Sarbatori populare ale lunii februarie
Ziua Omizilor este o sarbatoare cu data fixa (1 februarie), sinonima cu Trif Nebunul, Trif – patron al insectelor daunatoare (omizi, lacuste, gandaci, viermi). Conform traditiei populare, Trif ar fi fost un om necuviincios, care ar fi speriat-o pe Maica Domnului in timp ce mergea, dupa datina, la biserica, la 40 de zile de la Nasterea Pruncului Iisus Hristos, pentru molifta. Multi serbeaza aceasta zi ca sa nu se inmulteasca insectele, si cu deosebire omizile, si sa nu le strice pamanturile si semanaturile. In aceasta zi, se sfinteste apa si se stropesc pomii fructiferi, semanaturile, gradinile si via. Apa sfintita va fi amestecata cu unt. Se spune ca daca in aceasta zi este zapada, se va sparge iarna, iar daca nu este, se va pune pe iarna.
Patronul dragostei la romani – „Dragobete” (24 februarie)
In peisajul spiritual al satului romanesc, luna februarie, ultima perioada inainte de Postul Mare al Pastelui, gazduieste un mare numar de sarbatori. Unele cu data fixa, altele cu data mobila, in functie de data la care cade Pastele.
O asemenea sarbatoare vom gasi in ziua de 24 februarie. In Calendarul Ortodox, ea este marcata ca „intaia si a doua aflare a capului Sfantului Ioan Botezatorul” si cunoscuta in popor sub denumirea de Dragobete, patronul dragostei, al bunei dispozitii pe plaiurile romanesti.
Dupa legenda, el este fiul Babei Dochia. Iovan Dragobete reprezinta, in opozitie cu baba Dochia, 
principiul pozitiv.
El este purtatorul dragostei, al bunei dispozitii, pastrand unele atributii ale lui Cupidon. Fetele si baietii il sarbatoreau cu sfintenie pe Dragobete, pentru a fi si ei indragostiti tot anul. Tot in aceasta zi se fac legamintele de prietenie dintre fete si baieti. Legamantul facut in aceasta zi este sfant, nu se desface pana la moarte.
Obiceiul cere ca tinerii sa schimbe vorbe de dragoste pentru a le merge bine si a fi iubiti tot anul. De asemenea, in aceasta zi, tinerii gatiti de sarbatoare pornesc dupa ghiocei, viorele si tamaioare. Florile erau facute buchete si date pe apa. Traditia sustine ca impreunarea florilor surori, vitregite de natura sa nu se intalneasca niciodata, echivala cu o fapta buna.
