Romanului ii place la ghiseu?

Romanului ii place la ghiseu?

0 410

Cea mai mare parte a romanilor inca folosesc banii lichizi pentru plata facturilor, in vreme ce doar 6% utilizeaza cardul bancar pentru a-si plati datoriile, se arata intr-un studiu GfK pentru care au fost intervievate 1.000 de persoane, care au putut da raspunsuri multiple. Trei sferturi dintre cei intervievati au spus ca prefera sa mearga la ghiseele furnizorilor pentru a-si plati facturile, alte metode folosite fiind plata la posta si la casieriile bancilor.

Plata serviciilor, tot la …ghiseu
„Cea mai des utilizata metoda ramane cea direct la ghiseul furnizorului, 77% dintre persoanele intre 18 si 65 de ani care se ocupa de plata facturilor in gospodarie apeland la ea. Alte metode folosite sunt: plata la posta (39% din respondenti) si la casieriile bancilor (25%)”, se arata in studiul GfK.
De asemenea, doar 5% dintre cei care se ocupa de plata facturilor folosesc ATM-urile bancare, 2% utilizeaza serviciile de Internet banking, iar 11% platesc facturile prin serviciile disponibile in magazine sau benzinarii.
Pentru facturile de utilitati cea mai folosita metoda de plata este cea la ghiseul furnizorului, mai mult de jumatate dintre respondenti folosind aceasta metoda, si aproximativ 40-45% dintre cei care platesc facturile la gaze, electricitate sau salubritate fac plata direct la furnizor.
Pentru factura de apa alte metode utilizate sunt: plata la casieriile bancilor (10%) sau la posta (9%). Pentru factura de gaze, pe langa plata la ghiseu, la banca (25%) si la posta (12%), sunt folosite si plata in magazine si benzinarii (8%) si la ATM-uri bancare (6%). Pentru electricitate, pe langa plata la ghiseu, se foloseste in masura destul de mare plata la oficiile postale (35%) si la banci (15%).
Dintre cei care platesc facturi pentru servicii de telecomunicatii (Internet, televiziune, telefonie fixa) 34% obisnuiesc sa plateasca toate aceste servicii deodata si prefera sa mearga direct la ghiseul furnizorului (66%), la posta (18%) sau la casieriile bancilor (10%).
Factura pentru telefonia mobila este si ea platita in procent foarte mare la ghiseul furnizorului (55%), la banca (18%) sau in magazine si benzinarii (11%).
Respondentii aleg plata la ghiseul furnizorului pentru ca este o metoda sigura (27%), din obisnuinta (21%) sau pentru ca este mai simpla (21%). Motivele pentru care plata la posta este aleasa sunt legate de faptul ca oficiul postal este aproape de casa sau de serviciu (31%), este simplu de utilizat (15%) sau este comod (15%). Cei care opteaza pentru casieriile bancilor spun ca aceasta metoda este simpla (26%) sau rapida (20%), dar si ca o aleg pentru ca nu au un card bancar sau nu stiu sa-l foloseasca (14%). Doar 6% din respondenti platesc facturile cu cardul, cei mai multi preferand sa foloseasca banii lichizi.

Pe ce isi cheltuie romanii Banii
Potrivit GfK, o gospodarie cheltuie in medie 340 lei pe luna pentru plata utilitatilor si serviciilor de telefonie fixa, Internet si televiziune. Sume mai mari sunt cheltuite in Bucuresti, unde media este in jur de 370 de lei, in timp ce in Moldova si Oltenia sunt cheltuite sume considerabil mai mici – o medie de 270 de lei in Moldova si 255 de lei in Oltenia. La acestia se mai adauga aproximativ 61 de lei pentru plata telefonului mobil la fiecare membru al familiei care utilizeaza acest serviciu. Pentru telefonul mobil se cheltuie mai putin in Moldova (aproximativ 50 de lei) si mai mult in Bucuresti (in jur de 74 de lei).

Informatiile provin din studiul GfK Omnibus realizat in luna iunie 2010, pe un esantion de 1000 de persoane din mediul urban si rural. Rezultatele sunt reprezentative pentru populatia Romaniei in varsta de 18 ani si peste, cu o marja de eroare de +/-3%.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.