Scriitorul Laurian Stănchescu a protestat  la Sibiu în fața primăriei, împotriva interzicerii amplasării în Sibiu a bustului lui Avram Iancu.

Avram Iancu rămâne pentru noi și pentru viitorime cea mai iubită, mai venerată personalitate istorică ieșită din rândurile românilor ardeleni. Tribun al poporului în Revoluția de la 1848-1849, membru al Comitetului Național Permanent (guvernul revoluționar românesc), cu sediul în Sibiu, a devenit din toamna târzie a anului 1848, când Transilvania a fost invadată de trupele revoluționare ungare, asociindu-i-se gărzile grofilor maghiari locali și „diviziile” secuiești, urmărindu-se anexarea Transilvaniei de o Ungarie Mare, cu o singură limbă și cu o singură națiune, cea maghiară, punând în cumpănă însăși existența fizică a unei națiuni de 2,5 milioane de români, conducătorul rezistenței armate românești, prefectul general și, din martie 1849, când Transilvania, mai puțin Munții Apuseni, a fost cucerită de armata maghiară, singurul conducător al revoluției române. Revoluția din Transilvania a fost atât de importantă pentru evoluția națiunii române până la 1918, iar faptele lui Avram Iancu și, din 1852, viața sa dramatică au constituit în mintea românilor ardeleni un mit al Iancului. Toate generațiile dintre 1848 și 1918 l-au privit ca un simbol tutelar, l-au considerat marele precursor al Unirii.

Trei orașe importante din Transilvania sunt strâns legate de numele lui Avram Iancu.
Cluj, unde între 1841-1846 a urmat cursurile liceale și cursul superior de drept,
Târgu Mureș, unde între 1846 – martie 1848 și-a făcut practica de avocat și
Sibiul. La Sibiu a venit pentru întâia dată după absolvirea studiilor de drept, încercând să devină angajat la Tezaurariatul din oraș. Dar un astfel de post era rezervat doar grofilor maghiari și patricienilor sași, nu unui fiu de plebeu român. Așa că, după câteva săptămâni, a plecat la Tg. Mureș pentru a-și face practica de avocat, profesiune accesibilă pentru intelectualii români.
La Sibiu a venit, însă, în plină revoluție, cândIancu era în culmea gloriei. A venit de mai multe ori în 1848-1849, pentru a participa la lucrările Comitetului Permanent, pentru a informa despre mersul luptelor în Munții Apuseni, pentru a afla știrile politice de interes general pentru români, sau pentru a cere armament și provizii comandantului militar general austriac, românii fiind aceia care, între altele au salvat imperialilor habsburgi stăpânirea în provinciile răsăritene ale monarhiei.
În Sibiu era găzduit în clădirea de pe strada Mitropoliei nr. 7, unde pe atunci era hanul „La curtea Mediașului”, unde trăgeau și alți fruntași români. Azi clădirea din centrul Sibiului stă să se prăbușească, Mai trăgea în Sibiu în casa cu numărul 27 de pe strada care-i poartă astăzi numele, în care până în martie 1849 a fost și sediul Comitetului Permanent.
Pe clădirea cu nr. 27 de pe str. A. Iancu, in orasul unde pe fostul primar Iohannis nu la interesat aceasta istorie nu există nici un însemn care să amintească importanța istorică a clădirii.

Pentru serviciile atât de importante aduse austriecilor,in salvarea Imperiului după revoluție Avram Iancu și alți fruntași români au început să devină foarte periculoși pentru stăpânirea austriacă, ei pretinzând împlinirea promisiunilor făcute de Habsburgi românilor în timpul revoluției. Așa că, în vara lui 1852, A. Iancu a fost arestat, dus la Alba Iulia și, în clădirea judecătoriei de ocol în care a fost închis, un obscur ofițer sau funcționar austriac, Huehn pe nume, a pus să fie legat de un scaun, l-a pălmuit și l-a scuipat.Când românii, mai ales moții săi, au aflat despre această faptă mârșavă, putându-se provoca o nouă răscolire a românilor, austriecii l-au dus iute la Sibiu, unde, de formă, i-au înscenat un proces pentru a-l elibera… Acum, în toamna lui 1852, a stat în casa prietenului său, Ilie Măcelariu, tribun în revoluție în părțile Sibiului, iar din 1869 primul președinte al Partidului Național Român din Transilvania, partidul care a făurit Unirea din 1918. La Sibiu fiind, umilințele suferite în închisoare și dezamăgirea cruntă datorată neîmplinirii de către austrieci a promisiunilor făcute românilor, l-au frânt. Începe să se distanțeze de lume și, din 1852 și până la moartea sa, în septembrie 1872, o umbră îndurerată rătăcea pe cărările Munților Apuseni, fără a-și găsi alinarea. Dar și în acei ani a venit la Sibiu de mai multe ori, legându-l amintiri și prietenia cu Ilie Măcelariu; ultima dată pașii l-au purtat iarăși spre Sibiu în primăvara anului morții sale, 1872.

În Cluj și în Târgu Mureș,la Brasov,Craiova unde n-a fost,dar si in alte orase i s-au ridicat lui Avram Iancu busturi si statui , la fel în mai multe locuri din Munții Apuseni  După evenimentele din 1989, i s-au ridicat busturi, i s-au pus plăci memoriale,au fost denumite strazi , nume de scoli în zeci de localități din Transilvania,si din alte părți ale României.Nu însă și în Sibiu. Pana si bustul din metal pe care Astra l-a instalat în muzeul său, prin 1950 când Asociațiunea a fost desființată de comuniști, a dispărut. Casa nu-i faca concurentza celui a lui Petofi..

Cu câțiva ani în urmă, membrii Societății cultural-patriotice „Avram Iancu”, filiala Sibiu, au socotit de datoria lor să-i ridice un bust eroului revoluției, pentru a fi așezat pe Aleea Personalităților din parcul Astra, la locul de cinste care i se cuvenea. Mai ales că se apropia centenarul Marii Uniri. În 2013 bustul în bronz a fost realizat de valorosul sculptor Radu Aftenie, bustul având 1,4 m înălțime, 180 kg. Din acest moment a început calvarul: dosarul cu proiectul în cauză a primit de la diverse autorități și instituții locale avizul de amplasare, inclusiv din partea Primăriei Sibiu, care s-a angajat și să-l ia în custodie permanentă.
Mai trebuia ultimul aviz, al Ministerului Culturii, dar ministerul condus pe atunci de Kelemen Hunor și Hegedüs Csilla, care ne dăm seama că nu aveau nici un interes să aprobe amplasarea încă a unui bust al lui Avram Iancu în Transilvania, l-a respins sub pretextul „lipsei de realizare artistică”. Și-au găsit și în Sibiu un ins docil, Răzvan Pop, în acea vreme director al Direcției Județene de Cultură, culmea! absolvent al facultății de istorie din Sibiu, care a tărăgănat vreo trei ani de zile lăudabila intenție. Timpul a trecut, miniștrii culturii s-au schimbat cu miniștri români, dar la revenirile Societății nu s-a mai primit răspuns. Există și o lege care prevede că, dacă de la un minister nu primești răspuns în 30 de zile, se consideră din partea ministerului acceptarea tacită. Astfel că se putea rezolva pe plan local, numai că Răzvan Pop a refuzat,și nici intervenția Consiliului Județean (condus atunci de Ioan Cindrea) nu a luat-o în considerare, spunând că el este angajat al ministerului, nu al Consiliului. În treacăt fie spus, între timp a ajuns viceprimar…(sursa:Justitiarul.ro)