Sa vina parlamentarii sa stea la stana fara caini!
Este invitatia pe care le-o fac ciobanii celor care au votat ca la ses, oierii sa aiba doar un caine, la deal doi, iar in zonele de munte, turmele sa fie pazite de maximum trei caini. Alesii au pregatit pentru cei care incalca legea si amenzi drastice, care ajung pana la 1.500 de lei
Este invitatia pe care le-o fac ciobanii celor care au votat ca la ses, oierii sa aiba doar un caine, la deal doi, iar in zonele de munte, turmele sa fie pazite de maximum trei caini. Alesii au pregatit pentru cei care incalca legea si amenzi drastice, care ajung pana la 1.500 de lei.
Fermierul Gheorghe Munteanu din Sacele are 600 de oi si 15 caini. In ultimele doua luni, lupii si ursii i-au mancat zece oi, iar in trei ani, a pierdut 30 de caini, sfasiati de animalele salbatice din padure. Pe 15 decembrie, fermierii vor sa protesteze in fata Parlamentului impotriva legii care le imputineaza dulaii la stana.
Completarea Legii vanatorii si protectiei fondului cinegetic a fost facuta dupa ce vanatorii au reclamat ca animalele folosite pentru paza turmelor omoara iepuri si caprioare. Ciobani spun, insa, ca nu cainii mananca vanatul, ci ursii si lupii, aceleasi animale salbatice care le ataca si lor turmele. Gheorghe Munteanu se plange ca nu face fata traiului la stana nici cu 15 caini, darmite cu trei, asa cum cere legea.
In trei ani, fiarele din padure l-au lasat pe oier fara 30 de caini. Problema este ca si dulaii se tem de ursi si lupi, care au devenit tot mai indrazneti si coboara chiar si prin sate. Cu cat numarul cainilor care pazesc turmele de oi este mai mic, cu atat mai expusa este viata ciobanilor.
Fermierii cred ca legea a fost data pentru ca cei care vaneaza si sunt scandalizati ca viata animalelor salbatice este pusa mai presus decat cea a oilor si chiar a oierilor.
Fermierii din tara vor sa iasa in strada, pe 15 decembrie, in fata Parlamentului. Actul normativ este in vigoare din iulie iar prevederile referitoare la caini ar trebui sa se aplice inca de pe 6 decembrie. Cine incalca legea, risca amenzi de pana la 1.500 de lei, pe care le vor aplica angajatii fondurilor de vanatoare. Si ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, s-a declarat socat de prevederi si a precizat ca spera ca discutiile pe aceasta lege sa fie reluate.
Vifor Rotar