Saptamana politica (16) pe net

Saptamana politica (16) pe net

0 234


?Desi saptamana ce a trecut a avut fix 7 zile, ca si toate celelalte, senzatia a fost ca saptamana a inceput abia joi, odata cu sedinta Camerelor Reunite ale Parlamentului, cand s-a supus la vot suspendarea Presedintelui. Tarasenia a inceput cu decizia Curtii Constitutionale, care a deliberat ca presedintele a incalcat nitel Constitutia, dar nu-i grav si a lasat la?voia Parlamentului continuarea suspendarii. Toata lumea a fost sigura ca Basescu nu va fi suspendat fiindca ca parlamentarii s-ar feri de referendum care i-ar da mai multa legitimitate Presedintelui. Presedintele insusi a fost convins ca ramane bine mersi in functie, drept care, a venit in fata natiunii si a anuntat, plin de ifose, ca daca se va vota suspendarea, in cinci minute demisioneaza.


?


?


In cinci minute demisionez


Crezand in dragostea poporului si in milioanele de sustinatori, Presedintele Jucator a mai jucat si aceasta carte a demisiei. Dar, ghinion. Ceea ce ar fi trebuit sa provoace panica, a fost tratat cu un sictir greu de egalat, exprimat foarte bine, intr-o emisiune televizata, de Titus Corlatean. Deputatul PSD, intrebat ce crede ca va face presedintele, a raspuns: “sincer sa fiu, putin imi pasa mie ce face presedintele!” Majoritatea romanilor au avut aceeasi reactie. De unde sa ghiceasca bietul Presedinte, imbatat de baile de multime, de pozele si de ouale ciocnite, ca la romani “li se rupe”? A crezut ca ramane presedinte ori ca poporul porneste razboi civil in caz de suspendare si a iesit la rampa cu scopul de a ne emotiona: s-a jurat ca in caz de ceva, in cinci minute isi da demisia. Nu si-a dat-o, cu toate ca Parlamentul l-a matrasit: scurt, sec, la obiect, civilizat si in liniste.


?


?


„Era pe cand nu s-a zarit, azi il vedem si nu e”.


Sedinta suspendarii a decurs in conditii foarte bune. Nu a fost circ, nu au fost discursuri patimase sau nelalocul lor, exceptie fiind discursul patetic, nepregatit si inoportun al Leonidei Lari. Poate daca-si tinea speechul in versuri iesea ceva!


Ceilalti vorbitori au avut discursuri spumoase, pline de ironie, dar elegante si care mai de care mai plastice. Crin Antonescu a fost mai inspirat ca niciodata.


Marko Bela a vorbit despre o pisica neagra pentru care un sofer a tras pe dreapta lasand alta masina sa treaca prin zona marcata de patruped; Corneliu Vadim Tudor a inceput in versuri „Era pe cand nu s-a zarit, azi il vedem si nu e” si a terminat in proza, cu “Adio si-un praz verde!”


Ca veni vorba de Vadim, ca de obicei a fost ceva mai extravagant in discurs, facand, printre altele o propunere de avansare in grad a Presedintelui “Apropo, domnule presedinte Nicolae Vacaroiu, cand, dupa c?teva ore, veti prelua functia de presedinte interimar al Rom?niei, va rog sa-l propuneti la avansare pe domnul Traian Basescu, macar sa-l facem colonel, sa aiba si el o satisfactie.”


Ei da, si ceea ce parea de ras si incredibil s-a produs: Vacaroiu este la ora actuala presedintele interimar al Romaniei. Are omul asta un destin aparte: sa duca la bun sfarsit ceea ce nimeni nu crede ca va putea. Nu pot sa uit ziua in care s-a adresat Parlamentului ca premier vorbind despre ce va face in mandatul de 4 ani.? Obisnuiti cu guvernele de criza, de o luna doua, cu Stolojan in frunte, parlamentarii au ras cand Vacaroiu a vorbit de 4 ani. Au fost exact patru!!!


Istoria se repeta. Se va repeta oare si istoria din Duminica Orbului?


?


Traian Basescu pentru noi, va fi Iliescu doi?


Data fixata pentru referendum este emblematica pentru istoria postdecembrista: 20 mai. In aceasta zi, in 1990, Ion Iliescu a intrunit sufragiile a 85% dintre romani.


Procentul i-a facut fericiti pe unii si i-a dus la disperare pe cei 15%, pentru care soarele nu rasarea la aparitia lui Iliescu.


Mai tarziu, ziua de duminica, 20 mai, a fost numita duminica orbului. Va reusi Basescu sa ne faca sa spunem altceva despre aceasta zi? Dar n-are rost sa fim nerabdatori. Mai e pana in 20 mai. In ultima vreme avem parte de surprize pe banda, ma simt de parca vine Mos Craciun in fiecare zi. Sa vedem ce face Traian Suspendatul in aceasta saptamana. Incepe oficial campania pentru referendum.


?


Bianca Sorescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.