Sambata dinaintea Pastilor
De sarbatoarea Invierii la noi la romani, pe dealuri si pe coline, izbucnesc flacari puternice : Sunt «focurile de veghere», care in unele sate sunt aprinse si ard tot cursul noptii, luminand nu numai dealurile ci si vaile.
In jurul lor stau roata oamenii istorisind intamplari din viata lui Iisus dupa Sfanta Scriptura a Noului Testament.
Flacaii si baietii sar pe deasupra focului, pentru ca vrajitoarele si fermecatoarele sa n-aiba nici o putere asupra lor. Oamenii de la tara spun : «Asa au apucat parintii din parintii nostri, mosii din stramosi pana in al saptelea neam si asa vom tinea si noi, cate vreme vom trai».
In Bucovina se fac pe inaltimi clai din cetina si sunt tinute aprinse toata noaptea.
In Transilvania se aprinde o roata careia i se da drumul de pe deal la vale.
Aceste vraji se tin in apropierea bisericilor, romanii le fac in noaptea de Paste (la mormantul Mantuitorului au fost puse straji, dar si pentru a nu scapa momentul invierii).
In bisericile catolice se sting toate luminile ca sa se aprinda un foc nou.
Uneori cu cremene si otel, alteori cu o lentila, de la acest foc se aprindea marele pascal sau faclia de Paste de la care se aprind toate luminile din biserica.
In Germania se aprind si alte focuri pe un loc deschis din apropierea bisericii. Focul se sfinteste si oamenii aduc surcele pe care le carbonizeaza si le iau acasa unde le aseaza in vatra in foc nou, insotit de rugaciunea ca Dumnezeu sa fereasca gospodaria de trasnet, grindina, foc. Cateva surcele sunt pastrate tot anul fiind puse pe foc in timpul furtunilor mari, sau pe acoperis, pentru a feri casa de trasnete, sau in livezi, pentru rod; se mai leaga si in coarnele plugului. Cenusa focului de Paste se amesteca si cu cenusa ramurilor sfintite de salcie cu matisori, punandu-se in seminte. Uneori e ars un chip de lemn, focul fiind numit «arderea lui Iuda».
Iza M.
