Schiorul brașovean Ionuț Achiriloaie va lua startul la competiții în emisfera sudică

Schiorul brașovean Ionuț Achiriloaie va lua startul la competiții în emisfera sudică

0 543

Cel mai bun schior alpin român, singurul român care a participat la probele de schi alpin, din cadrul Jocurilor Olimpice de la Soci, Ionuț Achiriloaie, legitimat la Corona Brașov a început pregătirea de vară, etapă absolut necesară, pentru clădirea rezultatelor așteptate în viitorul sezon oficial : ,,Mă pregătesc acum din punct de vedere fizic, ma antrenez, deși această etapă este foarte grea și neplăcută, dar absolut necesară. În special, peioada iunie-septembrie este esențială și trebuie parcursă foarte bine, dacă vrei să ai un sezon de iarnă cât mai bun. Mă așteaptă un viitor sezon de iarnă încărcat, cu multe concursuri, etape de Cupă Mondială, un campionat mondial, toate cu bătaie lungă, către JO din Coreea, 2018. Calificările încep oficial de la 1 iulie și am ca obiectiv să fiu primul român calificat pentru Coreea. Din septembrie vreau să îndeplinesc baremul și să am asigurată calificarea, pentru ca apoi să pregătesc în liniște participarea la Jocurile Olimpice 2018

Competiții în Chile și Argentina

În cadrul calendarului cometițional, Ionuț Achiriloaie, ne-a dezvăluit și faptul că va participa, în premieră, la concursuri în emisfera sudică : ,,În septembrie voi lua startul la câteva competiții în Chile și Argentina, unde atunci va fi iarnă. Voi efectua mai multe antrenamente specifice și voi participa și la Cupa sud americană, Apoi, în noiembrie și decembrie voi pleca în SUS și Canada, unde se vor desfășura mai multe competiții, dar și Cupa Mondială. La Jocurile Olimpice am ca obiectiv clasarea între primii 30, ceea ce este destul de îndrăzneț, pentru schiul alpin

Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.