Salariile profesorilor NU cresc

Salariile profesorilor NU cresc

0 214

Sistemul romanesc de educatie functioneaza „pe avarie”, potrivit declaratiilor presedintelui Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Simion Hancescu.
De asemenea, acesta este de parere ca desi au fost dati afara atatia profesori si asistenti, situatia celor ramasi in sistem nu se va imbunatati. Cu alte cuvinte, salariile acestora nu vor creste nici macar cu 5%.
„Din invatamant, la aceasta ora, sub nicio forma, nu mai pot fi dati afara oameni, pentru ca sistemul functioneaza oricum pe avarie. In 2009 au fost dati afara 17.000 de angajati, iar la 1 septembrie 2010 alti 15.000. Practic, din invatamant au plecat 10 la suta dintre angajati si credem ca este cel mai afectat domeniu din intreg sistemul bugetar.
Oricum, avem rezerve ca daca se dau afara 26.000 de oameni, s-ar acorda chiar si 5% in plus la salariu”, a precizat, miercuri, 10 noiembrie 2010, Simion Hancescu, pentru Mediafax.
Gheorghe Gherghina, Secretarul de stat in MFP, a declarat marti, 9 noiembrie 2010, ca din sitemul bugetar trebuie sa fie disponibilizati 26.000 de angajati in perioada septembrie-decembrie pentru a ajunge la 1,29 milioane de salariati si pentru a avea posibilitatea sa creasca in medie cu 15% actualele salarii.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.