Schi în Poiana Brașov – brașovenii și turiștii pot testa sâmbătă schiul nocturn pe pârtiile Lupului inferior și Drumul albastru
– Cele două pârtii vor fi deschise în intervalul orar 18.00 – 20.00, după ce stratul de zăpadă va fi reamenajat. Astfel, iubitorii sporturilor de iarnă au ocazia să se bucure de frumusețea pârtiilor din Poiana Brașov și după lăsarea întunericului –
Poiana Brașov continuă să le ofere celor care iubesc schiul sau snowboardul noi motive pentru a alege să se bucure de aceste sporturi pe pârtiile din masivul Postăvarul. Sâmbătă, 1 martie, municipalitatea le oferă iubitorilor sporturilor de iarnă o nouă experiență: schiul nocturn pe o pârtie pentru avansați, Lupului inferior, odată cu finalizarea lucrărilor la instalația de iluminat și a autorizării sistemului de transport pe cablu pe timp de noapte.
,,Poiana Brașov este stațiunea de schi aflată pe locul întâi în preferințele românilor, iar ultimele două săptămâni, în care s-au înregistrat aproape 350.000 de treceri prin turnichete, confirmă acest lucru. Tocmai de aceea încercăm să le oferim celor care aleg Poiana noi experiențe în fiecare an. Zilele trecute am reușit să finalizăm procedura de autorizare ISCIR pentru funcționarea telescaunului pe timp de noapte, astfel că mâine le propunem brașovenilor și turiștilor să testeze schiul nocturn pe o pârtie pentru avansați, între orele 18.00-20.00. Înainte de această oră, pârtia va fi închisă și reamenajată, la finalul programului de zi obișnuit. Este prima investiție de acest gen, după ce în urmă cu 40 de ani a fost instalată nocturna pe pârtia Bradul. Pentru acces la telescaun se pot folosi aceleași ski pass-uri, iar cele cu valabilitate de o zi pot fi utilizate și în acest interval orar”, a precizat primarul George Scripcaru.
Pentru pârtia Lupului, nocturna oferă iluminare în regim de competiție pe 880 m de pârtie de schi. Instalația cuprinde 35 de stâlpi metalici pentru iluminat, 53 aparate de iluminat tip proiector cu surse LED ALB, 34 aparate de iluminat tip stradal cu surse LED ALB, 12 aparate de iluminat tip proiector cu surse LED RGB (acestea își pot schimba culoarea și pot fi folosite în cazul evenimentelor sportive, de exemplu la premierea sportivilor; ele vor fi montate în partea de jos a pârtiei, în zona stației inferioare a telescaunului Lupului), 34 module de telegestiune, 8 camere video supraveghere și filmare.
Pentru pârtia Drumul Albastru, care face legătura între stația superioară a telescaunului Lupului și stația inferioară a telegondolei (parcare), a fost realizată iluminarea în regim normal (recreativ) a 1.100 de metri de pârtie, prin amplasarea a 50 de stâlpi care au în componență: 3 aparate de iluminat tip proiector cu surse LED alb; 49 aparate de iluminat tip stradal cu surse LED alb și 49 module de telegestiune.
Se schiază în condiții bune pe tot domeniul schiabil, chiar dacă, din cauza temperaturilor ridicate, stratul de zăpadă este mai moale. Stratul de zăpadă bătută de pe pârtie măsoară 50 de cm în partea superioară a masivului, 40 de cm în zona telescaunului Ruia și 30 de cm în partea inferioară.
Se schiază pe pârtiile: Drumul Roșu; Sulinar, cu ieșire în pârtia Subteleferic – telegondolă; Lupului superior, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri); Kanzel; Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu; Subteleferic; Lupului inferior. Cei care vor să învețe să schieze sau să se dea cu placa au la dispoziție pârtiile Bradul și Stadion.
Mâine vor funcționa următoarele sisteme de transport pe cablu: telecabinele Capra Neagră și Kanzel, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Ruia, Bradul, Stadion.
Pentru achiziționarea ski-pass-urilor există în total trei puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră). La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.
Pentru recuperarea garanției de 20 lei plătită pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă.
Cei care doresc să își încarce ski-pass-urile o pot face și online, pe platforma www.skibv.ro. Utilizatorii își pot încărca online ski-pass-urile și cu abonamente, nu doar cu puncte, fie cu intervale orare, fie cu ore sau zile. Utilizatorul trebuie să-și creeze un cont, printr-o procedură simplă, care presupune doar introducerea adresei de e-mail. Sistemul generează automat un link de confirmare, trimis pe e-mail, care permite apoi setarea unei parole și înregistrarea în cont. Mai multe detalii, inclusiv un tutorial care prezintă modul de creare a contului și de încărcare a ski-pass-ului, găsiți pe www.skibv.ro.
Pentru a scăpa de stresul găsirii unui loc de parcare, puteți utiliza cele două linii de transport în comun care fac legătura dintre Brașov și Poiană: linia 20, din Livada Poștei și linia 100, de la gara Brașov, care are stații și la Camera de Comerț și în livada Poștei.
Cei care utilizează autoturismele proprii pot parca în parcarea multietajată din Poiana de jos, iar de acolo beneficiază de transport gratuit pe autobuzele de pe linia 60, în baza tichetului de parcare, pentru toți ocupanții autoturismului.
TARIFE DE ACCES LA TRANSPORTUL PE CABLU ÎN
POIANA BRASOV
SEZON 2024-2025
TIP CARTELA | ADULŢI | COPII 6 – 12 ANI |
TELECABINE | ||
URCARE SIMPLĂ | 40 LEI | 25 LEI |
URCARE ŞI COBORÂRE | 65 LEI | 35 LEI |
COBORÂRE | 40 LEI | 25 LEI |
TELECABINE, TELEGONDOLĂ, TELESCAUNE ŞI TELESCHIURI | ||
10 puncte | 70 LEI | 40 LEI |
20 puncte | 130 LEI | 65 LEI |
30 puncte | 180 LEI | 100 LEI |
60 puncte | 320 LEI | 170 LEI |
80 puncte | 380 LEI | 210 LEI |
120 puncte | 550 LEI | 300 LEI |
240 puncte | 930 LEI | 490 LEI |
Cartela de sezon personalizata si netransmisibila | 5.000 LEI | 3.000 LEI |
ABONAMENTE | ||
De la ora 1100 | 175 LEI | 105 LEI |
De la ora 1300 | 140 LEI | 70 LEI |
De la ora 1400 | 90 LEI | 55 LEI |
4 ore (de la prima intrare in ziua cumpărării) | 165 LEI | 100 LEI |
1 zi | 220 LEI | 130 LEI |
2 zile | 370 LEI | 195 LEI |
3 zile | 510 LEI | 265 LEI |
4 zile | 620 LEI | 330 LEI |
5 zile | 730 LEI | 380 LEI |
6 zile | 830 LEI | 445 LEI |
10 zile din sezon(consecutive sau nu) | 1.550 LEI | 890 LEI |
20 de ore din sezon (timp minim 1 h ) | 720 LEI | 390 LEI |
1 oră bandă | – | 35 LEI |
2 ore bandă | – | 45 LEI |
10 puncte bandă | – | 50 LEI |
20 puncte bandă | – | 90 LEI |
30 puncte bandă | – | 110 LEI |
4 ore bandă | – | 65 LEI |
6 puncte bandă | – | 35 LEI |
1 zi covor rulant | – | 90 LEI |
GARANTIE CARTELA | 20 LEI | 20 LEI |
NUMĂR PUNCTE ANULATE PE TIP DE INSTALAȚIE DE TRANSPORT PE CABLU
Sezon 2024 – 2025
INSTALATIE DE TRANSPORT PE CABLU POIANA BRASOV | LUNI -DUMINICA In perioadele 07.12.2024 –31.12.2024 20.01.2025 –20.02.2025 | VINERI -DUMINICA In perioadele 03.01.2025 – 05.01.2025 10.01.2025 – 12.01.2025 17.01.2025 – 19.01.2025 21.02.2025 – 23.02.2025 28.02.2025 – 02.03.2025 | LUNI – JOI In perioadele 01.01.2025 – 16.01.2025 24.02.2025 – 20.03.2025 | LUNI –DUMINICA In perioada 03.03.2025 – 30.03.2025 |
TELECABINA CAPRA NEAGRĂ | 6 PUNCTE | 6 PUNCTE | 5 PUNCTE | 5 PUNCTE |
TELEGONDOLA POSTAVARUL | 6 PUNCTE | 6 PUNCTE | 5 PUNCTE | 5 PUNCTE |
TELECABINA KANZEL | 5 PUNCTE | 5 PUNCTE | 4 PUNCTE | 4 PUNCTE |
TELESCAUN RUIA | 4 PUNCTE | 4 PUNCTE | 3 PUNCTE | 3 PUNCTE |
TELESCAUN LUPULUI | 3 PUNCTE | 3 PUNCTE | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE |
TELESCHI BRADUL | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE |
TELESCHI RUIA | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE |
TELESCHI SUBTELEFERIC | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE |
TELESCHI STADION | 1 PUNCT | 1 PUNCT | 1 PUNCT | 1 PUNCT |
D.D.