Salariile din invatamant scoate lumea in strada si Guvernul Ciolos din amorteala!

Salariile din invatamant scoate lumea in strada si Guvernul Ciolos din amorteala!

0 388
Aproximativ 15.000 de sindicalişti din învăţământ, alături de reprezentanţi ai elevilor şi părinţilor, sunt aşteptaţi, miercuri, la un marş de protest în Capitală, prin care solicită Guvernului legi de salarizare echitabilă, au anunțat reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
La acţiunea de protest vor participa reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret, ai Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater, ai Consiliului Naţional al Elevilor şi ai Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar.

Guvernul Ciolos promite
Salariul brut al unui profesor grad I creste de la 4.946 la 5.153, respectiv cu 207 lei iar cel al unui invatator grad I de la 3.080 la 3.234, cu 154 lei, prevede ordonanta de urgenta referitoare la corectiile salariile din sectorul bugetar, care a fost respinsa de liderii sindicatelor din educatie, potrivit unui document publicat de  Agentia Mediafax.
Ordonanta de urgenta privind salariile din sectorul bugetar, respinsa de liderii sindicatelor din educatie, prevede o crestere salariala de 207 lei pentru un profesor gradul I, varsta 25-30 de ani, cu studii superioare.
In prezent, potrivit unui exemplu continut de grila, un profesor gradul I, varsta 25-30 de ani, cu studii superioare, are un salariu de incadrare de 2.405 lei (contine cele trei majorari succesive anterioare), la care se adauga gradatia de merit, 601 lei, indemnizatie diriginte, 301 lei, spor de vechime, 826 lei, compensatii tranzitorii rural, 241 lei, si se ajunge la un salariu de baza de 4.374 lei. La salariul de baza se adauga doua sporuri, spor simultan, 331 lei, si spor rural, 241 lei, si rezulta un salariu brut de 4.946 lei.
Potrivit documentului, in varianta propusa de Guvern se pleaca de la un salariu de baza de 3.156 lei, care contine salariul de incadrare si sporul de vechime. La salariul de baza se adauga gradatia de merit, 789 lei, indemnizatie diriginte, 395 lei, compensatii tranzitorii rural, 241 lei, si se ajunge la un salariu brut de 5.153 lei, respectiv 207 lei mai mult decat are in prezent un profesor de gradul I.Sindicalistii-din-educatie-asteptati-la-mars iunie 2016
In ceea ce priveste invatatorul gradul I, cu varsta 22-25 de ani si studii medii, salariul de incadrare actual este de 1.792 (contine majorarile succesive anterioare). La acesta se adauga gradatia de merit, 448 lei, indemnizatia de diriginte, 224 lei si sporul de vechime- 616 lei si se ajunge la un salariu de baza de 3.080 lei.
In varianta propusa de Guvern, conform grilei ordonantei de urgenta, salariul de baza este 2.352 lei (contine salariul de incadrare si sporul de vechime). La salariul de baza se adauga gradatia de merit, 588 lei si indemnizatia de diriginte, 294 lei, astfel ca se ajunge la un salariu de baza de 3.234 lei, ceea ce reprezinta o crestere cu 154 de lei fata de cat castiga in prezent un invatator cu gradul I.

Potrivit documentului, salariile debutantilor cresc in medie cu 16%.

Negocierile dintre sindicalistii din invatamant si reprezentantii Ministerului Muncii au esuat, profesorii urmand sa declanseze actiuni de protest in Capitala pe 1 iunie, au declarat, luni, reprezentantii sindicatelor.
Sindicalistii din invatamant s-au intalnit, luni, cu reprezentantii Ministerului Muncii, pentru o noua runda de negocieri privind salarizarea. Sindicalistii sunt nemultumiti de propunearea Guvernului si spun ca miercuri vor avea loc actiuni de protest in Capitala.
Potrivit liderului Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Simion Hancescu, propunerea Guvernului a fost pentru o corectie de 5% in grila de salarizare, ceea ce ar insemna cresteri doar pentru o parte a cadrelor didactice.
„Negocierile au durat 30 de minute. Am propus o crestere salariala de 10% de la 1 ianuarie 2017 sau de 5% de la 1 august 2016 si de inca 5% de la 1 ianuarie 2017. Propunerea Guvernului a fost pentru o corectie de 5%. Acesta este lucrul care ne-a nemultumit„, a declarat pentru MEDIAFAX liderul FSLI, Simion Hancescu.
Miercuri va avea loc in Capitala un mars de protest al cadrelor didactice, la care se vor alatura elevi si parinti.
„Vom comunica rezultatul negocierilor in teritoriu. Cel mai probabil, oamenii nu vor fi multumiti si in proportie de 99% marsul de protest va avea loc”, a mai adaugat liderul FSLI, Simion Hancescu.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.