SALATA DE FRUCTE CU SOS DE ...

SALATA DE FRUCTE CU SOS DE IAURT

0 130

Este o salata-desert racoritoare, tocmai buna sa mai dreaga stomacul dupa ghiftuiala pricinuita de bogatele mese de sarbatori. Iar cine se uita acuma la cativa lei in plus sau la putintica munca prezumand migala, acela trebuie sa se gandeasca ca unde a mers mia mai merge si suta, dar iese ceva ca lumea.

PREPARAREA: Se spala cate un sfert de kilogram de struguri albi si negri, cu bobul cat mai mare. Se dau boabele jos de pe ciorchini si se taie in doua, iar unde se poate se indeparteaza si samburii, daca exista.
Se curate doua pere frumoase de coaja, se taie in patru ca sa se scoata mai usor casa samburilor, dupa care se taie cubulete. Totul se stropeste, intr-un castron, cu doua-trei linguri de zeama de lamaie.
Se curate de samburi circa 200 grame de pulpa de pepene rosu si se taie in fasii ca sa se poata apoi decupa formele dorite: bilute, romburi, patratele etc.
Se amesteca toae fructele intr-un castron de sticla, de preferinta, si se da la rece.
Se prepara un sos de iaurt din 50 de grame iaurt, un plic zahar vanilat si un varf de cutit de scortisoara praf.
Se pune salata in boluri mici, se adauga din sosul de iaurt si se decoreaza cu frunze de mente. Daca nu avem la indemana decat din cele uscate, se tin putin in apa calduta.
Se serveste.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.