Sa nu dam bani cersetorilor

Sa nu dam bani cersetorilor

0 362

Reprezentanti ai Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, ai Inspectoratului Judetean de Politie, ai Politiei Comunitare, ai Gardienilor Publici si ai unor ONG-uri au luat in discutie, miercuri, la sediul DGASPC, activitatea de cersit a copiilor de pe strazi.


Intalnirea a avut loc in cadrul campaniei „Sa nu dam bani cersetorilor” si a urmarit adunarea mai multor institutii cu competente in domeniul copiilor strazii cu scopul de a se incerca reducerea numarului copiilor care cersesc.


„Din datele noastre, se afla in momentul de fata, in strada, in jur de 200 de copii care cersesc. Dintre acestia doar 35-40 sunt efectiv copii ai strazii, ceilalti au familie si sunt pusi sa cerseasca de catre parintii lor“, a explicat Ion Valerian, asistent social in cadrul DGASPC.


Reprezentatii institutiilor au cazut de acord ca pentru a lucra eficient in combaterea cersetoriei trebuie implicate si primariile din localitatile de domiciliu ale copiilor, precum si reprezentantii Bisericii. „Ideea este sa nu dam bani cersetorilor. Dindu-le bani nu facem altceva decit sa condamnam acesti copii la o viata pe strada. Odata ajunsi acasa cu bani, parintii isi vor trimite din nou copiii la cersit. Nu poti sa iti propui in acest moment sa elimini fenomenul, dar iti poti propune, prin conjugarea eforturilor tuturor institutiilor implicate, sa-l reduci. Si asta, pentru ca acest fenomen este direct legat de situatia economica a zonelor din care provin copiii“, a declarat Liana Braniste, director general adjunct al DGASPC.


Participantii au convenit sa permanentizeze aceste intilniri pina la implementarea unei strategii comune in domeniul copiilor strazii.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.