În perioada 24 mai – 7 iunie, se va desfăşura primul turneu de anvergură al anului, Roland Garros. Dacă în aceste zile, mai mulţi jucători români joacă în meciurile de calificare, Simona Halep se gândeşte deja la debutul pe tabloul principal, acolo unde se gândeşte la un parcurs favorabil, până în semifinale, unde ar putea să dea de Serena sau Sharapova, în funcţie de tragerea la sorţi. Halep va fi cap de serie numărul trei, la turneul la care a atins finala în 2014 (4-6, 7-6, 4-6 cu Maria Şarapova), cea mai bună performanţă a carierei într-un Grand Slam. Una din legendele tenisiului mondial, Chris Evert a declarat la Eurosport, vis a vis de Simona dar şi de competiţia masculină : „Atunci când mă uit pe tabloul feminin de la Roland Garros, nu mă gândesc la primele două favorite. Nu cred nici faptul că va fi un show marca Serena Williams şi asta pentru că numărul 1 mondial va avea mult de muncă împotriva Simonei Halep. Aş pune-o pe Halep în postura favoritei datorită finalei de anul trecut, atunci când a fost la un pas să o învingă pe Maria Şarapova. Cred că Halep este o jucătoare chiar mai bună decât în 2014, aşa că sunt de părere că îi va da mari bătăi de cap Serenei. La fel cum Djokovic îi va pune mari probleme lui Nadal în competiţia băieţilor. Spaniolul nu este în cea mai bună formă a sa iar Djokovic a fost atât de aproape de trofeu chiar şi în ultimii doi ani. Aceste rivalităţi vor fi extrem de interesante “
Dorin Duşa