Ruleta Nitramonia
Dupa eforturi mari cu ocazia infiintarii,? pe masura pe vremea realizarilor socialiste multilateral dezvoltate se uita, Nitramonia Fagaras isi traieste jalnic ultimele clipe, ca un muribund rapus de otrava necrutatoare a produselor pe baza de amoniac. Produse?care-au facut ani de-a randul fala Fagarasului, parte din fala Romaniei. Conform concluziilor emise de lichidatorul judiciar al societatii, (cel insarcinat cu valorificarea bunurilor din patrimoniul fostei glorii?a economiei judetului) s-?a ajuns cu vanzarea la activul cel mai de pret. In ograda colosului minat pe dinantru de cancerul unor interese dincolo de intelegerea angajatilor, ramasese stinghera ultima reduta a gloriei industriale de odinioara. Chiar daca opereaza doar la nivel mental, in timp ce pe hartia calculelor de rentabilitate,?au dovedit ca nu mai mare nici o relevanta. In incercarea de a acoperi datoriile acumulate de catre toate modulele desprinse din trupul matahalos al uzinei mama, lichidatorul scoate la taraba ultima captura facuta pe platforma industriala din Fagaras. Marca societatii, evaluata la pretul – rusinos de mic, spun sindicalistii – de 351.000 lei !!! Marca isi asteapta cumparatorul, intr-o tentativa perdanta de a stoarce ultima resursa dintr-un faliment cu final anuntat. In acest fel, alaturi de fierataniile ruginite din curtea complexului, administratorul procedurii de faliment si lichidare judiciara vinde Nitramonia din capul angajatilor si a celor care mai sperau inutil in redresarea uzinei.
Vanzarea marcii, mai traumatica la nivel imaginar decat in buget, incheie procesul de stingere innabusita a Nitramoniei, care dureaza deja de prea multi ani. Producatorul de explozivi n-a avut privilegul de a sfarsi intr-o explozie – macar cea a deconspirarii retelei de interese care a falimentat uzina, mai intortocheata decat paienjenisul de metal al tevilor si conductelor. Nitramonia sucomba prin implozie, minata de diversele strategii de redresare semnate de catre toti diriguitorii perindati la guvernare.
Cel putin inceteaza comicul grotesc al situatiilor in care angajatii erau nevoiti sa asigure comitete de paza pentru a impiedica furturile grosolane din partea recuperatorilor de fier vechi dintr-o unitate de interes strategic national. Lucratorii, dar si locuitorii din imprejurimi pana la distante uriase, vor putea, unii rasufla, altii sa doarma mai linistiti stiind ca nu se vor mai repeta intreruperile neprevazute si inconstiente de curent din partea Electrica, disperata si ea sa-si recupereze datoriile. Procesul de fabricatie al explozibililor nu se va mai opri in faze periculoase, riscand sa arunce in aer arsenalul de pe platforma.
Din aceleasi motive minimale de siguranta, la moartea Nitramoniei nu se vor trage nici macar salvele cuvenite la disparitia unui erou. Fie el si al muncii socialiste. Vanzarea numelui societatii, intiparit cu majuscule in memoria anjatilor, a inlocuit rafala omagiala de pe platfoma cu un cartus stingher, distribuit impreuna cu perna amortizoare adecvata, care va premia raspunsul la intrebarea-ruleta „Ghici cine ne cumpara marca?”
