SANMEDRU – patronul iernii pastorale (I)
Socotit zeu in Panteonul romanesc de catre Ovid Densusianu, Samedru este patron al iernii pastorale si reprezinta moartea vegetatiei, venirea iernii si a frigului in antiteza cu Sangiorzul, „patronul frunzei verzi”, regeneratorul naturii, al primaverii
A fost asimilat de popor ca Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvoditorul de mir si facatorul de minuni, zugravit in „Vietile Sfintilor” astfel: „Sfantul Marele Mucenic Dimitrie s-a nascut in cetatea Salun (Tesalonic) din parinti de bun neam si dreptcredincios… Fiind intemnitat pentru marturisirea lui Hristos, la douazeci si sase ale lunii octombrie au intrat ostasi in temnita… l-au impuns pre el cu sulitele, si intaia sulita cu care l-au impuns a fost in coasta dreapta, in locul care au impuns si pre Hristos pe cruce…”. Moartea sfantului la sfarsitul lui octombrie a fost inteleasa de mentalul taranesc drept moartea naturii si astfel anul se imparte in doua parti simetrice: anotimpul vara (cu miezul timpului la Sf. Ilie – 20 iulie) si iarna (cu miezul timpului la Sampetru de iarna – 16 noiembrie).
Patronul soroacelor
Facand parte din anul pastoral, Samedru apare in mai multe mituri populare ca Sfantul Dumitru, cioban cu turma sa intr-o padure, izolat de oameni. Mai tarziu intra in constiinta comunitatilor ca un pastor sau crescator de animale obisnuit, dar si ca un fecior frumos ce se metamorfozeaza pe timpul noptii in porc, stravechi simbol zoomorf pentru spiritul graului (dupa Ion Ghinoiu).
Pe langa faptul ca „incuie vara”, Samedru desfrunzeste codrul si aduce zapada pe pamant, dar lucrul cel mai important pentru taran este faptul ca patroneaza si garanteaza „soroacele pentru slujbe, incheierile si invoielile” facute cu jumatate de an in urma, la Sangiorz.
Prof. Marcel Laptes – etnolog, articol publicat in Ziarul Hunedoreanul
