SANMEDRU – patronul iernii pastorale (II)
Samedru depaseste cadrul unei mici sarbatori de toamna, devenind un reper agrar si pastoral al anului taranesc.
Samedru devine astfel o sarbatoare plenara a intregii comunitati, avand in prim plan, un moment definitoriu – Focul lui Samedru – ca un scenariu al mortii si renasterii naturii la cumpana intre 25 si 26 octombrie. Caracterul funerar al focului, intr-o veghe ritualica specifica, se pare ca are radacini in timpul arhaic ca un cult al stramosilor pentru castigarea bunavointei in asigurarea unui an viitor fertil si bogat in recolte.
Acest cult al stramosilor este concretizat in „pomenile de Samedru”, cand se dadeau ofrande „de sufletul mortilor”, fiind una din „sambetele mortilor”.
Focul lui Samedru avea in trecut, cand populatia varstnica se orienta dupa calendarul popular oral, o prezenta substantiala in satele hunedorene ca ceremonial nocturn cu participarea intregii comunitati.
Iata cum ne povestea baciu Gheorghe din Dumbravita de pe Valea Muresului „obiceiul focului lui Samedru”:
„Cu o tara mai ’nainte de Sf. Dumitru, noi ai mici meream in padure si adunam vreascuri, ale uscate si mai grosute, mai puneam coceni, resturi de la canepa si faceam o adunatura mare si ’nalta… Sara, de Sf. Dumitru, ii dadeam foc… venea tata lumea, ai batrani, mame si tati, iara noi ne bucuram si saream peste foc”.
Fiind si una din cele trei sambete cand in ziua de Samedru se faceau ofrande mortilor; se faceau slujbe la biserica pentru toti mortii, se aprindeau „lumini” la morminte si se dadea pomana celor prezenti la ceremonie: colaci, tuica, fructe iar altii mai avuti chemau saraci in gospodariile lor unde ii ospatau si le dadeau, in vremurile vechi, „banul de pomana” pentru confortul mortului in viata de apoi.
Aceste acte rituale de purificare, fertilitate, apotropaice si de divinatie, anunta deja un timp al anului nou care ingropat acum va renaste mai bun si cu recolte bogate pentru oameni.
Prof. Marcel Laptes – etnolog, articol publicat in Ziarul Hunedoreanul
