S-a infiintat Asociatia „Noul Spital al Brasovului”

S-a infiintat Asociatia „Noul Spital al Brasovului”

0 1596

Peste 60 de medici, economisti, manageri, directori, artisti, preoti si studenti la Medicina s-au alaturat demersului initiat de medicul Dan Grigorescu de a face din Brasov capitala regionala a Sanatatii

Peste 60 de medici, economisti, manageri, directori, artisti, preoti si studenti la Medicina s-au alaturat demersului initiat de medicul Dan Grigorescu de a face din Brasov capitala regionala a Sanatatii.
Prima initiativa a doctorului Dan Grigorescu o petitie online, care a strans pana in prezent peste 3.800 de semnaturi. Demersul este sustinut si pe retelele de socializare iar infiintarea Asociatiei „Noul Spital al Brasovului” este cea mai solida actiune de pana acum.
Zeci de brasoveni, majoritatea medici, isi doresc ca la Brasov sa fie construita o noua unitate spitaliceasca, cu dotari performante si moderne.
Medicul primar neurochirurg Radu Mircea, unul din cei mai vechi angajati ai Spitalului Judetean Brasov, cu 34 de ani de activitate, se declara mandru de ceea ce a reusit sa faca pana acum, dar vrea un nou spital la Brasov.
Brasovul are un spital judetean cu ministructura, spun initiatorii. Constructia unui spital de la zero este sustinuta de mai multe argumente: judetul Brasov este un pol regional de crestere economica si se afla in topul judetelor turistice si al celor care contribuie semnificativ la PIB-ul Romaniei. Pacientii aflati in stare grava de pe Valea Prahovei si din Covasna sunt transferati la Brasov, judet care in 2011 avea cele mai multe unitati sanitare din regiunea Centru. In prezent, Spitalul Judetean este impartit in mai multe parti ale municipiului, ceea ce inseamna costuri mari ale actului medical si un disconfort pentru pacienti, nevoiti sa mearga de la o sectie la alta pentru un consult.grigorescu2
Membrii fondatori ai Asociatiei „Noul Spital al Brasovului” au afirmat luni seara, ca la Brasov exista profesionisti si aparatura, insa nu si spatiile corespunzatoare pentru realizarea actului medical in conditii bune. Unii medici au precizat ca numarul salilor de operatii a scazut in ultimii ani. Asociatia si-a propus sa il invite pe noul ministru al Sanatatii la Brasov si sa ii trimita o scrisoare deschisa, in care sa ii prezinte argumentele pentru care Guvernul ar trebui sa ia decizia construirii unui spital nou la Brasov.
Presedintele Asociatiei, dr. Dan Grigorescu, seful Sectiei Chirurgie Plastica a Spitalului Judetean, contesta modul neclar in care s-au luat deciziile in Sanatate care au exclus Brasovul dintr-o zona unde are prioritate incontestabila.
Fostul ministru al Sanatatii Banicioiu, a afirmat in septembrie ca va realiza trei spitale regionale de urgenta, la Cluj, Craiova si Iasi, care vor fi construite cu fonduri europene, prin Programul Operational Regional. Dan Grigorescu va propune Ministrului Sanatatii ca si la Brasov sa fie realizat unul, din aceleasi surse de finantare. Grigorescu doreste si realizarea unui referendum local pe tema construirii la Brasov, a unei capitale regionale a Sanatatii.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.