Sarbatorile de iarna la romani

Sarbatorile de iarna la romani

0 145

Ieri a inceput sirul sarbatorilor de iarna la romani, Mos Nicolae depunandu-si darurile prin tot felul de incaltari. Noroc cu vremea de afara, care ne obliga sa umblam incaltati, caci dupa cum evolueaza agonia nivelului culturii si modului de a gandi, am putea umbla desculti prin Africa, tanjind dupa margelute colorate si oglinjoare.

Urmeaza Ignatul impopotonat cu pistoale asomatoare si muzica de camera ce insoteste cele doua palme pe care barbatul le da nevestei pentru ca nu il lasa sa taie porcul pe stil vechi. Caci femeia se pare ca arata mai multa frica fata de legile lumesti decat fata de cele divine, chiar daca o vezi calcand mai des pragul bisericii. Chestie de adaptare la imprejurari.

 

Vine la rand Nasterea Domnului, cand romanul, oricat de sarac, tot pune pe masa cate ceva si se induiosaza holbandu-se la damigeana, iar popii mai pun un strat de grasime pe burdihan, caci bisericile sunt pline – nu ati observat cat de linistitoare este atmosfera intr-o biserica? – si omul iese mai luminos la fata din ele, in incercarea si sub influenta legaturii cu Dumnezeu.

 

Apoi insista Noul An, cu pocnitori, artificii si mare veselie, sa-ti aduca aminte de ireversibila imbatranire, de care uiti – e bine si asa – printre cutite si pahare, fiecare generatie avand totusi o clipa de meditatie, dupa varsta: trecut, prezent si viitor.

Si luna de veselie se incheie cu alte trei sarbatori: sf. Vasile, Boboteaza si sf.Ion.

 

Nu vi se pare ciudata coincidenta ca, dupa unsprezece luni de munca, sa ai una de sarbatoare?

Ciudat mi se pare si faptul ca, mai toata lumea, cu mic, cu mare – ma refer la pozitia sociala, nu la varsta – clameaza ca o obligativitate sa fii mai bun in aceste zile. Cum vine asta: mai bun? In ce sens? Caci daca nu esti in stare sa fii bun unsprezece luni, cum poti fi in a douasprezecea? Ce, Dumnezeu este orb sau fraier ca sa-L ducem de nas in ceasul al doisprezecelea?

Poate ca este de vina si influenta occidentala, de unde luam tot mai multe farafastlacuri spre degradarea datinilor strabune

 

Pentru aceste zile eu imi pun o singura dorinta: romane, scutura-ti praful slugarniciei din suflet !

 

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.