„S-a descoperit cum fac munți de bani statuile pandemice, partenerii lor, rețelele de sens în care sunt captivi și băncile”
(…)S-a descoperit cum fac munți de bani statuile pandemice, partenerii lor, rețelele de sens în care sunt captivi și băncile – din suferința și disperarea omului și din bani publici. Totul e ascuns la vedere. Doar că acești profitori malefici se bazează pe obiceiul nostru de a întoarce privirea de la ceea ce nu ne place/nu înțelegem.
Pandemia a adăugat un “binevenit” nor dens de smog peste aceste “afaceri”, făcând ca cei care arată cu degetul să fie blamați și acuzați de zădărnicirea bla bla și blestemați și așteptați cu lumânări la ATI. Așa a fost distrus, pas cu pas, sistemul spitalelor publice – prin externalizări de servicii, prin furtul banilor alocați din fondul național de asigurări de sănătate, prin monetizarea creanțelor contra fondului.
Văd că Big Pharma utilizează pentru ținerea în captivitate a spitalelor publice și a căpușelor lor nu numai sponsorizările acordate “profesorilor” și “marilor” specialiști, ci și ipotecile pe creanțele contra fondului de sănătate.
Executarea silită asupra veniturilor publice este interzisă prin lege. Cu toate acestea, în mod criminal, notarii și băncile participă entuziast la această schemă de fraudare a banului publici, la fel cum investitorii și fondurile de pensii cumpără acțiuni ale companiilor din industria militară sau Big Pharma chiar și când există probe ale crimelor (exemplul uitat cel mai recent este scandalul opioidelor, care a ucis 400 de mii de americani, dar care încă se vând bine).
Rezultă că rețeaua mafiotă de sens este mult prea extinsă pentru a mai putea fi oprită – exceptând situația în care cineva bine intenționat și ferm decis va desființa rețeaua, prin interzicerea externalizării serviciilor spitalicești și prin eliminarea ipotecilor pe creanțele contra fondului de sănătate.
Acest cineva NU e Voiculescu.
În spitalele publice se va muri cu zile, în continuare. Spitalele publice vor fi în continuare evitate și se va muri cu zile, acasă.
Acesta este, într-adevăr, un sistem sanitar de dezastru, cum zicea Arafat (cu intenția de a ne speria, și nu cu intenția de a lua măsuri de eliminare a dezastrului).
PS De ieri, legislația taxei judiciare de timbru s-a schimbat. Acțiunile contra malpraxis-ului se timbrează cu o taxă fixă, modică, de 100 de lei.
Vezi articolul: https://ochr.ro/pandemita-si-clanul-halatelor-albe…/
Autor: Gheorghe Piperea
Sursa: facebook.com