Scripcaru vrea sa le dea celor de la Kraft un teren mai...

Scripcaru vrea sa le dea celor de la Kraft un teren mai mare

0 273

Municipalitatea incearca din rasputeri sa-i convinga pe investitorii de la fabrica de ciocolata Poiana sa ramana in oras.
Autoritatile locale din Brasov au anuntat ca vor sa puna la dispozitia producatorului de dulciuri si cafea Kraft Foods Romania un teren cu o suprafata mai mare in oras, compania invocand drept motiv pentru relocarea activitatilor in Bulgaria tocmai lipsa de spatiu pentru extindere, informeaza Mediafax.
„Am avut o discutie, ieri, cu liderii de sindicat de la Kraft, care mi-au solicitat sa intervin pentru a nu-si pierde locurile de munca. De la ei am aflat ca argumentul principal pentru care se doreste inchiderea fabricii este ca aceasta se afla in centrul orasului si ca are un spatiu prea mic. Daca se pune problema de spatiu, municipalitatea este dispusa sa le puna la dispozitie un teren mai mare pe raza municipiului”, a declarat vineri, pentru corespondentul Mediafax, primarul Brasovului, George Scripcaru.
Miercuri, Kraft Foods Romania a anuntat ca pana la sfarsitul anului va inchide fabrica de ciocolata din Brasov, urmand ca 440 de angajati sa fie concediati.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.