Saracii oameni bogati

Saracii oameni bogati

0 662


Ne-am obisnuit deja cu instantanee din viata bogatilor tarii, aceia care fac ca PIB-ul pe cap de locuitor sa fie foarte mare (ca sa ma inspir din cutremuratoarea carte “Confesiunile unui asasin economic” a lui John Perkins oferita de Saptamana Financiara), doar ca PIB-ul mare este doar pe capul lor, pe capul celorlati ramanand nevoile si tristetile.Dar in statistica media e importanta.


Ne sunt familiare scenele, neaparat cu multa lume in jur si cu reprezentanti ai media din belsug, in care multimiliardarii isi cumapra masini de peste 500.000 de euro bucata, isi boteaza copiii in cristelnite aurite si le cumpara chiloti de cateva mii de euro, povestesc cum dau o fuga pana la Londra dupa cate un costum de 10.000 de euro, ori se lauda cu proprietati de multe mii de metri patrati.


Ne este familiara si generozitatea lor de carton, ca sa imprumut sintagma. Ajuta cu mare fast si tam-tam, dar doar daca sunt filmati de cel putin 5 televiziuni care se intrec sa ne ofere stiri precum premiul de 5000 de euro dat de Gigi Becali unei miss care stie Crezul. Acelasi Becali insa, in anonimat, devine jalnic. Saptamana trecuta am gasit un afis in incinta Colegiului National Unirea, prin care Fundatia Crestina “George Becali” invita elevii sa duca la biblioteca scolii o jucarie de prisos, ori o hainuta spre a fi donate caselor de copii. Bravo! Asta puteau face elevii fara ca numele de Becali sa mai apara in prim-plan. Nu zic sa-si dea?omul toata?averea, agonisita cu muuulta truda, pentru diverse opere caritabile. El nu-i Bill Gates. Dar daca tot s-a infiintat aceasta fundatie, de ce nu apeleaza Becali la prietenii care plimba pe strazi bolizi de sute de mii de euro, la fotbalistii care dau mii de euro pe o manea si 6.000 de RON pe o sticla de vin? N-ar fi putut sa le ceara lor cate o mie de euro de caciula si sa cumpere jucarii si hainute?


Situatia e jalnica, iar tonul afisului e sfasietor, imi vine sa-i trimit lui?Don Gigi?insusi o sapca, o pereche de tenisi si un ursulet obosit!


In fine, ca tot e vorba de o fundatie “crestina”, nu conteaza binele pe care il faci in fata televiziunilor, conteaza binele pe care il faci in fata lui Dumnezeu.


Bianca Sorescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.