SA FIE CLAR; SECUII NU SUNT UNGURI!
Ceea ce numim, acum națiunea maghiară, este rezultatul unor politici „statornice” de asuprire etnica și de asimilare a unei populații autohtone de către un grup de …barbari de-a lungul unui mileniu: națiunea maghiară este in buna masura si rezultatul maghiarizării numelor și limbii rumânilor (tracilor) panonieni! In anul 1919, peste 350.000 de suflete din populația proaspătului stat ungar o constituia etnia rumânească, etnie pură – nemaghiarizată nici după nume și nici lingvistic: acum, au mai ramas sub 10.000 de rumâni, în mai puțin de un secol!!! Vă dați seama ce s-a întâmplat în ceilalți 900 de ani?
Absurditatea vremurilor actuale: steagul secuiesc, inventat in urma cu doua decenii, cu însemnele soarelui și lunii – specific rumânimii (ele se află pe steagurile fostelor regiuni romanesti, fiind vechi simboluri dacice), a fost folosit prima oară în alianța dintre secui și Mihai Viteazu, contra ungurilor asupritori.
Acum, ungurii au luat steagul respectiv, ce s-a născut împotriva lor, și l-au pus pe Parlamentul lor!! O prostie inimaginabilă !!! Cauconii, aflăm încă de la Homer, erau de origine tracă. Ei ar fi migrat din nordul Peninsulei Balcanice pe la 1600 î.Chr. Pe cei rămași în vatra originară Ptolemeus (sec. II d.Chr.) îi va regăsi cu numele de cauconensis, la nord de Dunăre, printre triburile din Dacia, pana în Țara Bârsei și în împrejurimi, dar fără a trece de Carpații Răsăriteni. Prin coroborarea informațiilor referitoare la teritoriul lor, dacii cauconi au trăit în sud-estul Transilvaniei cuprinzând nu numai Țara Bârsei, ci și o parte din actualul județ Harghita, spre izvoarele Oltului, ca și părți din județele Buzău și Mureș, ce reprezentau un vechi neam autohton atestat încă din antichitatea îndepărtată.
„Scaunele secuiesti„, devenite „Tinut”, cat si includerea secuilor in maghiarime, sunt inventii propagandistice ale acestor ani! Niciodata nu a existat, ca structura administrativa, un tinutul secuiesc. Iar secuii, despre care in vechime ungurii spuneau ca sunt „corcituri”, au fost o colectivitate persecutată sub stapanirea maghiara: Gheorghe Dozsa – secui autentic (pana acum câteva sute de ani, secuii aveau nume rumânesti, multi erau ortodocsi!), a fost chiar eroul care a condus rascoala de eliberare a iobagilor Transilvaniei de sub maghiari.
Prins, a fost ars pe un scaun incins; lucrurile nu s-au oprit aici, din acel moment a inceput agresiunea etnica impotriva secuilor: stapanirea maghiara i-a obligat sa poarte nume unguresti, sa treaca la catolicism si să vorbească maghiara.
Cati dintre secui mai stiu ca Iancu de Hunedoara si Matei Corvin – cei mai mari regi al ungurilor, au fost romani? Captați treptat în sfera de interes a coroanei de la Buda, așa după cum arată și A. D. Xenopol în Istoria românilor din Dacia Traiană, (Ediția III, București 1988, Vol III pag.224) secuii au fost maghiarizați prin mijloace dintre ce în ce mai dure, mai ales după anul 1848.
Pentru a forța desprinderea definitivă a secuilor de masa covârșitoare a autohtonilor din Ardeal, istorigrafia timpului le-a atribuit diferite origini bizare, care se contrazic între ele și ca atare se anulează reciproc. În încercarea de a suplini lipsa dovezilor care să ateste o pătrundere a lor în Ardeal, cum a fost venirea sașilor, intens susținută de coroana maghiară, istoricii unguri vehiculează diferite plăsmuiri referitoare la originea secuilor, oscilând penibil între a-i considerea avari, gepizi, huni, pecenegi etc, deși ei sunt autohtoni, sunt membrii străvechiului neam al cauconilor, primii care au dat nume locurilor pe care trăiesc.
Având în vedere că maghiarizarea lor forțată echivalează cu imprescriptibilul genocid etnic, ne revine obligația să facem necesara distincție maghiarizat-maghiar, mai ales în cazul secuilor, care începând cu Unio Trio Nationum s-au revendicat ca etnie de sine stătătoare in Transilvania, distinctă de a ungurilor. I-am uitat și continuăm să îi uităm pe cei de o fire cu noi și soarta nu iartă. Din ignoranță și din comoditate operăm cu teorii de tip Roesler, deși adevărul istoric cu privire la secui se susține cu argumente:
1. Argumente geografice și toponimice, sistematizate în lucrările științifice ale lui Sabin Oprean (1928) și Coriolan Suciu (1974).
2. Argumente arheologice, În ansamblul Daciei, Scaunele Secuilor se delimitează în mod natural prin particularitățile de relief, de climă și de resurse, iar aferent acestora, mărturiile arheologice o individualizează ca pe o adevărată punte peste Carpați între Dacia intra și extracarpatică. În acest context așezările din Țara Secuilor au prosperat încă din antichitate susținând o concentrație demografică ridicată mai ales prin importantele resurse minerale (sare, fier, cupru. ape minerale etc.) de care au dispus mereu. (vezi și Viorica Crișan, Dacii din estul Transilvaniei etc.)
3. Argumente istorice, mai ales pentru a denunța legile de maghiarizare din anii 1842, 1879, 1883 și 1907, în temeiul cărora o bună parte din densa populație autohtonă a fost transformată, prin draconice forme de constrângere, în vorbitori de limbă maghiară. În jurnalul campaniei de pedepsire de la 1761 generalul von Buccow, a notat pentru totdeauna că în cel mai maghiarizat scaun din secuime din cele 102 sate, 99 erau locuite de români si secui, așa cum arată istoricul dr. Mircea Dogaru în revista LUMEA Nr. 4 (108)/2002. 4. Argumente heraldice. Fiindcă s-au recunoscut a fi siculi, deci „ciculi autohtoni”, vor redescoperi din perspectiva continuității asumate că în momentul semnării tratatului UNIO TRIUM NATIONUM aveau ca secui conștiința originii lor diferite, motiv pentru care s-au ilustrat în heraldică prin tandemul de semne dacice primordiale soarele-luna (însemnele recente de pe drapelul secuiesc),. Aceeași pereche SOARE-LUNA apare pe stemele de sorginte dacică ale Moldovei și ale Țării Românești.
5. Argumente culturale. Simon de Keza ne spune ca secuii au înprumutat scrierea de la vlahi. Dar o scriere valahica de tip răboj, numită „rovás irás” (după maghiarizarea lor), nu se potrivea decat unui grai valahic care ar fi folosit limba și scrierea latină după modelul oferit la acea vreme de cancelaria regală de la Buda. Ca dovadă că este o străveche scriere in care rumânii din Valea Timocului, cei care n-au avut legaturi cu secuii, folosesc și ei până astăzi termenul de „răbuj”. Pe de altă parte, este remarcabil faptul că odată cu maghiarizarea, secuii au transpus și în variantă maghiară celebrele noastre balade Meșterul Manole și Miorița, alt semn ca secuii aparțin la matricea stilistică rumânească.
6. Argumente religioase. Despre originea lor vorbesc și stâlpii funerari de pe morminte care sunt identici cu stâlpii dacici , păstrați în alte zone rumânești. Ca mărturie tragică a deznaționalizării forțate încă se mai văd, în mai multe locuri, dărâmăturile unor vechi biserici ortodoxe, semn al comunităților de români maghiarizați în secuime. Despre grozaviile îndurate în perioada de maghiarizare forțată ne vorbește și monumentul de la Ciceu consacrat celor două sute de secui uciși în zi de hram de către generalul de tristă amintire, care a bătut cu tunul si a incendiat peste 200 locașuri de cult ortodoxe între care și mânăstirea lui Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.
7. Argumente antroponimice, din lucrările științifice ale lui G.Popa – Lisseanu și ale lui I.I. Rusu (1986), și mai recent ale lui Ioan Ranca (1995) sau Ioan Drăgan (2000) care pe baza documentelor de arhivă dovedesc maghiarizarea familiilor românești si secuiesti prin nume ca Albu, Boér, Bokor (Bucur), Karácsony, Csipán (cioban în graiul aromânilor), Dán, Fogarasi, Kosztin, Lunguj, Lupuj, Mirtse, Moldván, Nyisztor, Oláh, Oltyán, Pászkuly, Ráduly, Sztojka, Szávuly, Sérbán, Zsunkuy (se citește Juncu) și multe altele, ceea ce nu mai poate fi considerată o problemă a persoanelor respective, ci a națiunii române și a României, din moment ce astăzi liderii acestor autohtoni maghiarizați odată cu numele lor cer autonomie teritorială. Cele 7 grupe de argumente este suficientă pentru a susține calitatea de autohtoni a secuilor , chiar dacă o bună parte au fost maghiarizați forțat de către defuncta putere imperială în mai multe etape bine cunoscute de istorie, și în perioada Diktatului.
Iata de ce nu putem accepta sub nici o formă contrafacerile celor care , mânați de interese străine practică intriga sovina și minciuna istorica spre continua hărțuire și dezagregare a României. O lege privind protejarea minorităților, oricare ar fi conținutul ei, obligă majoritatea să se subordoneze oricărui minoritati devenite astfel un protejata, fiindcă obține un statut preferențial, ceea ce este inadmisibil din moment ce într-o țară democratică legile sunt aceleași pentru toți.
În cazul minorității maghiarizate din România situația se dovedește a fi foarte periculoasă prin faptul că au devenit masă de manevră pentru revizionismul mărturisit pe care îl implică incalificabila contestare a tratatului de pace semnat de toate tarile la Trianon. În secolul XIX s-a declanșat maghiarizarea sistematică a scaunelor secuiești și spre sfârșitul perioadei interbelice maghiarizarea și-a atins scopul. Secuii dispăruseră din istorie. Nația secuiască înceta să mai existe, înghițită de cea maghiară.
Deși nobilimea secuiască a fost, de multe ori, aliată cu Ungurii – datorită privilegiilor obținute de la Budapesta (ca și în prezent, dealtfel) – la nivel popular între Secui și Rumâni a existat sute de ani o frățietate fireasca. Mulți dintre Rumâni nu au șovăit să-și dea viața pentru drepturile și libertățile Secuilor, și la rândul lor mulți dintre Secui nu au șovăit să se jertfească pentru libertatea și drepturile Românilor.
De ce incerarca azi din nou elitele politice nationalist-iredentiste sa declanseze „conflicte” acolo unde nu sunt?
