Salariul minim negociat, 540 lei
In cursul zilei de miercuri, premeierul Calin Popescu Tariceanu s-a intalnit la palatul Victoria cu reprezentantii confederatiilor sindicale si patronale. Cu acest prilej, primul ministru a propus majorarea salariului minim brut la 540 de lei incepand cu 1 octombrie 2008.
“Propunem sa aplicam o majorare a salariului minim pe economie la 540 lei, incepand din 1 octombrie 2008, urmand sa va propunem o crestere a salariului minim brut la 600 lei, de la 1 ianuarie 2009. Suntem deja la limita maxima a ceea ce putem propune”, a aratat seful Executivului.
Primul-ministru a afirmat ca majorarea salariului minim va fi operata numai de la 1 octombrie, intrucat cresterile tarifelor la gaze naturale si electricitate, care au intrat in vigoare de la 1 iulie, vor genera un puseu inflationist.
Guvernul va propune un set de masuri care sa stea la baza unui acord tripartit intre Guvern – patronate – sindicate – si care sa reglementeze pe termen mediu si lung, pana la orizontul anului 2014, cresterea salariului minim brut lunar si reducerea discrepantelor dintre veniturile mari si cele mai scazute.