Scandal la Bod: Primarul Arsene a intrat cu buldozerele în pășunea comunală!
Este scandal la Bod unde în această dimineață primarul din localitate, însoțit de jandarmi și buldozere, a intrat pe pășunea comunală unde își pășteau oamenii în liniște animalele. Este vorba despre o asociație de crescători de animale, ACTL care a concesionat 395 de hectate de pășune, concesiune care este valabilă încă patru ani. Primarul localității, pseudo progresistul Sergiu Arsene, și-a schimbat planurile cu această pășune, dorind să facă noi contracte de închiriere individuale cu crescătorii de animale.
Astfel, în februarie edilul din Bod i-a anunțat pe membrii asociației că va anula contractele și va încheia înțelegeri noi între crescători și Primăria din Bod. Asociația s-a opus și i-a cerut primarului să respecte contractul deja existent.
În această dimineață, însă, primarul a intrat cu buldozerul în pășune, pentru a face șanțuri de grănițuire, a parcelelor, în vederea uneri repartizări ulterioare a suprafețelor.
„Este incredibil ce face Primăria Bod. Este inacceptabil așa ceva. Avem contracte de închiriere pentru aceasă suprafață. avem ordinea noastră pe care primarul nu trebuie s-o tubbure în perioada de desfășurare a contractului. Sunt crescători care de 10-15 ani dețin și exploatează aceleași suprafețe, pe care le-au lucrat și îngrijit. Ceea ce vrea să facă primarul este un haos. Primăria intenționează să redistribuie suprafețele, ceea ce este o mare nedreptate. Oamenii au investit bani în aceste parcele pe care le au în exploatare”, a declarat Ovidiu Nan, vicepreședintele ACTL.
Iulian Rinder
[…] Arsene, iată că un alt scandal a izbucnit la Consiliul Local Bod. Oricum vedeţi articoloul: Scandal la Bod: Primarul Arsene a intrat cu buldozerele în pășunea comunală! […]
Aia interb si eu. Plus daune pentru nerespectarea contractelor.
Postați doar comentariile pro articol?
De ce nu scrieți și despre cerea ce face Nan cu micii crescători?
Pentru că nu ştiu foarte multe. Spouneti-ne.
Luat noaptea din pat și ridicat în furci. Exemplu care trebuie dat pentru toți care încalcă drepturile contractuale încheiate între părți, indiferent ce funcție ocupă în spațiul public – social. Deșteaptă-te române. Puneți țara pe drumul firesc al lucrurilor.
Băte nu aveți pe la ferme?