S-a stins unul din marile condeie ale Brașovului, D.D. Rujan (1941-2023)
A plecat dintre noi sotul, tatal si bunicul nostru, Puiu Rujan. S-a stins in somn, acasa, vegheat de familie, la putin timp dupa implinirea varstei de 82 de ani.
A trait toata viata cu demnitate, curaj si darzenie, chiar si in ultimele lui luni, in care a fost incercat de o grea suferinta.
Mai presus de toate, Puiu Rujan, a fost un om integru si loial principiilor lui, familiei, prietenilor, tarii.
A iubit copiii, oamenii, cainii, calatoriile, Brasovul, sportul, cultura, viata.
A trait cu energie si bucurie cum putini au trait – Om de presa si publicist, multiplu campion national de automobilism si membru in consiliul de conducere al Automobil Clubului Roman, martor pe viu la cateva din revolutiile din Estul Europei, analist politic si participant la jocurile politicii romanesti, fotbalist la Sportul Studentesc si apoi om de fotbal la FC Brasov, Gloria Bistrita, Tractorul, salvamar, personaj de piesa de teatru in Polonia, calator, consilier local…
Plecat dintr-o familie muncitoreasca din Brasov, a absolvit Liceul Saguna din Brasov si apoi Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti.
A indragit scrisul, lasand in urma o cariera bogata de publicist si conducator de redactii in presa locala si centrala, avand sute de editoriale la activ.
Sub semnatura D.D. Rujan, a publicat in Astra, Drum Nou, Gazeta de Transilvania, Dimineata, Azi, Romanul, Saptamana, Sportul Romanesc, Vocea Romaniei, Autoturism, www.infobrașov.net.
Anchetat de securitate, inainte de 89, a re-editat in zilele revolutiei Gazeta de Transilvania, insa din principiu a refuzat certificatul de revolutionar.
Multiplu campion national de automobilism, a facut parte din generatia de referinta a automobilismului romanesc.
A fost un om dedicat familiei si a fost binecuvantat cu multi prieteni, oameni dintr-o generatie de aur, care au lasat ceva in urma lor.
Priveghiul va avea loc la Capela Bisericii Sf. Treime din Șcheii Brasovului, marti 14.03, incepand cu ora 17.
Va fi condus pe ultimul drum, Miercuri la ora 16, la cimitirul Bisericii Sf. Treime din Șchei.
Ii vom cinsti memoria si exemplul.
Dumnezeu sa il ierte si sa il odihnesca intre cei drepti.
Familia Rujan
NOTA
1. D.D. Rujan a fost timp de peste un deceniu unul dintre principalii colaboratori ai cotidianului www.infrobrașov.net.
Condoleanțe familiei! Memoria sa-i fie binecuvantată si respectată! Drum bun către stele nea Puiu Rujan. O să-ți ducem dorul! Odihnească-te Dumnezeu în pace!
2. Ceremonia de înmormântare se va desfășura la Biserica Sf. Treime ora 16:00.