Sanctiuni in cadrul Centrului de plasament Codlea

Sanctiuni in cadrul Centrului de plasament Codlea

0 300

Faptul ca o minora de 13 ani de la Centrul de Plasament Codlea a nascut are si urmari pentru personalul instiutiei.


Secretarul de stat la Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC), Bogdan Panait, a prezentat concluziile si masurile luate de autoritati in acest caz.


”Din punctul meu de vedere, Centrul de plasament Codlea trebuie desfiintat prin reorganizare. Copiii de acolo trebuie sa plece in centre de tip familial, unde trebuie sa aiba o alta ingrijire. Cred ca si personalul de acolo are o anumita rutina si o anumita pregatire care nu mai fac fata cerintelor sistemului”, a declarat Bogdan Panait.


Potrivit acestuia, ANPDC a efectuat un control la DGASPC Brasov si la Centrul de Plasament „Casa Prieteniei” Codlea, prilej cu care a fost verificat contextul care a favorizat intretinerea de relatii sexuale in incinta centrului de plasament si s-a facut si o evaluare generala a acestuia, respectiv a conditiilor de crestere si educare oferite copiilor, modul in care copiii sunt informati in legatura cu drepturile lor, modalitatea de instrumentare a abuzurilor.


„Am constatat ca intretinerea de relatii sexuale in cadrul centrului de plasament a fost posibila datorita dezinteresului in organizarea concursrilor pentru ocuparea locurilor vacante, a numarului insuficient de personal de specialitate (educatori specializati, supraveghetori de noapte). Un alt factor care a favorizat intretinerea de relatii sexuale in cadrul centrului l-au reprezentat conditiile oferite beneficiarilor centrului de plasament care nu raspund nevoilor copiilor, fiind astfel incalcate standardele minime obligatorii privind serviciile de protectie a copilului in sistem rezidential”, a precizat Panait.


In ce priveste activitatea echipei manageriale a DGASPC Brasov, secretarul de stat Bogdan Panait a spus ca au fost constatate disfunctionalitati legate de indeplinirea obligatiei de a asigura incadrarea in totalitate a personalului de specialitate, precum si a obligatiilor referitoare la cercetarea contextului care a favorizat producerea faptelor. ”In conditiile in care a avut cunostinta de intretinerea de relatii sexuale in cadrul centrului, avand ca rezultat nasterea unui copil, Directorul General nu a dispus cercetarea contextului in care s-a produs evenimentul si a persoanelor care se fac vinovate de lipsa de supraveghere a celor doi copii, obligatie ce-i revenea si, de asemenea, nu au fost sesizate organele de urmarire penala in legatura cu savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, respectiv raport sexual cu o minora” a spus Bogdan Panait.


Pentru imbunatirea activitatii si remedierea disfunctionalitatilor constatate la Centrul de Plasament Codlea, DGASPC si Comisia de Protectia Copilului Brasov s-a propus sanctionarea disciplinara a presedintelui, vicepresedintelui si membrilor Comisiei pentru Protectia Copilului Brasov, cercetarea administrativa si stabilirea raspunderii disciplinare a directorului general la momentul respectiv, Luminita Tarziu, sesizarea organelor de urmarire penala pentru a verifica daca fapta fostului director general, a fostului sef de centru precum si a directorului general adjunct de a nu sesiza organele de urmarire penala despre savarsirea unei fapte prevazute de legea penala (raport sexual cu o minora), intruneste elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor.


?


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.