Scandalul „Mama legionară” – cea mai bună veste pentru candidatul Călin Georgescu
Mama lui Călin Georgescu a fost un soi de Lara Croft interbelică, din moment ce fioroșii legionari au racolat-o în rîndurile lor cînd avea vreo 14 ani și ceva. Asta, dacă e să dăm crezare documentelor apărute recent în presă.
O achiziție de mare preț, mai ales în perspectiva rebeliunii legionare care urma nu multe săptămîni după aderarea ei la Mișcarea Legionară.
Dincolo de subțirimea informației, am putea spune că respectivul scandal e cea mai bună veste pentru candidatul Călin Georgescu, pentru că e dovada că adversarii nu reușesc să găsească ceva serios ca să-l doboare și recurg la evenimente de pe vremea lui Pazvante.
Istoricul Florian Bichir(în foto cu potretul mareșalului Antonescu), fost cercetător la CNSAS, a scos la lumină, ieri, două documente din care ar rezulta că mama lui Călin Georgescu a fost legionară. Bichir e un reputat specialist, trebuie spus, în mișcarea legionară și regimul Antonescu, dovadă imaginea alăturată.
Ce sunt documentele în cauză(în foto jos), difuzate la B1TV: o copertă a unui dosar MAI din 1963 și o declarație dată de o anume Aneta Popescu în fața unor organe de anchetă, nu e foarte clar care.
În ea, femeia relatează că s-a înscris în Mișcarea Legionară în octombrie 1940, cu puțin înaintea declanșării rebeliunii legionare din 1941, care a dus la desființarea organizației.
E posibil ca declarația să fi fost dată după rebeliunea legionară în fața anchetatorilor Serviciului Special de Informații, care a derulat o amplă asemenea anchetă după lichidarea mișcării, iar respectiva declarație să fi ajuns ulterior la ministerul comunist de interne. Despre mama lui Călin Georgescu se știe că a lucrat ca secretară a lui Angelo Miculescu, ministru al agriculturii după 1969.
Cam greu de crezut că avînd un background de legionară cunoscut de comuniști încă din 1963, femeia ar fi putut ajunge într-o asemenea poziție după 1969.
Marele semn de întrebare e altul: de unde știm că acea Aneta Popescu – nume extrem de comun – din declarație e mama de mai tîrziu a lui Călin Georgescu?
Există și alte documente pe lîngă cele difuzate public, care nu au fost date din motive neștiute?
În fine, ca lucrurile să fie clare: mama lui Călin Georgescu, potrivit informațiilor pe care le deținem – și sunt certe, vă garantăm – s-a născut pe 1 noiembrie 1925 în orașul Buzău, fiica Elenei și a lui Ion. Ceea ce înseamnă că în octombrie 1940 încă avea o vîrstă cu 14 în față, adică 15 ani neîmpliniți.
La acea vîrstă ar fi putut, eventual să intre într-o organizație de tineret precum Frățiile de cruce, unde se înscriau cei între 14-20 de ani, dar în niciun caz în „cuibul doamnelor legionare”, așa cum scrie Aneta Popescu.
Și, în niciun caz, nu putea avea la acea vîrstă logodnic și colegi de birou, adică serviciu, așa cum reiese din declarație.
Chiar dacă despre ea ar fi vorba, a judeca o adolescentă de 14 ani și ceva pentru activitățile legionarilor e ca și cum autorul acestor rînduri ar trebui să se jeneze pentru că la aceeași vîrstă era membru al Uniunii Tineretului Comunist, aparținînd partidului condus de sceleratul Ceaușescu.
Concluzionînd, așa cum am scris deja, recursul adversarilor lui Călin Georgescu la atacul asupra prezumtivei apartenențe legionare a mamei sale e o veste excelentă pentru el, dovedind că, deși probabil se caută de zor, pînă acum nu s-a găsit ceva serios care să-l doboare. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Sursa: inpolitics.ro