Schema de MINIMIS mutata de la Finante la Agentiile de Dezvoltare Regionala

Schema de MINIMIS mutata de la Finante la Agentiile de Dezvoltare Regionala

0 205
Schema de minimis ar urma sa treaca din gestiunea Ministerului de Finante la Agentiile de Dezvoltare Regionala (ADR), dupa o problema aparuta saptamana trecuta la inregistrarea online a IMM-urilor, a declarat joi, la Calarasi, premierul Victor Ponta, citat de Agerpres.
"Dupa modul in care n-am reusit sa ne descurcam cu programul de minimis (…), am invatat lectia si cred ca solutia pe care, impreuna cu ministrul de Finante, Daniel Chitoiu, o vom aplica in perioada imediat urmatoare este sa nu mai tina Ministerul Finantelor aceste programe, ci sa le dam tot la ADR-uri, cele care au functionat pana la urma cel mai bine si unde n-o sa mai avem calculatoare care se blocheaza sau zeci de mii de firme care acceseaza doar la Ministerul Finantelor. Deci, e o experienta utila si pozitiva pe care vrem sa o folosim", a afirmat premierul Victor Ponta.
 
Sesiunea de inregistrare online desfasurata in 28 august pentru schema de minimis a fost declarata inchisa dupa numai sase minute, reprezentantii Ministerului Finantelor aratand ca resursele IT alocate schemei au fost insuficiente in urma anticiparii gresite a numarului mare de firme care sunt interesate.
Va reamintim ca in cursul aceleiasi zile, ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, a anuntat ca sesiunea va fi anulata si reluata ulterior pentru a oferi egalitate deplina de sanse tuturor IMM-urilor interesate sa inregistreze cereri de finantare, eliminand orice suspiciune cu privire la corectitudinea derularii acestei proceduri.
Mutarea procedurii in zona baronilor locali/regionali, pe langa recunoasterea tentativei de fraudare de la sfarsitul lunii trecute, asistam la o strategie de a adormire a romanilor. La nivelul agentiilor sunt tot atat de multe posibilitati de frauda ca si la nivelul ministerelor, si aici clientela de partid isi asteapta "rasplata". Ceilalti, care inca mai cred in corectitudine si in sanse egale pentru toti, sa mai astepte! Poate vom auzi ca s-a sesizat si Parchetul pentru ilegalitatile comise la sesiunea MINIMIS din august, comisa cu buna stiinta in institutiile centrale ale statului!
 
Vlad T.
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.