Sahul serviciilor secrete rusesti
Rușii au fost tot timpul niște excelenți șahiști. La ei șahul se învață în școală, iar asta e o formă de modelare în masă a gândirii, pe principii de calcul și anticipare.
Mă întreb care o fi rolul serviciilor secrete rusești în România. Că de indiferență sau neimplicare nu le putem bănui.
Nici n-am apucat să rostesc bine respectiva întrebare (e drept, deloc picată din senin) că două informații s-au și grăbit să apară în media, în chip de posibil răspuns, pentru a ne deschide cât de cât ochii.
Prima informație: europarlamentarul Siegfried Mureșan a trecut de la PMP la PNL Orban. Această mișcare, confirmată de domnul Mureșan, este urmată imediat de o știre pe surse cum că „Siegfried Mureșan ar fi premierul pe care l-ar dori acum Klaus Iohannis, pentru a o înlocui pe Viorica Dăncilă”.
A doua informație (preluată de pe DC News): „În urmă cu câteva zile, Radu Cristescu a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook. După doar câteva minute mesajul a fost șters, dar DC NEWS vă prezintă în exclusivitate atacul lui Cristescu.
Totul s-a petrecut în contextul trecerii lui Siegfried Mureșan de la PMP la PNL.
Cristescu l-a acuzat pe Tomac căruia nu i-a pronunțat numele, dar a făcut referire la termenul de ”venetic”, adică străin, făcând referire la faptul că e din Republica Moldova. Totodată, Cristescu s-a referit și la negocierile de fuziune cu PNL pe care Tomac le-a purtat cu Raluca Turcan. Însă atacul nu se oprește aici. Radu Cristescu continuă și aduce acuzații de spionaj și legături cu Rusia și KGB. „Există un venetic, sau cum s-ar spune o vinitură, care în data de 1 februarie 2017 a fost la un pas să ne verse în ”marele PNL”, a fost un pas doar că a aflat comandantul și i-a dat peste cap compas.
Veneticule, știu cine ești, știu la a cui comandă răspunzi, știu ce ai de gând să faci, și îți promit cu toată ființa mea că nu te las, chiar dacă te plângi omului tău de legătură de la ambasada Rusiei, și pe București – Ploiești, de data asta…. pe dreapta.
Crezi că dacă ești dublu ești și deștept? Jos labele de pe PMP, veneticule!
Vezi că nici PMP și nici România nu sunt Ismail-îc! Apropo, las să treacă alegerile astea și te voi arăta în toată splendoarea ta”, a postat Radu Cristescu pe pagina personală de Facebook”.
Sigur că, în lipsa unor dovezi concludente, nu voi gira în niciun fel acuzele extrem de grave ale lui Radu Cristescu. Mă folosesc însă de ele, acordându-le oarece șanse să conțină un sâmbure de adevăr, deoarece se înscriu într-o logică de acțiune a serviciilor secrete bine descrisă de istoriografi.
Firul logic pe care îl întrevăd este următorul: rușii știu că nu pot avea în Klaus Iohannis un aliat temeinic atâta vreme cât acesta este controlat îndeaproape de SUA și Germania. Pe de altă parte, istoric și ideologic, PSD ar putea prezenta unele predispoziții pentru construirea de punți cu Rusia. Acestea ar fi, rezumate, opțiunile pe politica mică, bilaterală, ale Rusiei în raport cu România.
Politica mare prezintă, însă, un alt tablou. Prin poziționarea PSD alături de SUA și Israel în spinoasa problemă a mutării ambasadei la Ierusalim, PSD devine pentru Moscova dintr-un potențial aliat în politica mică, bilaterală, un inamic ce trebuie combătut și slăbit prin toate mijloacele în politica mare.
Iată de ce este plauzibil, chiar logic, ca, în conjunctura internatională actuală, urmașii KGB să facă tot ce depinde de ei pentru a-l slăbi pe Dragnea și a-l întări pe Iohannis. Căci războiul lor important cu SUA se poartă în Orient și nu la nord de Dunăre.
Și acesta e doar începutul. După declarația de ieri a președintelui Trump, de denunțare a tratatului cu Iranul, antagonismul pozițiilor SUA și UE a căpătat forme ce necesită poziționări tranșante din partea țărilor mai mici, printre care se numără și România, fată de unul sau altul dintre aceste două blocuri de interese.
Evident că eforturile la nivelul politicii externe a Rusiei se vor concentra pe stimularea pronunțărilor nete. Dacă vor reuși să-l determine pe președintele Iohannis să aleagă fără echivoc între SUA și UE, atunci vor obține o victorie geostrategică importantă. Deja, prin poziționarea fermă și extrem de surprinzătoare a lui Liviu Dragnea alături de echipa Trump – Netanyahu, Klaus Iohannis a fost pus într-o mare dificultate. A fost atras în ring, ba chiar a și executat câteva mișcări de pugilat, dovedind destul de multă stângăcie.
Aștept, de data asta cu mare interes, o poziție a ambasadorului SUA la București. Cu cât această poziție întârzie să apară, cu atât situația lui Klaus Iohannis o să devină mai șubredă și mai greu de redresat.