amintesc că la Budapesta există un oarecare Viktor Orbán, care, în ciuda discursului radical și ferm, n-a ieșit din structurile euro-atlantice!
Or, modelul său ar trebui copiat și de succesorul stupidului Klaus Iohannis, a cărui reacție de precupeață nesatisfăcută, atunci când i-a arătat posteriorul premierului ungur – în calitatea sa de președinte al Consiliului European -, mi-a stârnit și milă, și scârbă. În cele din urmă, l-am înțeles, aia e partea cu care gândește nevolnicul…
Despre potiști,(Partidul POT) n-am ce să scriu, întrucât, nepipăindu-i, nu pot să-mi dau cu părerea, aidoma multora dintre cei pomeniți mai sus sau mai jos, stârniți să-i ocărască și să-i denigreze la comandă !
Susținătorii pesediști și liberali au în comun un anumit conservatorism, o frică firească de reformele propuse de generațiile nevrotice, înnebunite să răstoarne rânduielile fără a așeza ceva sigur în locul lor. Adepți ai pașilor mărunți și ai împărțirii ideologice clasice, cei care i-au susținut pe Ciolacu și Ciucă se tem să nu piardă și puținul ce le-a fost și le este la îndemână.
Cam așa se înfățișează, în opinia mea, românii de azi, din mijlocul cărora poetul Mircea Dinescu îi cere căință Domnului că s-a născut la poalele Carpaților, după ce deunăzi l-a mângâiat omagial pe moș Teacă. Ca și pe Traian Băsescu mai adineauri, pfu, ce preferințe!
Și, zice el, „țara noastră a devenit scena unde se joacă o farsă de zile mari, cu actori care nu-și cunosc rolurile și bat câmpii cu grație în aplauzele a douăzeci de milioane de spectatori prea puțin duși la teatru, predispuși să o confunde pe Ofelia cu chelnerița care spală pahare cu apă rece într-o crâșmă din Obor și pe Hamlet cu ciobanul Petrache Lupu de la Maglavit, care acum 80 de ani a stat de vorbă cu un extraterestru.
Un personaj sărit de pe fix și o sărăcuță cu duhul, exact ca-n filmul Zbor deasupra unui cuib de cuci, par gata să îmbrace, cu asentimentul nostru, halatele doctorilor din spitalul de boli nervoase numit România.
Întâi am fost manipulați să ieșim din NATO și să intrăm în biserica Vasile Blajenâi din Piața Roșie de un domn cu multă gheață la cap, iar acum suntem manipulați de fiica fierbinte a doamnei Lasconi care își admiră progenitura pentru disponibilitatea de a trăi în același timp cu mai mulți bărbați și cu nenumărate fete înainte de a se mărita cu ursulețul Panda de la grădina zoologică din Paris” [1].
Alt iubitor de rime, dar și de nădragii „împăratului cu șapcă”, sărmanul Mircea Cărtărescu ne îndeamnă la fel de emfatic ca și altădată: „Mai avem o șansă. Alta nu ni se va mai da. Vă implor să ieșiți la vot în turul al doilea pentru Elena Lasconi, un om curat, aflat de partea bună a istoriei! N-o vom vota doar pe ea, vom vota ultima noastră șansă”[2]. Antecedentele în materie îi sunt însă potrivnice și mă îndoiesc că-l vor urma prea mulți. Nu de alta, dar în urmă cu douăzeci de ani tot el se milogea:
„Te onorează o distincție dacă o primești dintr-o mână onorabilă și credibilă. Am încredere în președintele Băsescu și cred că nu va rata șansa de a deveni un personaj politic important al istoriei noastre”, pentru ca în 2014 să recidiveze jalnic:
„De el depinde foarte mult, de el depinde viitorul nostru, și aspectul nostru și în interior și în exterior. Aspectul de lume normală și civilizată. Este o șansă atât de mare încât președintele Iohannis nu-și poate permite s-o rateze”. Iartă-l, Bunule Părinte, că iarăși cutreieră câmpii cu frenezie și nerozie !
Se fac, iată, apeluri patetice către norod să vină la urne, se cerșesc cu nerușinare voturi, de parcă suntem în pragul Apocalipsei! Inclusiv prin vocea Bolojanului – șef (cumva premierul de mâine?), purtătorul de glas al viitoarei coaliții contra naturii pesedisto-useristo-liberalo-udemeristă, speriată de primejdia extremistă și izolaționistă (sic!) a georgescului – pericol național! Bleah, ce mizerie și curvăsărie! Nu demult, la un referendum de pomină, pentru o astfel de faptă, liderul „Ciumei roșii”, Liviu Dragnea, a primit o condamnare cu suspendarea executării! Astăzi, nădăjduiesc că nu-i mai arde nimănui să violeze normele penale de dragul vreunui descreierat cu funcții înalte în statul paralel, sper să ne fi maturizat întrucâtva!
Apropo, nu le-o terciui somnul făcătura aia judiciară ordinară uneltitorilor și uneltelor, chiar să doarmă ei nebântuiți de coșmaruri?
Feriți-vă, așadar, de poeți și de impostori în treburile cetății, dacă nu doriți să vă pierdeți luciditatea și echilibrul mintal! Și, ca să-l citez pe Emil Cioran, nu disperați, „în România totul e posibil și nimic nu are consecințe!” [3]
Am supraviețuit noi cu Băsescu și Iohannis două decenii, ce mai înseamnă un cincinal cu Georgescu ori Lasconi?
La un astfel de popor, așa conducători!
În definitiv, democrația „ar fi demnă de a fi susţinută dacă nu ar fi fost supusă de partide şi de oameni politici la un proces de subţiere demografică, la capătul căruia n-au mai rămas în viaţă decât niște fibre lucioase bune de spânzurat iluzii” [4].
Chir așa, zău, „trecutul nostru e o enigmă și un miracol istoric”, George Brătianu n-a exagerat neam!
P.S.:
O părere despre finaliști, totuși, ce dacă sunt un absenteist înveterat ?!
Punctele de vedere exprimate de Călin Georgescu în legătură cu situația socială, economică și politică a României corespund integral cu ale mele, ca analiză nu-i găsesc cusur, numai că de aici încolo ne despărțim iremediabil, deoarece nu-s într-atât de naiv să-mi închipui că remedierea actualei stări a națiunii e la îndemâna președintelui! Constituția nu-i oferă instrumentele de lucru în acest sens, mult clamatul articol 80 fiind de-o ineficiență dezarmantă. În consecință, ioc posibilități de a repara stricăciunile produse în perioada postcomunistă! Iar a chema la gura sobei (pe model rooseveltian) poporul în luarea deciziilor, prin dezbaterea problemelor statale, miroase a șarlatanie!
În ceea ce-o privește pe Elena Lasconi, goliciunea retoricii sale mă descumpănește, „tufă de Veneția”, monșer! Cu ea în Deal, îmi este teamă că o vom reevalua altcumva și-o vom regreta pe… Elena Ceaușescu!
Ce blestem ne-o însoți peste veacuri, de nu scăpăm de nefastele Elene? O cohortă întreagă, de la Lupeasca și până la surata ei din Pleșcoi, însămânțătoare de ghinion…
Și mai ușor cu slăvirea poporului, sună a ipocrizie libidinoasă !
Nu de alta, dar mulțimea respectivă este și cea care a aplaudat intrarea tancurilor sovietice eliberatoare și a plâns la catafalcul lui Stalin, și cea care și-a demascat dușmanii de clasă și i-a azvârlit în temnițe, și cea care l-a condamnat la moarte pe Ion Antonescu, după ce îl urmase orbește, și cea care a îmbrăcat uniforma legionară și i-a asasinat pe adversarii ideologici, și cea care a creat cultul personalității ceaușiste pentru ca apoi să-l asasineze judiciar, în urale și ovații, în sfânta zi de Crăciun, și cea care l-a votat cu aproape 90 la sută pe nea Nelu, și cea care le-a fost complice minerilor în acțiunea de igienizare, pe criterii politice, a Bucureștiului, și cea care a acceptat ca regele exilat să fie întors de pe scara avionului, și cea care s-a amorezat tembel de Băsescu, și cea care a ieșit în stradă ca să-l ovaționeze pe surdo-mutul Iohannis la câștigarea alegerilor, și cea care, la ordinul de zi pe unitate, a ocupat Piața Victoriei săptămâni în șir ca să-i spânzure pe Dragnea și pe acoliții săi ciumați, țipând cretin: „D.N.A. să vină să vă ia !”…
Gata, mă opresc, prea m-am înfierbântat !
Autor: Av. Marian Nazat
Sursa: https://www.cristoiublog.ro/romanii-prin-oglinda-prezidentiabililor/ – 7 decembrie 2024
[1] Mircea Dinescu, Iartă-mă, Doamne, că m-am născut în România !, în Cațavencii
[2] Mircea Cărtărescu, Digi24.ro, preluare de pe Facebook-ul scriitorului
[3] Citat de Radu Portocală în textul Între ciumă și mumă din Cotidianul.ro
[4] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu 1989-1992. Jurnal torinez
